Motorola lanseaza oficial Moto G50

0
Moto G50

Moto G50 va fi cel mai ieftin smartphone 5G din portofoliul companiei, conform comunicatului Motorola. Este un telefon care va deveni disponibil în câteva piețe europene, cel mai probabil și în România, la prețuri de aproximativ 220 euro. Un preț care s-ar putea stabiliza pentru România la 999 lei. Este doar o speculație personală, rămâne să se confirme sau nu când terminalul va deveni disponibil la vânzare.

Până atunci ne putem uita pe ceea ce propune el. Și o să începem cu chipset-ul Qualcomm Snapdragon 480 5G, probabil cea mai accesibilă soluție 5G de la Qualcomm. Mă bucură că nu s-a apelat la MediaTek și că Motorola nu face rabat din acest punct de vedere. Procesorul va fi combinat cu o memorie RAM de 4 GB, iar capacitatea internă de stocare va fi de 64 GB sau de 128 GB.

Toate acestea se vor găsi în spatele unui display IPS de 6,5 inchi. Moto G50 vine cu o rezoluție doar HD+ (1600 x 720 pixeli), aspectul este 20:9, iar rata de refresh a ecranului este de 90 Hz. În partea de sus se găsește un notch în formă de picătură, pentru o cameră foto frontală cu rezoluție de 16 megapixeli.

Pe partea din spate avem un sistem de trei camere foto. Senzorul principal are o rezoluție de 48 megapixeli, care folosește tehnologia Quad Pixel. Acesta este acompaniat de o cameră dedicată macro de 5 megapixeli și una pentru detalii de adâncime de 2 megapixeli. Tot pe spate este plasat și cititorul de amprentă digitală. Sistemul de operare este Android 11.

Responsabil cu autonomia este un acumulator cu capacitate de 5000 mAh. Acesta oferă suport pentru încărcarea de până la 15W.

Moto G50 sună destul de bine, cu condiția să rămână sub 1000 de lei cu prețul. Cred că și cei care iau deciziile vor avea acest lucru în vedere. Mai ales că ceva mai sus este Moto G 5G, alt telefon 5G cu preț accesibil de la Motorola. Așa că devine destul de clar că G50-ul are misiunea de a se plasa și mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here