HomeFeaturedFocusVivo X100 și X100 Pro au fost prezentate oficial

Vivo X100 și X100 Pro au fost prezentate oficial

Vivo X100

Compania chineză și-a prezentat oficial noile flagship-uri Vivo X100 și X100 Pro. Două telefoane care au destul de multe elemente în comun și care vin cu configurații de top și prețuri destul de competitive. Rămâne deschisă chestiunea disponibilității globale. Vârful de gamă anterior a ajuns și în România, așa că șansele sunt și acum destul de mari.

Specificații tehnice în comun

Ambele telefoane debutează noul chipset de top al celor de la MediaTek, modelul Dimensity 9300. Un chipset construit pe procese de 4 nm, echipat cu un procesor octa-core (1 x 3.25 GHz Cortex X4 + 3 x 2.85 GHz Cortex X4 + 4 x 2.0 GHz Cortex A720) și un GPU Immortalis-G720 MC12. Coincid și cele patru opțiuni de memorii pe care le au cele două modele: 256 GB + 12 GB RAM, 256 GB + 16 GB RAM, 512 GB + 16 GB RAM și 1 TB + 16 GB RAM. Nu există slot pentru card microSD, dar cred că opțiunile acoperă orice preferință.

De asemenea, avem același sistem de operare Android 14 cu interfața Funtouch 14 (pentru piețele globale) peste el.

Vivo X100 și X100 Pro au în comun inclusiv ecranul. Ambele telefoane sunt echipate cu un panel 8T LTPO AMOLED cu diagonală de 6.78 inchi, cu marginile laterale curbate. Rezoluția este de 2800 x 1260 pixeli (aspect 20:9), rata de refresh poate urca până la 120 Hz, iar luminozitatea de top este de 3000 niți.

Cititoarele de amprentă digitală sunt integrate sub ecran, iar un orificiu discret, poziționat central, ascunde o cameră selfie cu rezoluție de 32 MP.

Diferențe între cele două modele

Diferențele între cele două modele apar la nivel de camere foto de pe spate și de acumulatori. Inclusiv gama de culori este aceeași, cu Black, White, Blue și Orange.

X100 are un senzor principal de 50 MP (Sony IMX920), un telephoto de 64 MP, capabil de zoom optic 3x și un ultrawide de 50 MP. Pro-ul vine cu un setup compus din trei camere de 50 MP. Dar senzorul principal este acum un Sony IMX989 de 1 inchi. Cel de-al doilea senzor este primul telephoto mobil, certificat de Zeiss APO. I se spune floating periscope module și este capabil de un zoom optic 4.3x și 100x zoom digital. Cel de-al treilea senzor este același ultrawide de 50 MP.

La nivel de acumulatori, Vivo X100 are o baterie de 5000 mAh, cu încărcare de 120W, iar Pro-ul are o baterie mai mare, de 5400 mAh, dar mai lentă, cu doar 100W încărcare. Ambele telefoane vin cu o certificare IP68.

Prețurile de vânzare, deocamdată valabile pentru China, pornesc de la aproximativ 550 dolari și ajung până la 700 dolari pentru X100 și de la aproximativ 685 dolari până la 825 dolari pentru X100 Pro, în funcție de combinația de memorii pentru care se optează.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep