HomeFeaturedFocusSăptămâna noilor relații

Săptămâna noilor relații

relationship

Despre despărțiri nu vorbim. Cel puțin, nu încă! Însă cu siguranță, relațiile pe care le-am luat la analizat, se pot rupe iremediabil.

Să începem să trecem la concret, până nu crede lumea că m-am transformat în Bebe, Sexologu’ de Serviciu, că parcă așa se chema un nene cu față de controlor de bilete, dar care se pricepea de minune la analizat relații. De orice natura!

O să pornim cu o legătură care părea extrem de stabilă. Cea între tableta Samsung și procesorul Exynos. Stabilă clar, dar puțin cam suspectă de incest, că doar vorbim de aceeași mare familie până la urmă. Ei bine, se pare că cei de la Samsung iau serios în calcul varianta ca, în noua lor tabletă Galaxy Tab 3 10.1, să se bazeze pe un procesor Intel. Este deocamdată doar un zvon, vehiculat de către cei de la Android Beat, dar alimentat și de către cei de la Korea Times, dar care are mari șanse să fie confirmat cât de curând la Computex.

Altă relație, altă posibilă despărțire. Acer se pare că lucrează la un sistem All-in-One care va avea ca sistem de operare Android-ul. Vorbim despre un sistem bazat pe un procesor Intel Core i5, în ciuda unor opinii care susțin că acesta se va descurca cam greu cu Android-ul. Sau invers. Conform celor de la Cnet, cei de la Acer fug cât văd cu ochii de Windows RT, în ciuda aventurilor comune din trecut. Nu o să facem speculații pe marginea motivului pentru care RT-ul este evitat, contează doar că relația pare a fi pe punctul de a se destrăma.

Elementul comun al celor două cazuri este, cel puțin deocamdată, Intel. Așa că mergând ceva mai departe cu analiza noastră, putem concluziona cu un aer elevat că Intel pare să strice relații vechi din IT-ul modern. Imoral!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep