HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy A21s disponibil la vanzare

Samsung Galaxy A21s disponibil la vanzare

Deși compania coreeană a vorbit oficial despre acest terminal cam cu o lună în urmă, nu prea s-a mai auzit de el până acumu. Însă iată că Samsung Galaxy A21s apare în ofertele comercianților parteneri. Și o face oarecum aproape de noi, pe piața din Rusia. Este o surpriză, mă așteptam să îl vedem mai întâi în țara natală și mai apoi și pe piețele europene.

Însă nu strică nici această strategie aleasă de coreeni, pentru că sunt convins că în următoarele etape îl vom vedea și în Europa. Este genul acela de terminal ce pare croit pentru ofertele operatorilor și care face volume destul de mari pentru compania producătoare.

Samsung Galaxy A21s este construit în jurul unui display LCD de tip Infinity-O. Asta înseamnă că are un orificiu pentru camera foto frontală. Diagonala este de 6,5 inchi, iar rezoluția este HD+ (1600 x 720 pixeli). Camera foto frontală, dacă tot am pomenit-o, are o rezoluție de 16 megapixeli.

Pe partea din spate avem un sistem de patru camere care a devenit deja o obișnuință în zona mid-range. Mai exact în partea de jos a acestei categorii de mijloc. Un sistem 48 MP + 8 MP (ultra-wide) + 2 MP macro + 2 MP depth. Tot pe spate este și cititorul de amprentă digitală.

La interior avem un chipset Exynos 850. Sunt două variante de memorie. Una cu 3 GB de RAM și memorie internă de 32 GB și una cu 4 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 64 GB. Toate ținute în viață de un acumulator de 5000 mAh care se poate încărca până la 15W. Și puse în valoare de un Android 10 cu One UI 2.0 peste el.

Samsung Galaxy A21s are un preț de vânzare de aproximativ 210 euro, respectiv 220 euro, în funcție de cantitatea de memorie aleasă.

via Samsung

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep