HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy Z Fold5 oficial, cu închidere perfectă

Samsung Galaxy Z Fold5 oficial, cu închidere perfectă

Samsung Galaxy Z Fold5

Samsung Galaxy Z Fold5 a fost și el prezentat oficial, alături de fratele său Galaxy Z Flip5. În cazul său, marele element de noutate este Flex Hinge, noua tehnologie a balamalei, care permite acum o închidere perfectă. Nu mai avem la noua generație de pliabile acel spațiu rămas între jumătăți, de care s-au plâns la unison toți fanii.

În rest, telefonul este mai degrabă un upgrade incremental. Avem un chipset Snapdragon 8 Gen 2 (ediția Galaxy) de la Qualcomm, cea mai puternică opțiune a momentului. Rulează în combinație cu o memorie RAM de 12 GB. Iar capacitatea internă de stocare este de 256 GB, 512 GB sau chiar 1 TB. Sistemul de operare este un Android 13 cu OneUI 5.1 peste el. Și nu avem slot pentru card microSD.

La interior avem un display Foldable Dynamic AMOLED cu diagonală de 7.6 inchi, rezoluție de 1812 x 2176 pixeli și rată de refresh de 120 Hz. Acesta are acum o luminozitate de top de 1750 niți și vine cu tot cu suport pentru S Pen.

Ecranul exterior al lui Samsung Galaxy Z Fold5 este tot un AMOLED, de această dată cu diagonală de 6.2 inchi și rezoluție 904 x 2316 pixeli. Acesta este protejat cu Gorilla Glass Victus 2. Telefonul oferă o certificare IPX8.

Sistemul foto principal este compus din trei camere. Senzorul principal de 50 MP este ajutat de un ultrawide de 12 MP și de un telephoto de 10 MP (zoom optic 3x). Există două camere foto frontale. Una de 4 MP, integrată sub ecranul interior, pliabil și una de 10 MP, integrată intr-un orificiu din ecranul exterior.

Autonomia cade în sarcina unui acumulator cu capacitatea de 4400 mAh, care se poate încărca cu fir cu 25W și wireless cu 15W.

Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral.

Samsung Galaxy Z Fold5 este deja disponibil la precomandă, în variante Icy Blue, Phantom Black și Cream. Prețurile pornesc de la 9399 lei cu ceva promoții in perioada de precomandă.

via Samsung

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep