HomeFeaturedFocusGoogle lanseaza Motorola Nexus 6 si puncteaza migrarea catre 6 inci si...

Google lanseaza Motorola Nexus 6 si puncteaza migrarea catre 6 inci si preturi mai mari!

nexus 6_2

Ieri seară Google a prezentat mult aşteptatele modele Nexus 6 şi Nexus 9, cele două noi produse care ne arată încotro merge piaţa Android şi implicit cea a gadget-urilor. Nexus 6 este exact aşa cum ştiam din leak-urile de până acum: un aparat ce seamănă foarte tare cu Moto X la nivel de design (eu aş zice că de fapt copiază HTC One M8), cu un display de 5.96 inci (rezoluţie de 1440 x 2560 display şi 493 ppi), o baterie generoasă de 3220 mAh, noua platformă Qualcomm Snapdragon 805 cu procesor quad-core la 2,7 GHz, GPU Adreno 420, 3 GB RAM şi stocare de 32/64 GB într-o carcasă de 159.3 x 83 x 10.1 mm.

Din păcate Google a păstrat pe Motorola Nexus 6 – căci generaţia a şasea de Nexus e produsă de Motorola, companie deţinută de Google – camera principală de 13 MP şi cea secundară de 2 MP.

nexus 6_1

Nexus 6 vine cu nanoSIM, are suport 4G, WiFi dual-band, Bluetooth, NFC, două boxe frontale şi va fi primul smartphone ce va rula Android 5 Lollipop. Pentru încărcare Nexus 6 poate să folosească cablul clasic microUSB sau funcţia de Wireless Charging.

Culorile carcasei sunt Midnight Blue și Cloud White.

N6-moreeverything-1600

Odată cu anunţul disponibilităţii Nexus 6 şi Android 5 Lollipop, Google ne mai transmite ceva: trendul către aparate de 6 inci e clar şi probabil că nu mai este cale de întoarcere. Dacă ne uităm înapoi, vedem că Samsung a intuit perfect direcţia atunci când a lansat primul model de Galaxy Note şi şi-a asigurat deja un loc fruntaş în zona de phablet-uri.

Cu Google, Samsung, Apple şi Nokia în barca de 6 inci mi se pare că trendul e clar: începem să cărăm după noi mini tablete. Vrem sau nu, s-ar putea ca în următorii ani să nu mai avem de ales şi să ne obişnuim cu ideea că telefonul ăla pe care îl ştiam o să dispară. În locul lui vom avea poate un smartwatch şi un phablet?

Şi mai mult de atât preţurile smartphone-urilor cresc. Nexus, aparatul care era recunoscut pentru preţul său extrem de atractiv schimbă direcţia: în Europa va porni de la 570 EUR fără contract, adică un preţ semnificativ mai mare (ca să nu zic aproape dublu) decât cel avut de Nexus 5.

N6-grid2-1600

Voi ce credeţi? Cum vi se pare Nexus 6? Vi-l luaţi?

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

8 COMENTARII

  1. Vreau sa vad toti haterii de acum cateva sapt. cand radeau de pretul ‘exorbitant’ al iPhone 6…
    Dar la droid banuiesc ca tac si ori scot banii, ori injura printre dinti ca nu mai pot manca atatea shaorme daca vor sa il cumpere.

  2. Pentru mine este prea mare la 15.13 cm diagonala ecranului, desi pot sa iau de jos mingea de basket cu o mana :D. Maxim 4.7 inch imi sunt suficienti pentru un telefon. Nu cred ca acest gen de maxitelefoane vor avea o cota de piata dominanta. Nu sunt… o prelungire naturala a corpului. Telefonul exista pentru un anume tip de nevoi. Pentru restul… exista tabletele. Cu stima!

  3. Nexus 6 concureaza 1:1 cu iPhone 6 Plus. Cum niciun Samsung, HTC, Huawei nu a fost in stare sa scoata ceva similar Google si-a scos atu-ul din buzunar: Motorola.

    Si mie mi se pare ca directia e clara: 5,5 – 6 inci de acum incolo. Avantaje: ecran mare, autonomie, mai simplu de navigat, Dezavantaj – nu mai e telefon.

  4. Nexus 6 e cel mare android de acum. Google a pus în el tot ce a învățat pana acum în zona ăsta, mă aștept sa rupă tot de pe piața.

  5. Specificatiile tehnice justifica pretul daca ill comparam gu gama Note. Avind in vedere ca Nexus 5 nu dispare, ba chiar are parte de un polish al site – ului cred ca Google doar umple un gol, acopera o nevoie, nu traseaza neaparat o tendinta.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep