HomeFeaturedFocusLG K61, LG K51S si LG K5 41S au fost anuntate oficial

LG K61, LG K51S si LG K5 41S au fost anuntate oficial

LG K61

Suflarea pasionată de smartphone aștepta anunțurile celor două vârfuri de gamă ale coreenilor, modelele LG V60 ThinQ și LG G9 ThinQ. Care ar fi trebuit anunțate la MWC, însă cum acesta s-a anulat, s-a vehiculat ideea unui eveniment online. Deocamdată avem parte de trei terminale din seria de mid-range-uri K de la LG, cu modelul LG K61 în frunte. Telefoane care au câteva trăsături comunie și care, cred eu, se vor mișca destul de binișor în ofertele operatorilor.

Toate telefoanele sunt echipate cu un acumulator cu capacitate de 4000 mAh și respectă standardul MIL-STD 810G. Toate au același design pe spate, cu un sistem orizontal de patru camere dispuse central și cu cititorul de amprentă sub modulul foto. Tipic pentru LG, toate oferă suport pentru DTS:X 3D Surround Sound 7.1. Și am putea trece la trăsături comune și ecranul cu diagonală de 6,5 inchi și orificiu pentru camera foto frontală, în partea stângă sus. Deși aici trebuie spus că rezoluțiile și aspectele diferă.

LG K61 este cel mai puternic dintre cele trei. Are un display de 6,5 inchi, rezoluție fullHD+ și un aspect 19,5:9. La interior lucrează un chipset cu procesor octa-core până la 2,3 GHz (LG nu specifică producătorul), ajutat de o memorie RAM de 4 GB și de o capacitate internă de stocare de 64 GB sau 128 GB.

LG K61

Camera foto frontală este de 16 megapixeli, iar pe spate, sistemul de patru camere are un senzor principal de 48 megapixeli. Ceilalți trei senzori sunt un ultra-wide de 8 megapixeli, unul de adâncime de 5 megapixeli și unul dedicat macro de 2 megapixeli.

Modelul LG K51S păstrează același chipset, dar vine doar cu 3 GB de memorie RAM. Capacitatea internă de stocare este de 64 GB. Ecranul are aceeași diagonală, dar rezoluția este HD+ și aspectul ceva mai alungit, 20:9.

LG K51S

Camera frontală scade la 13 megapixeli, iar pe spate senzorul principal este de 32 megapixeli. Cel ultra-wide este de 5 megapixeli, cel de adâncime de 2 megapixeli. Doar cel macro rămâne de 2 megapixeli.

Ajungem și la cel mai accesibil telefon din serie, modelul LG K41S. Păstrează același ecran ca și K51S, dar umblă la chipset. Acum procesorul este octa-core până la 2.0 GHz. Memoria RAM este de 3 GB, iar capacitatea internă de stocare este de 32 GB.

LG K41S

Se păstrează identic ca la LG K51S și sistemul foto de pe spate, dar camera frontală coboară la 8 megapixeli.

Din păcate, deocamdată compania coreeană nu a oferit detalii comerciale. Nu știm nici prețuri și nici posibile date de apariție pentru LG K61, K51S și K41S.

via LG

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep