In loc de review: 5 motive PRO si CONTRA Samsung Galaxy S21 5G

0

DSC_5628

Vă spun ce trebuie să știți despre Samsung Galaxy S21, mezinul generației de flagship-uri Galaxy S din 2021. Și vă dau 5 motive PRO și altele 5 CONTRA acestui nou smartphone!

Lansată în urmă cu două săptămâni, noua generație de flagship-uri Samsung Galaxy S21 este formată din trei modele: mezinul S21 (cu cea mai mică rezoluție), urmat de S21+ și de masivul S21 Ultra. Am început să testez seria cu cel mai mic dintre ele, cel care în final a fost o surpriză extrem de plăcută, readucându-mi aminte că uneori e mai bine să ai un smartphone compact, pentru versatilitate.

Pentru că în ultima săptămâna m-am jucat cu noul Galaxy S21 și i-am descoperit câteva dintre secrete, am zis că e mai simplu să vă dau o listă cu atu-urile sale alături de una cu lucrurile ce ar fi putut să fie implementate mult mai bine, în așa fel încât să vă ajut să luați o decizie informată vizavi de el.

Încep cu lista atu-urilor:

PRO:

1. Construcție compactă

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la noul Samsung Galaxy S21 este combinația dintre forma, construcția și greutatea sa.

DSC_5598DSC_5588

Cred că îmi era dor să găsesc un smartphone compact care să nu mă dezamăgească atunci când vine vorba despre aspect și construcție. Cu Galaxy S21, Samsung propune un format mai mic (dacă pot să spun asta): o carcasă de 151.7 x 71.2 x 7.9 mm, ce cântărește doar 169 g (că tot vorbeam ieri de cele aproape 300g ale lui Samsung Galaxy Z Fold2) pentru a veni în întâmpinarea celor ce simt nevoia să revină la un smartphone mai mic, mai versatil și mai ușor de purtat.

Cu toate astea, mezinul Galaxy S21 are exact același design ca celelalte două modele din seria S21, cu plusul că se ține foarte bine în mână și aroape că nu îl simți prin buzunar.

Marginile sale sunt frumos rotunjite, bordura carcasei fiind metalică, îi dă o aură de strălucire. Nu că ar fi fost nevoie pentru modelul Phantom Pink pe care l-am testat.

DSC_5592

În mare păstrează forma clasică a seriei Galaxy S, aducând o schimbare radicală pe spate, unde suportul sistemului de camere foto este regândit îndrăzneț aș spune. La prima vedere pare să fie o chestie ruptă din context, ieșită câțiva milimetri deasupra carcasei. Dar dacă îl privești din stânga vei putea vedea că de fapt continuă firesc linia bordurii. Iar privit din partea dreaptă, arată chiar bine, ieșind în evidență fix atât cât e necesar pentru a pune în valoare sistemul de camere foto.

DSC_5613

În rest avem clasica bordură a smartphone-urilor Samsung, cu slot-ul nanoSIM, cel USB Type-C și microfonul plus difuzorul în zona inferioară.

DSC_5593

Și un aspect finisat pe zona superioară, întrerupt doar de antenă și două fante pentru microfon/difuzor.

DSC_5616

Laterala din dreapta este interesantă, cu butoanele de volum și pornire/oprire, puse pe mijlocul bordurii.

DSC_5619

Privit din față, Galaxy S21 nu se deosebește prea tare de S20 sau S20 FE.

Vreau să remarc faptul că S21 are o grosime de doar 7.9 mm, din punctul meu de vedere o dimensiune aflată în zona standard pentru un smartphone normal din 2021. Nu e nici prea gros, nici prea subțire ca să ai mereu senzația că îl vei rupe. Și în afară de asta, fiind obișnuit cu un Hauwei P40 Pro și un Galaxy Note20, mi-a plăcut mult mai mult să îl țin în mână și să îl port cu mine. După cum am spus, mi-am recâștigat libertatea de a nu mai simți mereu că am la mine smartphone-ul – bine, pentru unii s-ar putea ca treaba asta să nu fie neapărat un lucru bun.

2. Display-ul Dynamic AMOLED 2X, 120 Hz cu HDR10+

DSC_5595

Al doilea mare plus este display-ul Dynamic AMOLED 2X cu suport de redare la 120 Hz și HDR10+ care se vede foarte bine în toate condițiile de iluminare. E drept, rezoluția sa de 1080 x 2400 pixeli (cu un aspect de 20:9 și o densitate de 421 ppi) este mai mică decât cea de pe S21+ și S21 Ultra, dar asta nu înseamnă că se vede mai rău. Pot spune cu siguranță că se vede mai bine decât cel de pe Samsung Galaxy S20 FE (că tot mă întreba cineva ce părere am despre cele două). Beneficiază de tehnologia de protecție Corning Goriila Glass Victus, cu toate că Samsung livrează implicit o folie pe S21.

Ca la toate modelele din seria Galaxy S10/S20, senzorul de amprentă este poziționat sub display iar camera selfie pe centrul ecranului, în zona superioară.

DSC_5601

Din software-ul OneUI 3.1 se poate selecta dimensiunea fontului (Font size) și dimensiunea imaginilor (Screen zoom). Valoarea minimă de zoom alăturată dimensiunii minime a fontului duce la o abundență de informații ce pot fi puse pe ecran, însă textul s-ar putea să fie mult prea mic pentru unii dintre noi.

Culorile sunt foarte bine reprezentate, atât pe soare puternic cât și pe întuneric. Apropo de asta, vă recomand să activați funcția Eye comfort care permite software-ului de pe telefon să ajusteze automat nivelul și intensitatea culorilor în funcție de momentul zilei și lumina ambientală. Face bine la ochi și extinde și autonomia!

3. Performanța

Galaxy S21 vine cu un cipset Exynos 2100 și un sistem Octa-core (1×2.9 GHz Cortex-X1 & 3×2.80 GHz Cortex-A78 & 4×2.2 GHz Cortex-A55), alături de un GPU Mali-G78 MP14 și o combinație de 8GB RAM și 128/256GB pentru stocare. După cum era de așteptat, Galaxy S21, deși pe platforma Exynos, e mai rapid decât Galaxy S20 FE pe Snapdragon.

Mai exact, pentru testul 3D Mark Wild Life a reușit să obțină 3339 de puncte, 13223 în cel PC Mark Work 2 și 1078 respectiv 3343 puncte în Geekbench 5.

Screenshot_20210129-201642_3DMarkScreenshot_20210129-203322_PCMark

În premieră am folosit și benchmark-ul AI Procyon pentru a măsura performanța de machine learning via NNAPI, iar S21 a scos un rezultat bun.

Screenshot_20210129-204057_Geekbench 5Screenshot_20210129-204616_Procyon AI

Pe testul AnTuTu, Galaxy S21 s-a apropiat de limita de 600000 de puncte, fără să reușească să o treacă – e drept că dacă mai insistam și îl lăsam să ruleze afară, în zăpadă, probabil că aș mai fi stors încă vreo 5-10000 de puncte, chestie care nu ar fi fost însă reală. Utilizatorii nu vor folosi în acest fel Galaxy S21.

Screenshot_20210129-205904_AnTuTu BenchmarkScreenshot_20210129-205924_AnTuTu Benchmark

Și da, se încălzește, doar că nu excesiv. La fel o face și când transferi itens date pe WiFi și/sau 5G.

Ce îmi place însă este că reușește să scoată un punctaj superior lui Galaxy S20 FE!

Iar treaba asta are ca efect o funcționare fluidă cu o interfață OneUI 3.1 e extrem de rapidă (mai puțin atunci când activați upday News). Aparatul se mișcă extrem de bine în browsing, redare materiale multimedia (Netflix/YouTube/VLC), email și cam orice altceva am mai încercat. Cu excepția unei ședințe foto/video prelungite cu setarea HEIC și folosirea modului de fotografiere 64MP, unde am fost surprins neplăcut. Voi spune asta puțin mai încolo.

4. Sistemul foto video și directors view

Galaxy S21 vine cu un sistem foto construit din trei camere cu 12, 64 și 12 MP, deja familar. Adică:

12 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.76″, 1.8µm, Dual Pixel PDAF, OIS
64 MP, f/2.0, 29mm (telephoto), 1/1.72″, 0.8µm, PDAF, OIS, 1.1x optical zoom, 3x hybrid zoom
12 MP, f/2.2, 13mm, 120˚ (ultrawide), 1/2.55″ 1.4µm, Super Steady video

Folosite individual, camerele dau rezultate bune – o să revin cu un test mai amănunțit de îndată ce vremea din Brașov o să permită asta. Am scos S21 la pozat, numai că din păcate nu am prins soare ca să le pun cât mai bine în valoare. Pe albumul MOBzine de pe Facebook am pus mai multe poze.

20210130_12594920210130_13263120210202_133104

Sau:

20210206_12225920210206_122843

Și în low light:

20210206_12342720210206_12340320210206_12351720210206_123836

Am folosit compresia HEIC cu setarea 4:3 64MP (ceea ce a generat un fișiere de până la 18MB pentru o rezoluție de 9248×6936 pixeli)  și modurile de fotografiere automată de pe Galaxy S21 și nu pot să spun că sunt impresionat de rezultat.

20210206_125135

Apropo de rezultat, dacă veți dori să extrageți pozele pe PC și să le folosiți o să vă loviți de lipsa unui codec adecvat, motiv pentru care vă recomand să puneți aplicația CopyTrans care vă permite să transforați fișierele din HEIC în JPG și să le manipulați cu instrumentele standard din Windows. Altfel rămâneți la editarea direct pe telefon, ce merge din Gallery.

Ce mi-a plăcut mult este noua funcție de înregistrare video Directors view (dacă vi se pare cunoscut conceptul, e de la Apple!) prin care se poate filma în paralel cu camera selfie și una dintre cele principale, pentru a genera un material compus din ambele perspective.

Screenshot_20210208-214101_Camera

E fain pentru cei ce doresc să intre în zona de vlogging și în felul acesta pot să ofere o dublă perspectivă: imaginea selfie și evident cea despre care ar trebui să vorbească.

Screenshot_20210208-211640_Video Player

Încă nu am apucat să editez filmele, dar o să fac asta în curând și pun și un rezultat palpabil. Pentru moment modul de înregistrare video Directors view e disponibil doar pe seria Galaxy S21, așa că e motiv suficient de upgrade.

5. Autonomie bunicică

Cu regretul că nu am putut testa suficient de bine autonomia mă hazardez să spun că este ok. Bateria de 4000 mAh în combinație cu noul cipset Exynos se înțeleg binișor, putând să ofere o autonomie de aproape o zi. În folosire normală (Twitter, Facebook, Instagram, ceva YouTube, email, browsing, apeluri de voce și vreo 2 ore de TuneIn Radio) cu 5G activ, bateria a ținut o zi fără probleme. O singură dată, când am ieșit la filmat/pozat, bateria s-a dus instant – până la urmă e normal mai ales dacă folosiți directors view și compresia HEIC plus funcția Single shot ce ghicește automat cadrele cele mai bune.

În testul sintetic de baterie Work 2 din PC Mark, Galaxy S21 a obținut un punctaj de aproape 12 ore de la 100% la 20% (față de Galaxy S20 FE ce a trecut de 14 ore!).

Screenshot_20210130-100606_PCMarkScreenshot_20210208-130834_Device care

Dar asta a fost la începutul perioadei de testare, iar Samsung spune că S21 are un AI care învață tipicul de utilizare și va putea să ofere o autonomie și mai bună.

Pe de altă parte, chiar dacă în pachetul Galaxy S21 nu mai găsiți un încărcător, puteți încă apela la unul aparținând seriei S20 ca să puneți în evidență opțiunea Fast Charge de 25W (aproximativ 50% în 30 de minute), respectiv Fast Qi/PMA wireless charging 15W. Cu alte cuvinte la o pauză de cafea puteți încărca suficient telefonul ca să vă țină până seara.

EXTRA: DeX wireless

Ca și până acum țin să vă spun că un Samsung Galaxy din seria S, în special S21 poate să fie transformat în PC folosind DeX wireless (Desktop Experience) proiectând un ecran de tip desktop pe un smart TV sau un monitor cu suport wireless display. Se poate dovedi extrem de util în anumite situații – eu folosesc treaba asta de vreo câțiva ani de fiecare când sunt plecat în concediu și nu mai car după mine laptop-ul.

Numai că dincolo de aceste 5 plusuri majore, Galaxy S21 mai are și ceva neajunsuri care pot să schimbe decizia de cumpărare. Să le luăm pe rând

CONTRA:

1. În pachet nu mai vin căști și încărcător

După ce a luat la mișto Apple că a scos din pachetul iPhone 12 căștile și încărcătorul, Samsung a făcut fix același lucru. De ce? Nu îmi e clar, poate doar ca să fie și ei în trend sau poate ca să stimuleze vânzările de accesorii. Oricum, asta înseamnă cost suplimentar dacă nu aveți vreun accesoriu vechi.

Și am zis că nici căști AKG nu mai sunt în pachet? Da, Samsung a renunțat și la astea pentru că … Apple.

În afară de asta, am observat că în cutie vine doar cablu USB Type-C cu USB Type-C și dacă folosiți un cablu mai vechi USB to USB Type-C nu o să puteți transfera conținutul telefonului pe PC, pentru că nu se activează conexiunea.

2. Formatul HEIC consumă resurse importante și vă poate genera probleme

HEIC (altă chestie introdusă de Apple) e un format de compresie mai bun, care reduce semnificativ spațiul ocupat de poze/filme, dar crește consumul de putere de procesare și baterie pentru a compresa materialele. Rezultatul este pe de o parte se salvează spațiu de stocare, dar pe de alta veți avea o penalizare de performanță atunci când se face compresia sau sunt citite fișierele. Pe parcursul sesiunii de filmare/pozare, am avut de câteva ori blocări ale aplicației Camera fix din cauza compresiei și activării algoritmului Single shot. Nu mi-a plăcut deloc.

Și mai e ceva: am avut nevoie să trimit cuiva o poză cu un document și mi s-a reproșat că imaginea nu poate fi deschisă – da, trimițând unui utilizator de Windows un fișier HEIC, acesta nu îl va putea deschide direct și dacă nu se pricepe, va zice că este stricat. Samsung ar fi trebuit să introducă (la fel ca Apple) o funcție de transformare automată în JPG pentru orice fișier HEIC ce pleacă pe email.

3. Nu e un salt atât de mare față de generația precedentă

DSC_5603

Cu toate că îmi place foarte mult cum arată, cum e construit și cum se ține în mână, noua generație Samsung Galaxy S21 nu este un salt atât de mare față de seria Galaxy S20, ca să nu mai spun de Galaxy S20 FE. Cine are un model S20 nu are de ce să treacă la S21.

4. Lipsa unui slot pentru microSD

DSC_5605

Galaxy S21 nu are suport pentru microSD, așa că sunteți limitați la cei 128/256GB pentru stocare și la alegerea unui serviciu de stocare în cloud. Cred că pentru marea majoritate 128GB sunt suficienți, chiar dacă în realitate au mai puțin de 90GB pentru folosire pentru simplul fapt că mizeria de sistem de operare Android ocupă 30GB, mai mult decât un Windows 10 proaspăt instalat!

Screenshot_20210204-102902_My Files

Și știu câțiva utilizatori, fani Samsung, care pe lângă cei 256GB din interior au pus încă un card microSD de 512GB pe un Galaxy S9 și tot nu le-a fost suficient. Pentru că sunt mari fani Instagram și fac poze nenumărate, la orice ocazie.

5. Prețul

Și ajungem la cel mai important aspect: prețul. Văd că toată industria de smartphone-uri a luat-o razna și an de an prețurile cresc. Ajungi să dai 1000 EUR pe un telefon pe care după 2 ani probabil că îl dai degeaba. Pentru comparație, un laptop la același preț te ține liniștit 5-6 ani.

Ce vreau să zic? Că vă recomand să căutați oferte bune la operatori și să vă luați noul Galaxy S21 cu un abonament care să vă permită un preț de achiziție semnificativ mai mic decât cei 4099 LEI actuali. Așa se justifică noua achiziție și ar fi bine sa meargă neapărat cu un abonament 5G cu trafic nelimitat pentru că … o să începeți să vă bucurați de el!

În acest context văd Galaxy S21 ca un progres față de Galaxy S20 și un smartphone pe care îl recomand celor ce vor să revină la un format compact, dar să păstreze caracteristicile unui smartphone puternic. Samsung a reușit să ofere un candidat ideal cu Galaxy S21, model cu care mi-aș schimba liniștit actualul Galaxy Note20 5G pentru un format mai mic și mai ușor.

Dacă și prețul ar fi fost altul … (4099 LEI cu voucher de 400 de LEI reducere la căștile Galaxy Buds+).

P.S: Pentru cei ce știu că ar fi indicat să își protejeze smartphone-ul cu o husă împotriva accidentelor, aici am testat câteva huse din oferta partenerului nostru MobileDirect.ro. Mi-au plăcut CUBZ Hybrid Kickstand Armor Silver și Nillkin Super Frosted Shield Red. Prima este pentru protecție maximă, a doua pentru cei ce doresc o soluție subțire și ușoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here