HomeFeaturedFocusMicrosoft a semnat un contract cu Nintendo

Microsoft a semnat un contract cu Nintendo

Microsoft

Cei de la Microsoft scot tot arsenalul la înaintare pentru a convinge autoritățile naționale și internaționale să le dea verde pentru achiziția Activision și Blizzard. Tocmai au anunțat că au semnat un acord valabil pentru 10 ani cu Nintendo. Un acord prin care compandia din Redmond promite disponibilitatea pe platforma japonezilor în aceeași zi (ca pentru Xbox și Windows) pentru toate titlurile sale. Inclusiv pentru cele deținute de Activision.

Am mai vorbit despre subiect și am spus că miza cea mare este de fapt Call of Duty.

Nu este o coincidență că acest acord semnat cu Nintendo este anunțat tocmai astăzi. Reprezentanții Microsoft se întâlnesc cu cei din comisia specializată a Uniunii Europene. Comisie care în primă fază a dat un acord negativ pentru această tranzacție.

La această întâlnire participă și Bobby Kotick, CEO-ul Activision. Dar și șeful diviziei de gaming din cadrul marelui rival Sony.

De asemenea, se pare că mai sunt prezenți reprezentanți ai EA, Steam, Nvidia și Google. Dar și câteva figuri reprezentative pentru organizațiile de gameri, care vor să obțină promisiuni concrete din partea Microsoft în legătură cu Call of Duty.

via Reuters

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep