HomeFeaturedFocusTutorial: cum actualizezi hartile Naviextras pentru Europa, de pe Mazda Connect

Tutorial: cum actualizezi hartile Naviextras pentru Europa, de pe Mazda Connect

mazdaconnect

Posesorii de mașini Mazda (2019 sau mai noi) ce folosesc sistemul de entertainment Mazda Connect, au posibilitatea de a-și actualiza gratuit, timp de trei ani, hărțile de pe sistemul de navigație. Sunt hărți overite de Here Maps prin Naviextras, și pentru Europa există disponibil update-ul de iulie 2020 – în mod oficial Mazda spune că ar trebui să existe două actualizări pe an, numai că din 2019 până acum a venit doar un singur pachet, cel in iulie 2020.

Ar fi fost de dorit ca actualizarea să se poată face OTA (Over the Air) prin conectarea sistemului Mazda Connect la internet, doar că deocamdată așa ceva nu funcționează și e nevoie de actualizarea manuală.

Operația în sine nu este complicată și dacă nu aveți chef să vă deplasați la vreun dealer Mazda care să opereze actualizarea, o puteți face chiar voi urmând instrucțiunile de mai jos. Aveți nevoie de un PC/Mac conectat la internet și de un cititor de card SD.

1. Scoateți cardul SD cu hărțile Here Maps

Cardul se găsește în cotieră, chiar lângă mufa USB. Fiți siguri că motorul este oprit și abia apoi scoateți cardul din slot-ul SD.

2. Descărcați pachetul Mazda Toolbox de Windows/Mac

Mergeți aici: https://mazda.welcome.naviextras.com/how-to-update.php și descărcați pachetul Mazda Toolbox pentru sistemul de operare folosit – eu am ales să folosesc actualizarea pe Windows, cea pe Mac e similară.

3. Instalați Mazda Toolbox

După ce ați descărcat pachetul Mazda Toolbox, instalați-l.

1

Pentru că nu există suport pentru limba română vă recomand să folosiți interfața în limba engleză. Urmați pașii de instalare propuși de asistent.

2

4. Porniți Mazda Toolbox

3

La prima pornire o să vi se ceară să citiți acrodul de licențiere și să îl acceptați – apăsați pe Agree.

Apoi introduceți cardul SD cu hărțile Here Maps în cititorul de carduri legat de PC.

4

5. Creați-vă un cont

În momentul în care a fost recunoscut cardul interfața se dechide pe ecranul principal unde aveți opțiunea să vă creați un cont, să vă conectați cu unul deja creat sau să recuperați o parolă uitată pentru un cont existent.

5

Pentru că nu aveam un cont, mi-am făcut unul:

6

Am folosit un adresă de email pentru conectare:

7

Și evident o parolă:

8

Și țara – pentru că am cumpărat mașina din România, am ales România. Cred că dacă aveți mașina cumpărată din altă țară ar fi bine să folosiți respectiva locație la înregistrarea contului.

9

10

11

6. Conectați-vă cu contul creat

14

După ce v-ați creat contul, introduceți datele de conectare și vi se oferă accesul în interfața Mazda Toolbox. Implicit sunteți redirecționați pe zona de Updates unde vi se oferă detaii despre actualizările disponibile, dacă există, bineînțeles.

12

Mie mi-a expirat serviciul Connected pentru Mazda și mă gândeam că ar fi meritat să îl prelungesc, atâta doar că din cauză de COVID-19 nu am prea călătorit prin Europa în anul acesta și doar pentru România nu se justifică. 93 EUR pentru trei ani, ca să poți avea acces în timp real (via internet) la informații despre trafic și prețurile combustibililor din Europa, nu e mult.

16

Dacă vă tentează să prelungiți sau să vă faceți abonament, merge tot de aici.

7. Instalarea actualizărilor pentru hartă

14

Revenind la actualizările de hărți. Dacă sunteți în ecranul principal, clic pe Available updates și intrați în secțiunea pentru actualizări. Dacă aveți vreun update disponibil – mă gândesc că dacă nu ați pus încă versiunea iulie 2020, va trebui să îl aveți – acesta va fi afișat. Clic pe el ca să vedeți despre ce e vorba.

13

Clic apoi Home și Install.

În primul pas o să vi se ceară să faceți o copie de siguranță pentru datele de pe card – vă sfătuiesc să faceți asta pentru că dacă ceva merge prost să nu vă treziți că ați pierdut și ce aveați pe card.

17

Dați un nume sugestiv copiei de siguranță și apăsați pe Backup.

18

În funcție de cât de rapid este cititorul de card pe care îl folosiți o să aveți de așteptat ceva.

19

După ce s-a realizat copia de siguranță puteți începe descărcarea și instalarea actualizărilor pentru hărți. Clic pe Install și luați o pauză pentru că o să se descarce cam 7GB.

20

La mine a durat aproximativ o oră din momentul în care a început descărcarea și cel în care noile hărți au fost scrise pe card.

23

Luați așadar o pauză, dar aveți grijă să nu vă intre sistemul în stand by.

Dacă totul funcționează cum trebuie, veți vedea un mesaj de succes. Puteți să apăsați Exit și să închideți aplicația.

24

8. Scoateți cardul și introduceți-l înapoi în mașină

Acum puteți să scoateți cardul din cititorul SD. NU uitați să folosiți opțiunea Eject din Windows ca să nu cumva să deteriorați fișierele proaspăt scrise.

25

Mergeți cu cardul înapoi la mașină și tot cu motorul și sistemul entertainment oprit, introduceți-l înapoi în slot. Apoi puteți porni mașina și lansa aplicația de navigație.

La prima pornire o să dureze puțin până se încarcă – după vreo 30 de secunde o să vedeți că interfața se deschide și puteți folosi noile hărți.

Asta e tot. Baftă și drum bun!

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep