HomeFeaturedFocusHuawei Mate 60 Pro lansat oficial cu trei orificii în display

Huawei Mate 60 Pro lansat oficial cu trei orificii în display

Huawei Mate 60 Pro

Oarecum surprinzător, compania chineză a prezentat oficial modelul Huawei Mate 60 Pro. O inițiativă care a cam luat pe nepregătite presa de specialitate. La fel de surprinzătoare pare să fie și decizia de a integra sistemul foto frontal în trei orificii din ecranul terminalului. Cred că din acest punct de vedere avem o premieră pe piața de smartphone.

Sistemul foto frontal nu mai este însă la fel de spectaculos. Avem același senzor ultrawide de 13 MP, ajutat de un 3D ToF și un senzor (laser) pentru Face Unlock ca și la generația anterioară. Așa că rămânem aici doar cu inovația la nivel de design.

Ecranul lui Huawei Mate 60 Pro este un LTPO OLED cu diagonală de 6.82 inchi. Rezoluția este 2720 x 1260 pixeli (aspect 20:9), iar rata de refresh este de 120 Hz. Protecția ecranului este asigurată de o sticlă Kunlun de generația a doua. Sub display este integrat și cititorul de amprentă digitală.

Pe partea din spate avem același modul foto circular, de dimensiune foarte mare. Senzorul principal este de 50 MP (la fel ca pe P60 Pro). Este ajutat de un ultrawide de 12 MP și de un telephoto de 48 MP (zoom optic 3.5x).

La nivel de nucleu hardware planează un mister asupra chipset-ului. Avem o memorie RAM de 12 GB și trei opțiuni pentru capacitatea internă de stocare: 256 GB, 512 GB și chiar 1 TB. Deocamdată doar varianta intermediară de Huawei Mate 60 Pro este listată la vânzare, la un preț de aproximativ 960 dolari.

Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh și se încarcă cu 88W (50W wireless). Telefonul vine în variante de culoare White și Green (sticlă) sau Purple și Black (piele ecologică).

via Huawei

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep