HomeFeaturedFocusReview Huawei FreeBuds 4: casti in-ear cu design open-fit si anulare activa...

Review Huawei FreeBuds 4: casti in-ear cu design open-fit si anulare activa a zgomotului

DSC_6049

FreeBuds 4 este cea mai nouă versiune a căștilor in-ear Huawei ce vine cu un design open-fit, cu anulare activă a zgomotului și suport pentru control touch. Vă spun tot ce trebuie să știți despre ele!

Zilele acestea am avut ocazia să testez cele mai nou căști in-ear ale Huawei, modelul FreeBuds 4, proaspăt lansat și pe piața din România. Mi-a plăcut să văd o schimbare de design de la FreeBuds 4i pe care le-am folosit până acum, plus o creștere la nivelul calității audio.

Aspect: format simplu, fără suport din silicon

Seria FreeBuds 4 se detașează la nivel conceptual de varianta FreeBuds 4i prin faptul că difuzorul este mai mic, construit în formă conică pentru a acoperi cât mai bine canalul auditiv. După cum puteți vedea și în imaginea de mai jos, casca FreeBuds 4 nu mai folosește suportul din silicon ce asigură o prindere ermetică în interiorul urechii.

DSC_6038

În felul acesta casca poate să fie fixată destul de bine în ureche, fără să deranjeze. Eu nu sunt fanul acestui tip de cască, îmi place mai mult modelul FreeBuds 4i, unde suportul de silicon asigură și o priză mai bună și închiderea ermetică – dar asta este o părere personală. Sunt sigur că există mulți utilizatori care se vor simți mai bine cu acest tip de design deschis, care lasă să circule aerul.

Casca are două orificii de aerisire, pentru a putea regla presiunea aerului. Dincolo de asta, există diferența și la piciorușul căștii, puțin mai rotunjit și ceva mai mic pentru FreeBuds 4. Acest lucru duce și la obținerea unei căști cu o greutate e doar 4.1 g, pe care o porți fără probleme.

Mai jos: în stânga FreeBuds 4, în dreapta FreeBuds 4i.

DSC_6040

Capătul piciorușului unei căști FreeBuds 4 are la rândul său mai multe găuri pentru microfon, iar în zona superioară mai există un orificiu.

Căștile vin într-o carcasă ce are și rol de încărcător și baterie suplimentară. Văd că Huawei a ținut cont de feedback-ul utilizatorilor și a adus două schimbări importante vizavi de această carcasă: un format rotunjit și o ușită care se deschide mai ușor și poate sta deschisă.

 DSC_6044

Pe de altă parte, folosirea unor magneți atât pentru căști cât și pentru carcasă face ca cele două căști să se prindă ușor în interiorul carcasei. Și foarte important, nu mai e nevoie de putere și pricepere pentru scoaterea căștilor din carcasă, așa cum se întâmpla la modelele anterioare.

Configurare, suport software

IMG-1181IMG-1182

Căștile Huawei FreeBuds 4 sunt construite să ofere experiența maximă împreună cu aparate ce funcționează cu EMUI 10 și/sau Harmony OS 2.0. Asta nu înseamnă că ele nu se pot conecta cu alte tipuri de aparate sau alte sisteme de operare – în imaginile de mai sus puteți vedea că AI Life de pe iOS 14 a detectat corect căștile și a oferit suportul pentru actualizare de firmware (din momentul în care am deschis căștile am putut aplica două update-uri de firmware) care a funcționat fără probleme.

Prin intermediul aplicației AI Life (de Android sau iOS) se pot seta opțiunile de funcționare pentru căștile FreeBuds 4.

IMG-1183IMG-1184

Sunt câteva lucruri pe care vreau să le menționez: introducerea opțiunii Wear detection prin care sunetul este oprit automat în momentul în care una dintre căști este scoasă din ureche. Mi se pare o chestie faină, pentru că de obicei vrei să oprești stream-ul audio atunci când îți dai o cască jos.

Al doilea element este cel legat de setarea modului de funcționare a funcției de anulare activă a zgomotului, cu două variante: ambinent mai liniștit sau zonă cu mult zgomot de fundal. Treaba asta se poate seta simplu direct din aplicație.

Tot în aplicație sunt oferite detalii despre nivelul bateriei pentru fiecare cască în parte și carcasă.

DSC_6034

Configurarea căștilor este un proces simplu: trebuie deschisă carcasa și cu căștile în interior, se apasă pe butonul din partea dreaptă a cutiei până începe să clipească led-ul frontal. În acest moment puteți porni opțiunea de căutare Bluetooth de pe telefon/tabletă/laptop și să conectați căștile.

Specificații tehnice, autonomie

DSC_6036

Căștile FreeBuds 4 au suport Bluetooth 5.2 (te poți îndepărta la mai bine de 10m de sursă, chiar și camere separate cu fier beton) și se pot conecta la mai multe aparate simultan dacă acestea folosesc EMUI10 sau Harmony OS 2.0. Altfel funcționează doar cu un singur dispozitiv.

Pe fiecare cască există senzori care permit control touch. Cu swipe pe piciorușul unei căști, de jos în sus, respectiv de sus în jos, se reglează nivelul sunetului. O singură apăsare oprește stream-ul audio, două apăsari rapide ori deschide/închide un apel de voce, ori poate fi personalizat pentru trecerea la următoarea melodie, pauză și chiar activarea unui asistent digital. Opțiunile acestea se pot personaliza direct din aplicația AI Life.

Controlaudio

Căștile FreeBuds 4 sunt certificate IPX4, adică rezistă la niște stropi de apă, ajunși accidental pe cască din orice direcție. În principiu puteți face sport cu ele fără probleme, dar ar fi bine să le feriți de ploaie și nici să nu intrați cu ele în apă.

Faptul că Huawei a decis să facă căștile FreeBuds 4 mai mici și mai ușoare, are ca efect o autonomie ceva mai mică decât m-am așteptat – dacă pentry FreeBuds 4i am 4-5 ore fără probleme, în cazul FreeBuds 4, cu funcția de anulare activă a zgomotului pornită, pe ascultare de muzică m-am dus la peste 3 ore, cu toate că Huawei spune că ar fi undeva la 2.5 ore. Fără anularea activă a zgomotului, căștile pot fi folosite liniștit timp de 4 ore.

DSC_6042

Fiecare cască are o baterie de 30 mAh, în timp ce cutia oferă 410 mAh, deci aproape 7 încărcări complete pentru căști. O încărcare completă de la 0 la 100% pentru căști durează cam o oră, tot atât cât e necesar pentru încărcarea cutiei.

Încărcarea căștilor se face prin cutie, care la rândul ei este conectată prin USB Type-C. În cazul în care folosiți un încărcător Fast Charge, în 15 minute obțineți baterie pentru aproximativ 2.5 ore de folosire.

Mai jos vedeți cutia căștilor Huawei FreeBuds 4.

DSC_6048

Calitate audio, anularea activă a zgomotului

După cum am spus, Huawe FreeBuds 4 implementează conceptul e design deschis (fără protecții din silicon) împreună cu funcția de anulare activă a zgomotului. Totodată Huawei oferă în FreeBuds 4 funcția de egalizare a presiunii aerului din ureche și oferirii unei experiențe audio similare pentru ambele urechi. Pentru o folosire continuă pe o durată mai mare de timp, acest tip de design (fără protecție de silicon) asigură pătrunderea aerului și în felul acesta folosirea căștilor este mai confortabilă.

DSC_6032

Pentru că fiecare om are o anatomie proprie a urechii, design-ul open sub formă conică, permite introducerea lor în ureche iar sunetul este automat adaptat pentru cea mai bună experiență.

Huawei spune vizavi de căștile FreeBuds 4 că beneficiază de un motor special ce crește calitatea sunetului, pe o gamă mare de frecvențe, de la cele mai joase și până la cele mai înalte. În mod cert există o diferență de calitate între FreeBuds 4 și FreeBuds 4i, în favoarea primului set de căști, lucru ce este valabil și pentru opțiunea de anulare activă a zgomotului. Chiar nu mă așteptam ca efectul de anulare a zgomotului să fie atât de pregnant pentru niște căști in-ear cu acest tip de design. Este o surpriză plăcută.

În general mi-a plăcut cum este redat sunetul în FreeBuds 4, inclusiv partea de bași. Mi-ar fi plăcut să am un control mai amănunțit pe fiecare zonă în parte. La fel, nivelul maxim al sonorului este suficient, cu toate că unii vor prefera să fie ceva mai ridicat. Le poți folosi fără probleme și pentru ascultarea de muzică și pentru apeluri de voce și/sau conferințe, mai ales că FreeBuds 4 oferă o calitate audio mai bună a sunetului înregistrat prin microfon.

Extra: integrare cu Harmony OS 2.0

Citeam că Huawei continuă procesul de integrare a dispozitivelor sale, iar pentru FreeBuds 4 au introdus împereherea automată cu acele aparate compatibile (care au deja Harmony OS 2 și/sau EMUI 10). Asta funcționează cu tabletele, smartphone-urile și laptop-urile Huawei, inclusiv cu posibilitatea de a folosi căștile simultan pe două dispozitive, inclusiv cu transferul simplu al un sunetului.

DSC_6046

Concluzie: o evoluție a seriei FreeBuds

DSC_6035

Acestea fiind spuse văd noile căști FreeBuds 4 ca pe o evoluție a seriei FreeBuds, cu o calitate audio peste modelul precedent. Plusul major este dat de combinația de greutate mică (4.1g) și funcția de anulare activă a zgomotului pe acest tip de design, care nu obosește urechea în urma folosirii. Mi-a plăcut că Huawei a înțeles că e bine să asculte feedback-ul din piață și a îmbunătățit sistemul de prindere magnetică a căștilor în carcasă și a deschis ecosistemul pentru ca aceste căști să poată fi folosite și dispozitive non Huawei (inclusiv Apple).

Ce nu mi-a plăcut este autonomia: 3 ore cu anulare activă a zgomotului poate să fie puțin pentru mulți utilizatori. Odată ce te-ai obișnuit cu produse care oferă o autonomie de 4-5 ore, e greu să te împaci cu 2.5-3 ore, cu toate că ai opțiunea de a încărca rapid căștile direct în cutie și în felul acesta să ajungi la peste 20 de ore de folosire, dar nu continuă.

Și mai e preferința (sau disponibilitatea) de a folosi căști cu acest tip de design, care s-ar putea să fie un plus sau un minus, în funcție de fiecare tip de utilizator.

 

Informații: Huawei

Preț: 599 LEI

 

PROCONTRA
+ design
+ anulare activă a zgomotului
+ integrarea cu dispozitive non Huawei
+ funcționează cu iOS
+ 20 de ore autonomie combinată
+ greutate mică
+ integrare cu aparate Harmony OS 2
– autonomie
– nivelul audio puțin prea redus
– fără încărcare wireless  
Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep