AcasăFeaturedFocusGalaxy A82 5G confirmat chiar de Samsung

Galaxy A82 5G confirmat chiar de Samsung

Galaxy A82 5G

Până acum detaliile despre existența unui Samsung Galaxy A82 5G au fost doar speculații sau leak-uri de informații din surse apropiate de compania coreeană. Acum avem și o confirmare chiar din partea celor de la Samsung a faptului că acest model va ieși pe piață.

O confirmare cel mai probabil involuntară. O scăpare care a atras imediat atenția celor pasionați de acest subiect. Terminalul se regăsește pe lista de telefoane pentru care compania coreeană promite update-uri de securitate regulate. Un detaliu care certifică faptul că telefonul va apărea în viitorul apropiat și că aceasta va fi denumirea sa comercială.

Mai rămâne de văzut dacă Galaxy A82 5G va fi de fapt versiunea globală a lui Samsung Galaxy Quantum 2. Cel care a fost deja lansat oficial pe piața din Coreea de Sud. Și care nu va ieși (cel puțin sub această denumire) de pe această piață. Acestea ar cam fi supozițiile pe care le fac cei care sunt la curent cu planurile companiei.

Modelul Quantum 2 se bazează pe un chipset Qualcomm Snapdragon 855+. Procesorul rulează în combinație cu o memorie RAM de 6 GB și cu o capacitate internă de stocare de 128 GB. Telefonul are un display Dynamic AMOLED de 6,7 inchi și rezoluție 1440+, o cameră foto frontală de 10 megapixeli și un sistem de trei camere pe partea din spate (64 MP main + 12 MP ultrawide + 5 MP macro).

Autonomia este asigurată de un acumulator de 4500 mAh, care se poate încărca cu până la 25W.

Va mai rămâne de văzut dacă Galaxy A82 5G va moșteni de la Quantum 2 și chip-ul suplimentar QRNG (quantum random number generator) care are rolul de a oferi un grad sporit de securizare a anumitor aplicații, servicii și tranzacții bancare. Și care dă și numele acestui dispozitiv.

Zvonurile spun că acesta va rămâne exclusiv doar pentru varianta coreeană. Dar probabil că vom avea o certitudine doar în momentul apariției oficiale a acestui model. Despre care încă nu știm când s-ar putea întâmpla.

via GSM Arena

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Recomandari

MobileDirect.ro