HomeFeaturedFocusHuawei nova Y91 a fost anunțat oficial

Huawei nova Y91 a fost anunțat oficial

Huawei nova Y91

Compania chineză adaugă un nou mid-range în portofoliul său. Este vorba despre modelul Huawei nova Y91, care se remarcă la nivel vizual printr-un notch lat și un modul foto circular și foarte mare pe partea din spate.

Telefonul se bazează pe un chipset Snapdragon 680 de la Qualcomm. Vine cu o memorie RAM de 8 GB, iar din punctul de vedere al capacității interne de stocare sunt disponibile două opțiuni. Una de 128 GB și una de 256 GB. Nu este foarte clar dacă există și un slot microSD, pentru stocare suplimentară.

Combinația de ecran și acumulator reprezintă marele argument al lui Huawei nova Y91. Avem un display IPS LCD cu diagonală de 6.95 inchi și rezoluție de 2376 x 1080 pixeli. Are o rată de refresh de 90 Hz. Acumulatorul pe de altă parte are o capacitate impresionantă de 7000 mAh. Acesta se poate încărca cu până la 22.5W. Pare să fie un terminal destinat consumatorilor de conținut video.

Din perspectiva camerelor, lucrurile stau destul de modest. Mai ales în față, acolo unde notch-ul generor lasă senzația unor camere interesante. În realitate avem un singur senzor foto, de 8 MP. Iar pe spate avem un sistem dual camera cu un senzor principal de 50 MP și unul de 2 MP pentru detalii de adâncime.

Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral, integrat în butonul fizic de pornire a telefonului.

Aș spune că Huawei nova Y91 vrea să impresioneze la nivel vizual. Totuși, un preț bun de vânzare l-ar putea face suficient de atractiv. Deocamdată nu cunoaștem detaliile comerciale legate de această apariție.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep