HomeFeaturedFocusPhablet-ul LG G3 lansat oficial: specificatii, poze - cel mai rapid, cel...

Phablet-ul LG G3 lansat oficial: specificatii, poze – cel mai rapid, cel mai bun ecran

LG G3 4

Într-un eveniment transmis live și pe canalul de YouTube al LG UK, compania coreeană a lansat cel mai nou model de smartphone, sub semnul ”Simple is the new smart”, un flagship în adevăratul sens al cuvântului – procesor la 2,5 GHz pe platforma Snapdragon 801 (din păcate nu e folosită versiunea cea mai recentă). Destul de puține lucruri nu erau deja știute despre LG G3, confirmarea lor fiind doar o chestiune de timp. LG G3 a fost prezentat oficial, fiind un phablet cu display de 5.5 inci și rezoluție Quad HD, de 538 ppi, în momentul de față fiind cea mai mare pentru un smartphone de pe piață. Rezoluția display-ului, de patru ori mai mare decât a unui ecran HD și aproape dublă decât cea de pe Samsung Galaxy S5 sau HTC One M8, aduce LG G3 ca un deschizător de drumuri: 2560 x 1440 pixeli reprezintă o nouă era în zona de smartphone-uri.

LG G3 e dotat cu o cameră de 13 MP cu SOI+ (Stabilizator Optic de Imagine Plus) și facilitate de Laser Auto Focus prin care poate face poze deosebit de clare într-o fracțiune de secundă.

LG G3 1LG G3_Metallic Black_Back

Față de modelul precedent LG a ales să folosească o carcasă metalică, lucioasă pe partea din spate și care nu lasă amprente după folosire. Forma curbată, permite un acces mai ușor la butonul de de pe spate.

Într-un mod oarecum surprinzător, LG G3 are o baterie detașabilă, mai eficientă decât cea folosită pe modelul precendent, după spusele LG.

Dacă pentru camera din spate LG a mers pe un senzor de 13 MP cu stabilizare optică și focus cu laser, cea frontală este de 2.1 MP, zice-se optimizată pentru selfie-uri.

Merg mai departe funcțiile Knock Code (deblocarea inteligentă a ecranului pe baza unui mod personalizat de atingere), blocarea accesului la conținut plus Kill switch integrat – dezactivarea smartphone-ului de la distanță în cazul furtului sau pierderii.

image

Odată cu lansarea phablet-ului LG G3, LG va fi oferi, de asemenea, o colecție de accesorii noi premium pentru LG G3:

Carcasa QuickCircle: Disponibilă în cinci culori, carcasa QuickCircle permite accesul ușor la funcțiile utilizate frecvent, cum ar fi apelarea, trimiterea mesajelor text, muzică și cameră foto, toate prin fereastra carcasei QuickCircle, fără a o deschide. În plus, în afară de carcasa QuickCircle, LG va oferi o gamă de carcase subțiri Slim Guard și carcase premium Slim Hard, pentru a proteja smartphone-ul G3 într-o manieră elegantă.

LG Tone Infinim (HBS-900): Dezvoltat în colaborare cu Harman / Kardon, căștile stereo cu Bluetooth oferă un sunet de calitate premium într-un design elegant. Construit cu tehnologia firelor retractabile și butoanele de tip Jog, pentru o căutare accesibilă, Tone Infinim are, de asemenea, opțiunea Name Alert, care să anunțe verbal care cine vă apelează, înainte de a răspunde

Încărcare Wireless: Compact și pliabil, încărcătorul wireless LG este optimizat pentru o portabilitate ușoară. Compatibil cu tehnologia Qi de încărcare wireless, încărcătorul wireless de la LG face posibilă durabilitatea bateriei cât mai mult timp.

LG G3 va fi disponibil în peste 170 de țări, în România probabil abia spre sfârșitul verii.

Jurnaliștii prezenți la lansare au avut deja ocazia să facă niște teste preliminare și au declarat LG G3 cel mai rapid smartphone al momentului.

 

Specificații tehnice:

– Procesor: Qualcomm Snapdragon™ 801 (up to 2.5GHz Quad-Core)

– Ecran: 5.5 inci Quad HD IPS (2560 x 1440, 538ppi)

– Memorie: 16/32 GB eMMC ROM / 2/3GB DDR3 RAM /microSD slot (max 128 GB)

– Cameră: Spate 13.0MP cu OIS+ și Laser Auto Focus / Față 2.1MP

– Baterie: 3,000mAh (detașabilă)

– Sistem de operare: Android 4.4.2 KitKat

– Dimensiune: 146.3 x 74.6 x 8.9mm

– Greutate: 149g

– Rețea: 4G / LTE / HSPA+ 21 Mbps (3G)

– Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth Smart Ready (Apt-X), NFC,

SlimPort, A-GPS/Glonass, USB 2.0

– Culoare: Negru metalic, Alb, Auriu șampanie, Violet, Roșu burgund

– Alte specificații: Smart Keyboard, Smart Notice, Knock Code, Guest Mode, etc.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep