Piata de smartphone a crescut in primul trimestru al anului

0
smartphone

Studiul realizat de către cei de la Strategy Analytics compară livrările de pe primul trimestru al acestui an cu cele din perioada similară a anului trecut. Așa că nu ar trebui să surprindă foarte tare faptul că piața de smartphone a crescut cu 24% de la un an la altul. Până la urmă primul trimestru al anului trecut a fost și primul în care au fost vizibile inclusiv în această industrie efectele pandemiei globale care se contura tot mai clar.

Așa că numărul de unități livrate în acea perioadă a scăzut drastic față de nivelul așteptărilor. Iar studiul actual realizat de către cei de la Strategy Analytics relevă tocmai faptul că piața de smartphone și-a revenit din acea lovitură. Asta deși la nivel general lucrurile mai au mult până să își revină la ritmul și starea de dinainte de COVID.

Mai interesantă pare să fie dinamica principalilor jucători de pe piața de smartphone. Samsung și Apple și-au păstrat locurile 1 și 2. Huawei în schimb a dispărut din top 5. Iar cele două companii menționate mai sus par să fi câștigat de pe urma acestui aspect.

Însă creșterile cele mai spectaculoase le-au înregistrat Xiaomi și Vivo. 80% și respectiv 85% față de perioada similară a anului trecut. Topul primelor cinci clasate este completat de Oppo.

În ceea ce privește cotele de piață, așa cum se poate vedea, primii cinci jucători au vândut 76% din totalul unităților de pe piață. Apple o fi scăpat de grija celor de la Huawei, însă acum le cam suflă în ceafă Xiaomi. Doar două procente despart cele două companii. Nici Samsung nu mai domină în modul autoritar în care o făcea cu vreo trei ani în urmă.

Va fi interesant de urmărit ce se va întâmpla până la finalul acestui an și cum va arăta acest clasament pentru tot anul 2021.

via Business Wire

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here