HomeFeaturedFocusXiaomi 12T anuntat oficial in umbra lui 12T Pro

Xiaomi 12T anuntat oficial in umbra lui 12T Pro

Xiaomi 12T

Deși lumina reflectoarelor a fost acaparată de modelul 12T, compania chineză a prezentat totuși și un Xiaomi 12T, care merită și el câteva clipe de atenție. Are câteva elemente în comun cu fratele său mai puternic.

Ecranul, spre exemplu, este identic, la fel ca și camera foto frontală. Avem același OLED de 6.67 inchi și rezoluție 1220p, cu rată de refresh de 120 Hz. Și cu aceeași cameră de 16 MP integrată într-un orificiu discret. Și cititorul de amprentă digitală poziționat sub display.

Și acumulatorul se păstrează neschimbat, 5000 mAh și încărcare de 120W.

Xiaomi 12T nu mai vine însă echipat cu senzorul principal de 200 MP. Chiar dacă păstrează neschimbate celelalte două camere (ultrawide de 8 MP și macro de 2 MP), acum senzorul principal are doar 108 MP (ISOCELL HM6).

Diferența și mai mare este la nivel de chipset. Telefonul este echipat cu un MediaTek Dimensity 8100 Ultra. Sunt disponibile doar două variante de memorii, ambele cu 8 GB de RAM. Una cu 128 GB de memorie internă, alta cu 256 GB.

Sistemul de operare este tot Android 12 cu MIUI 13 peste el.

Xiaomi 12T are un preț de vânzare de 600 euro, respectiv 650 euro. Va fi pus în vânzare tot pe 13 octombrie.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep