HomeMobileWindows 10 Mobile Insider Preview Build 14322, un build cu multe noutati...

Windows 10 Mobile Insider Preview Build 14322, un build cu multe noutati si bugfix-uri. Vedeti ce e nou!

windows-10-mobile-phone-0001

 

După o așteptare mai prelungită ca de obicei Microsoft a lansat în Fast Ring un nou build de Windows 10 Mobile, cu foarte multe elemente noi și remedii pentru problemele din build-urile anterioare.

Windows 10 Mobile Insider Preview build 14322.1000 face parte din branch-ul de Development și asta înseamnă că va putea fi instalat doar pe setul de aparate validate, mai puțin Lumia 635:

  • Alcatel OneTouch Fierce XL
  • BLU Win HD W510U
  • BLU Win HD LTE X150Q
  • Lumia 430
  • Lumia 435
  • Lumia 532
  • Lumia 535
  • Lumia 540
  • Lumia 550
  • Lumia 636 (1GB)
  • Lumia 638 (1GB)
  • Lumia 640
  • Lumia 640 XL
  • Lumia 650
  • Lumia 730
  • Lumia 735
  • Lumia 830
  • Lumia 930
  • Lumia 950
  • Lumia 950 XL
  • Lumia 1520
  • MCJ Madosma Q501
  • Xiaomi Mi4

Ce aduce nou?

După foarte multă vreme avem din nou un build de Windows 10 Mobile care ne aduce chestii noi și utile.

Începem cu Îmbunătățirile aduse în Action Center & Notifications

1. Schimbarea layout-ului Action Center

Notificările aceleiași aplicații nu mai afișează de fiecare dată icon-ul aplicației, ele fiind grupate

wp_ss_20160413_0014wp_ss_20160413_0012

În felul ăsta se poate prezenta mai multă informație.

2. Schimbare layout Notifications

Conținutul este mai bogat și mai complex, similar cu ce poate WIndows 10 Mobile să afișeze în Live Tile-uri. Notificările care au în componență imagini vor putea să le afișeze, chiar la dimensiuni mai mari.

3. Notificări de la Cortana

wp_ss_20160413_0011

În Action Center pot să fie acum afișate notificările de la Cortana în ideea că utilizatorul trebuie să fie informat despre lucrurile care îl interesează.

4. Prioritizare notificări

Se pot schimba acum setările legate de notificări pentru fiecare aplicație în parte. Se face din Settings > System > Notifications & actions and prioritize. Se pot selecta aplicațiile care sunt mai importante și de acolo să se aleagă ce merită să fie afișat. Există trei niveluri de notificări: Normal, High și Top. Și se mai poate selecta numărul de notificări vizibile pe fiecare aplicație în parte – implicit sunt 3.

5. Se poate personaliza Quick Action din Action Center

Se pot adăuga, rearanja, elimina acțiunile rapide ce apar în Action Center. Din Settings > System > Notifications & actions se poate face acest lucru relativ simplu.

sgd

6. Îmbunătățiri pentru Cortana

Avem mai multe modalități prin care se pot crea reminder-ele Cortana – photo reminder prin asocierea unei poze pentru un reminder. Sau prin asocierea unei informații primite prin share de la aplicații Universal Windows Platform – să zicem articol din News sau URL pentru Edge.

wp_ss_20160413_0010

7. Update-uri pentru Settings

Fiecare pagină din Settings are acum un icon separat și au menirea de a putea identifica mai ușor categoria atunci când sunt lipite pe ecranul de Start.

wp_ss_20160413_0016

8. E introdusă zona Navigation Bar

Este o pagină nouă din Settings > Personalization > Navigation bar. De aici se configurează setările pentru vibrații și apăsarea dublă pentru pornirea/oprirea ecranului.

wp_ss_20160413_0017

9. Setările Glance sunt mutate

Nu mai se regăsesc în Extras, au fost mutate în Settings > Personalization > Glance screen. Din momentul acesta nu mai e nevoie ca Glance să fie luat din Store.

wp_ss_20160413_0018

10. Noi setări pentru Battery Settings și Battery Saving Experience

La fel ca în buildul de Windows 10 pentru PC avem un singur loc pentru managementul setărilor bateriei. Direct din Settings, Battery Saver. Aici este prezentă și lista Detailed Battery Use de unde se modifică comportamentul aplicațiilor vizavi de funcționarea în background.

11. Noi setări pentru Windows Update

Și pe mobil se vor putea alege momentele în care să se instaleze update-urile prin definirea intervalelor în care telefonul este cel mai intens folosite, acestea trebuind să fie evitate în vederea aplicării automate de update-uri.

12. Nou set emoji

Microsoft a adus noul set de emoji-uri și pe telefon.

13. Îmbunătățiri Edge

Avem o implementare mai bună pentru Copy/Paste pe telefon plus un mod mai stabil de funcționare a tab-urilor – dacă este deschisă o fereastră dintr-o aplicație, la apăsarea butonului back tab-ul Edge se va închide.

14. USB Ethernet merge cu Continuum Mobile

Telefoanele capabile să funcționeze cu Continuum vor putea să recunoască și să folosească dispozitive Ethernet conectate prin USB la Display Dock. Totuși nu e completă implementarea, pentru că mai sunt ceva erori și nici nu sunt detectate chiar toate adaptoarele. Și doar configurări proxy pentru Wi-Fi și VPN pot fi folosite acum pe Windows 10 Mobile.

15. Experiență mai bună în Lock Screen

Shortcut pentru Camera e adus pe Lock Screen și controale pentru redarea multimedia.

media-controls-lock-screen

16. Posibilitatea de a pune comentarii din Feedback Hub

Noutatea adusă pe build-ul de pe PC vine și pe smartphone, acum se pot lăsa comentarii la topicurile din Feedback Hub.

Dincolo de toate aceste elemente noi avem și o grămadă de bugfix-uri:

  • multe dicționare de pe telefoane au ajuns să aibă cuvinte incomplete așa că s-a luat decizia să se poată curăța. Se face asta din Settings > Privacy > Speech, Inking and Typing, selectați “Stop getting to know me”, “Turn off”, “Start getting to know me”, “Turn on”
  • Ecranul nu mai clipește când este redat un material video din Camera app.
  • Volumul alarmelor crește mai rapid
  • Reparată problema prin care un apel nu putea fi închis dacă apărea vreo notificare pe ecran în timpul convorbirilor.
  • Netflix nu mai crapă atunci când sunt folosite butoanele de volum
  • După ieșirea din Continuum lista aplicațiilor se vede bine acum.
  • Remediată o problemă ce oprea redarea audio dacă ecranul se închidea.
  • Tastatura nu mai dispare dacă în timpul folosirii apărea ceva în Action Center.
  • Remediată problema prin care corectorul automat își făcea de cap și reafișa cuvintele care erau șterse.
  • Blocarea, deblocarea telefonului nu mai generează blocări în ecranul de Start.
  • Tastatura apare corect dacă se folosește Action Center peste lock screen
  • Reîncepe să meargă wallpaper-ul de lock screen preluat din Bing și nu doar windows logo
  • reparată o problemă ce oprea soneria telefonului dacă în același timp era primit un SMS
  • Remedii pentru modul în care sunt afișate aplicațiile în Start

 

Cele câteva probleme încă existente sunt minore și nu ar trebui să vă oprească să instalați noul build:

  • un pot fi folosite Language and speech packs
  • Camera app poate să se blocheze în camera roll.
  • Aplicații dublate sau în curs de descărcare deși ele sunt gata instalate și pot fi folosite.
  • Ceva probleme la afișarea emoji-urilor în diverse aplicații
  • în anumite situații space sau Enter de pe tastatura virtuală s-ar putea să nu meargă

 

Îmi place să văd că Microsoft a venit cu un update masiv care nu numai că repară foarte multe bug-uri dar vine și cu funcții noi. E exact ceea ce așteptam de ceva vreme.

Totul este ca acest nou build să se comporte bine și să nu ne dea bătăi de cap precum cel precedent.

Eu acum îl instalez și o să încep să mă joc cu el. Voi l-ați pus? Cum merge?

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep