HomeFeaturedFocusBatman se întoarce (încă odată): preview Batman Arkham Origins

Batman se întoarce (încă odată): preview Batman Arkham Origins

BtmanArkhamOrigIMG006

Liliacul cel bătrân va reveni în această toamnă, iar Warner Bros au avut o decizie destul de grea de făcut. Unde ar putea să îl trimită pe Bats? A fost în azil, a fost în oraș. Ce-ar urma? Planeta? Sistemul solar? Galaxia? Batman n-ar fi tocmai adaptat la alte medii în afară de Gotham, din moment ce nu are super-puteri care să îi permită să facă față unor amenințări cosmice, cel puțin nu de unul singur, dar mult noroc să vezi un joc Justice League ce nu este Mortal Kombat. Așa că au rămas unde sunt, în oraș, dar nu în aceeași perioadă de timp ca Arkham City. Și pe cât de interesant ar fi fost acel Gotham by Gaslight, sau o adaptare după Batman Beyond, liliacul revine oarecum la originile sale. Nu că ar fi o poveste de origine, Bruce fiind deja Batman, dar există o listă clișee care trebuie să ajungă în numele jocurilor unei serii după un anumit timp. Sigur, unele serii n-au avut răbdare și-au început cu Origins, dar lui Bats i-a luat trei jocuri. Astfel avem Batman Arkham Origins, un nume ce poate ar sugera vreo legătură cu originile azilului Arkham.

BtmanArkhamOrigIMG002

O schimbare majoră față de peripețiile liliecești anterioare este absența studioului care le-a creat. Rocksteady este acum ocupat făcând cine știe ce altceva, nu este un joc despre țestoase, asta măcar e sigur. Poate e acel joc Justice League la care tot visăm, din moment ce Warner ăl mai mare tot vrea să ajungă până acolo. De producție se ocupă Warner Bros. Games Montreal, ce până acum a făcut fix nimic. Bine, a fost ediția specială pentru Wii U a lui Batman Arkam City, așa că măcar sunt familiarizați cu modul în care funcționează un astfel de joc. Nu strică nici că pe acolo lucrează indivizi ce au mai dezvoltat titluri la care personaje cu abilități speciale mișună prin orașe, făcând lucruri de capul lor, chiar dacă Alex Mercer din Prototype nu prea este un echivalent bun pentru Batman. Rocksteady oricum a oferit consultanță, așa că rezultatul poate că nu va fi influențat negativ de saltul la un alt producător.

BtmanArkhamOrigIMG001

Această aventură îl va prezenta pe Bruce pe vremea când era mai tinerel, și nu la fel de priceput în artele Batmanitului. Asta va fi evidențiat prin stilul ceva mai nerafinat în care luptă, existând acum inamici care pot să îi împiedice încercările de a contra-ataca, ceva ce sună de parcă ar face luptele mai interesante. Iar vârsta va mai fi redată și prin simplul mod în care se prezintă eroul. Vocea sa, spre exemplu, nu mai este cea aspră și consacrată a lui Kevin Conroy. Aici chiar a fost o confuzie destul de mare, deoarece Conroy a pomenit că este în joc. Mai târziu și-a clarificat declarația, spunând că el lucrează la un alt joc Arkham, dar nu cel de față. Acea declarație a fost rapid ștearsă, fiindcă probabil nu trebuia să știe publicul că se lucrează deja la următorul Arkham ceva, probabil Revelations. Așa că cine este vocea liliacului? Nimeni altul decât Ezio Auditore da Firenze, Roger Craig Smith, probabil fără accentul italian.

BtmanArkhamOrigIMG004

Povestea jocului este inspirată de benzi desenate precum Legend of the Dark Knight și Batman: Year One, punându-l pe liliac în ipostaza de justițiar mai puțin acceptat de autorități. Atât pentru că orașul nu are încredere în el, cât și pentru că poliția este plină de corupție. Așa că pe parcursul jocului, Batman va trebui să își dovedească loialitate față de valorile dreptății, prin salvarea periodică a polițiștilor ce se luptă cu criminalii din colțurile întunecate ale vechiului Gotham. Adică aceeași locație ca în Arkham City, înainte de a deveni o închisoare.

Asta însă nu este tema principală a conflictului prezentat de acest joc. În schimb, organizațiile criminale din oraș au decis că a venit timpul pentru a-i pune capăt acestui nou aventurier mascat, ce își tot bagă baterangul în afacerea lor. Ca urmare, mafia, condusă de Black Mask și câțiva alți criminali mai mari au decis ca într-o seară anume să angajeze opt asasini iscusiți, și să îl lichideze pe liliac. Astfel, în noaptea de crăciun i-au recrutat pe Deathstroke, Deadshot, și câțiva alții, ce vor fi anunțați mai târziu. De ce de crăciun? Pentru că se poartă (vezi Die Hard și Iron Man 3), sau poate pentru că Bruce va învăța ce înseamnă magia crăciunului, din moment ce de obicei părerea sa despre această sărbătoare seamănă cu cea a lui Scrooge. Mă bazez pe desen când spun asta. Probabil au motive mai bune pentru alegerea acestui timp din an, ce vor fi dezvăluite pe parcursul jocului. Personal, aș fi preferat să aleagă noaptea de revelion, deoarece Bats și Jim aveau o tradiție de a sărbători anul nou la o cană de cafea, când își urau un an nou fericit, și sperau să apuce să vadă și anul următor. Sau cel puțin așa era în desenul animat. Ar fi fost frumos dacă jocul ar reda începutul acestei tradiții. Pe lângă asasinii principali, dintre care câțiva își fac apariția pentru prima oară într-un joc Batman, vor mai fi și fețe clasice, ca Pinguinul, Joker și alte astfel de arătări, cu care liliacul se va întâlni cam pentru prima dată. Sau cel puțin, acum vor fi stabilite relațiile complexe pe care le are cu fiecare în parte.

 

Pe partea de gameplay, Arkham Origins păstrează aproape toate elementele pe care le avea Arkham City, dar le va gâdila puțin câte puțin. Spre exemplu, sistemul de luptă are atașat un mecanism care va ține cont de ceea ce faci, recompensând jucătorul cu experiență adițională în funcție de performanța sa. Adică, dacă reușește să nu fie lovit nici măcar o dată este răsplătit mai mult decât dacă ar fi mestecat pavajul. Dispozitivele din trecut, majoritatea dintre ele, sunt în continuare la îndemână, ca gelul exploziv, decodorul sau batarang, iar în adiție vine ceva inspirat oarecum din Just Cause. Batman va avea la îndemână o unealtă ce îi permite să lege lucruri între ele, atât pentru a se putea amuza pe seama inamicilor, legându-i de tavan, cât și pentru a face capcane, spre exemplu prin legarea de butoaie cu explozibil de tavan, fiind capabil apoi să taie frânghia, atunci când inamicii fac greșeala de a se plimba pe sub el.

BtmanArkhamOrigIMG003

Modul de detectiv este îmbunătățit considerabil, luând acum forma unui joculeț ce permite scanarea scenelor crimelor, descoperirea de indicii și analizarea urmelor. Unele vor fi false, altele te vor duce la noi dovezi care pot fi analizate în mărita sa peșteră de calculatorul liliacului. Nu de alta, dar nici Batman nu poate face analiză balistică cu ochiometrul.

Veți avea ocazia să folosiți aceste două sisteme atunci când vă plimbați prin oraș, lucru realizabil ori la pas, ori plutind agale, ori cu un Batwing. Batman nu îl poate pilota direct, dar are rolul de călătorie rapidă printre cartierele orașului, dacă ai reușit să dezactivezi turnurile de bruiere din zonă, ca la Far Cry 3. Pentru asta sunt necesare și câteva unelte specializate, progresia amintind de cea a lui Arkham Asylum. Ai motive să te plimbi de colo colo adesea, nu doar pentru că te vor purta peste tot misiunile principale și secundare, ci și pentru că ocazional vor apărea evenimente dinamice. Lucruri precum atacuri ale unor răufăcători sau bătălii dintre poliție și criminalii de pe străzi, la care Batman poate interveni. Nu prea poți alege de partea cui, fiindcă oricât de mult ar încerca poliția să îți vină de hac, tu tot vei fi Batman. Dar nu mereu. În sensul că au promis un DLC la care vei putea juca în rolul lui Deathstroke, într-un mod similar cu DLC-ul pe care îl avea Arkham City cu Catwoman.

Mai sunt lucruri numeroase ce nu au fost dezvăluite despre Arkham Origins, care foarte probabil vor fi anunțate pe parcursul săptămânii următoare, la E3. Data de lansare nu este unul din aceste detalii, deoarece se știe deja, 25 octombrie 2013, pentru consolele aflate acum pe piață care suportă motorul Unreal 3. Adică PC, Xbox 360, Playstation 3 și Wii U. Posibil să apară și pe cele noi mai târziu.

Material preluat de pe www.games-arena.ro

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep