Piata de smartphone creste in 2021

0
Canalys

Conform unui studiu realizat de Canalys, piața globală de smartphone va crește în 2021. Și dacă unii cârcotași ar putea spune că nici nu este greu să crești după un 2020 afectat de pandemie, trebuie să precizăm că avem parte de o creștere și în raport cu cifrele din 2019. Ceea ce s-ar putea traduce prin faptul că toată criza de anul trecut a fost depășită cu succes.

Ba chiar mai mult, se pare că dacă nu am fi avut parte de o penurie de componente (în special chip-uri) care se resimte și în piața de smartphone, creșterea din 2021 ar fi fost și mai spectaculoasă.

Mai exact, cel de la Canalys spun în studiul lor că 2020 a însemnat o scădere anuală cu 7% a vânzărilor totale de smartphone. Iar în 2021 acestea vor crește cu 12% față de anul trecut. Matematica este simplă, nu sunt nelămuriri din acest punct de vedere. Însă cel puțin deocamdată pentru 2021 avem doar niște previziuni. Nu s-a încheiat nici măcar prima jumătate a anului. Și am văzut toți cât de imprevizibile pot fi lucrurile.

Deocamdată chiar și cele mai pesimiste previziuni, cele de la IDC, văd o creștere de 7,7 procente a vânzărilor din 2021, față de cele din 2020.

Tot la capitolul previziuni studiul spune că numărul de telefoane smart 5G îl va depăși în cursul anului viitor pe cel al celor cu conectivitate 4G. Deja terminalele 5G dețin un procent de 37% din totalul smartphone-urilor. Procent care va ajunge la finalul anului la 43%.

Și revenind puțin și la criza de componente, aceasta va determina o mai atentă prioritizare din partea producătorilor. Nu doar că vor avea câștig de cauză piețele ceva mai bogate din Europa, America de Nord sau China (în detrimentul Africii sau Americii de Sud), dar vor fi preferați și operatorii de telefonie, care au șanse mai mari să vândă telefoane noi.

Este interesantă această analiză a celor de la Canalys, legată de piața globală de smartphone în 2021. Dar, așa cum spuneam, de la predicții la cifrele concrete, puntea este destul de fragilă. Lucru demonstrat cu prisos de anul trecut.

via Canalys

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here