HomeFeaturedFocusHonor 70 Lite apare oficial direct în Europa

Honor 70 Lite apare oficial direct în Europa

Honor 70 Lite

Honor 70 Lite este cel mai nou smartphone al companiei chineze desprinse din Huawei. Își face apariția oficială direct în Europa, mai exact în Marea Britanie, la un preț de 199 lire. Să vedem împreună, pe scurt, ce are de oferit acest terminal pentru prețul pretins.

Dispozitivul este construit în jurul unui chipset Snapdragon 480+ de la Qualcomm. Acesta oferă suport și pentru rețelele 5G. Telefonul are o memorie RAM de 4 GB, iar capacitatea internă de stocare este de 128 GB. Nu este foarte clar dacă există și un slot microSD pentru card suplimentar de memorie.

Sistemul de operare este un Android 12 cu interfața Magic UI 6.1 peste el. În mod normal, serviciile Google Mobile sunt preinstalate.

Ecranul lui Honor 70 Lite este un TFT LCD cu diagonala de 6.5 inchi. Rezoluția este doar HD+ (1600 x 720 pixeli), iar rata de refresh este de 90 Hz. În partea de sus există un notch în formă de picătură, pentru o cameră selfie cu senzor de 8 MP.

Sistemul foto de pe spate este compus din trei camere. Senzorul principal este de 50 MP și este ajutat de două camere de câte 2 MP fiecare. Una pentru detalii de adâncime și una pentru fotografii de tip macro.

Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral.

Acumulatorul lui Honor 70 Lite are o capacitate de 5000 mAh. Și oferă suport pentru încărcarea rapidă de 22.5W.

via Honor

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep