HomeFeaturedFocusFOTO: cum arata Samsung Galaxy M53 5G

FOTO: cum arata Samsung Galaxy M53 5G

Samsung Galaxy M53 5G

Samsung Galaxy M53 a fost așteptat să își facă apariția în cadrul evenimentului de lansare pentru Galaxy M33 și Galaxy M23. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar fanii au rămas în așteptare. Deși încă nu se știe concret când ar putea fi lansat, iată că o fotografie cu el iese la iveală și mai oferă câteva indicii pentru cei care sunt cu ochii pe acest dispozitiv.

Vedem o construcție care nu seamănă cu cea de la Galaxy A53 5G. Până acum cele două terminale erau construite pe același schelet. Acum M53 este mai aproape de M33, cel puțin în ceea ce privește forma modulului foto de pe spate. Acesta este pătrat, cu flash-ul în afara sa.

Surse apropiate producătorului coreean spună că Samsung Galaxy M53 5G va fi mai degrabă un terminal care să se apropie (chiar să rivalizeze) cu verișorul mai mare A73. Va avea aceeași dimensiune a ecranului, de 6,73 inchi, cu aceeași rată de refresh de 120 Hz.

Inclusiv la sistemul foto de pe spate, se pare că va avea același senzor foto principal de 108 megapixeli ca cel de pe A73. Acesta va fi ajutat de un ultrawide de 8 megapixeli și de alte două camere de câte 2 megapixeli fiecare. Una dedicată macro și una pentru detalii de adâncime.

Se mai vorbește despre un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh și suport pentru încărcarea de 25W. Și despre un chipset MediaTek Dimensity 900. Acestea sunt doar zvonuri și speculații.

Deocamdată acestea sunt detaliile care se cunosc despre Samsung Galaxy M53 5G.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep