HomeFeaturedFocusSony Xperia 1 Mk II a fost prezentat oficial, reeditare a vechiului...

Sony Xperia 1 Mk II a fost prezentat oficial, reeditare a vechiului flagship

Sony Xperia 1 Mk II

Compania japoneză a optat pentru o soluție oarecum curioasă și a prezentat oficial un vârf de gamă care actualizează câteva trăsături a vechiului flagship. Asta nu ar fi rău, majoritatea producătorilor fac acest lucru de la o generație la alta. Puțini mai sunt cei ce inovează în adevăratul sens al cuvântului. Însă când acest lucru se duce inclusiv la nivel de denumire comercială a dispozitivului, parcă nu este ce trebuie. Mie numele de Sony Xperia 1 Mk II (a se citi Mark Two) mi se pare cam nefericit.

Telefonul este construit în jurul unui display OLED 4K HDR de 6,5 inchi. Ca de obicei Sony pune accentul pe ecran, acolo unde compania este destul de activă. Se păstrează aspectul alungit 21:9, pe care japonezii l-au brevetat în zona de smartphone. Apare o tehnologie nouă, denumită Motion Blur Reduction, care echvalează ca performanțe cu o rată de refresh de 90 Hz.

Sony Xperia 1 Mk II

La interior, terminalul se bazează pe o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 865 (cu tot cu conectivitatea 5G la pachet) cu o memorie RAM de 8 GB și cu o capacitate internă de stocare de 256 GB. Aceasta din urmă va putea fi extinsă prin microSD.

Sony Xperia 1 Mk II este echipat pe partea din spate cu un sistem de trei camere foto, sub brandul ZEISS. Toți cei trei senzori au rezoluții de 12 megapixeli (unul principal/wide, unul ultra-wide și unul telephoto). Cumva înghesuit acolo, mai găsim un senzor de tip 3D iToF. Camera frontală este de 8 megapixeli și este integrată în marginea superioară a ecranului.

Certificarea IP67/IP68, acumulatorul de 4000 mAh (cu încărcare rapidă și încărcare wireless) și revenirea la jack-ul de 3,5 mm sunt detaliile care merită evidențiate.

Ar mai trebui să discutăm și despre toate abilitățile foto (coordonate de AI), despre inovația în zona de sunet (care a condus la reînvierea jack-ului de 3,5 mm pentru audiofili) sau despre toate tehnologiile integrate în partea de display, dar acestora le vom dedica timp în cadrul unui review, la momentul oportun.

Deocamdată nu există detalii comerciale despre Sony Xperia 1 Mk II. Se știe doar că telefonul va fi disponibil în al doilea trimestru al anului.

via Express

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep