HomeFeaturedFocusMotoarele electrice își fac loc în viața noastră

Motoarele electrice își fac loc în viața noastră

carEformula

Mai țineți minte seria de articole legate de motoarele electrice? Mirarea că până și companii cu renume în zona de motorizări sport, ca Ferrari sau Porsche au început să adopte soluții hibride pentru motorizare? Mașinile pentru off-road, ca Land Rover, care foloseau tot propulsia electrică pentru a aborda cele mai dificile pante?

Ei bine, toată nebunia din jurul motorului electric este de-abia la început. Și putem spune că este un lucru îmbucurător. Chiar dacă se întâmplă, cel puțin pentru moment, la alții. La noi cred că vor mai trece ani buni de tot în care singurele vehicule electrice pe care o să le vedem vor fi bătrânele troleibuze (am auzit în banat termenul de “firobuz”), primite sub formă de donație de la guvernele țărilor care și-au înnoit flotele. Sau cele noi care costă cât un submarin de război. Așa că hai să ne uităm la alții în ogradă, sperând ca într-o zi, cu mult soare, vom vedea și la noi miracolul.

FIA (Federatia Internatională de Automobilism pentru cei care nu se prea uită la Formula 1) a anunțat că de anul viitor va exista o competiție denumită Formula E, dedicată exclusiv autovehiculelor cu propulsie electrică. Două mari premii din cadrul acestei competiții vor fi găzduite de Statele Unite. În Los Angeles a avut loc chiar o scurtă demonstrație cu un astfel de vehicul.

nissanleaftaxi

Tot în Statele Unite, dar de această dată pe cealaltă coastă, la New York, primăria a demarat un proiect pilot care presupune folosirea vehiculelor electrice pentru taximetrie. Deja circulă pe străzile metropolei șase astfel de taxiuri, pentru care, se pare, că este o bătălie foarte mare. Că se întâmplă din snobism sau din spirit civic, este mai puțin important. Ceea ce contează cu adevărat este că proiectul se bucură de susținere, și că pe termen lung vor apărea efecte benefice pentru mediu. Sper ca li de această dată SUA să fie un trend-setter pentru restul omenirii. Dacă tot am importat halloween și alte bălării (don’t say the v-word), poate copiem și exemplele bune. Și avem de unde copia!

Via Formula E

6 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep