HomeFeaturedFocusMaladia flash-sale face noi victime

Maladia flash-sale face noi victime

Vorbeam cu ceva vreme în urmă despre o adevărată boală care cuprinde tot mai multe victime în rândul producătorilor asiatici de smartphone, mai ales pe teritoriul Chinei. Maladia flash-sale, al cărei virus inițial a fost scăpat de sub control de către Xiaomi. Ei au fost cei dintâi care au trâmbițat cu mândrie rezultatele uimitoare ale operațiunilor lor comerciale.

Ei bine, alți producători vin să completeze lista cu noi realizări de excepție, lucru care mă determină să cred că tot mai mulți consumatori din China sunt dispuși să cumpere telefoane fără să pună mâna pe ele.

Meizu se laudă cu o ispravă demnă de cărțile cu basme. 100.000 de bucăți de Meizu M1 disponibile la precomandă, adjudecate în doar 60 de secunde. Vi se pare spectaculos? Stați să îi vedeți pe cei de la Lenovo, atinși și ei de microbul flash-sale. 20.000 de bucăți din Lenovo A6000 s-au vândut în India în doar 3 secunde. Deci și în India funcționează această modalitate de comercializare. Și nu a fost prima ispravă a lui Lenovo în India cu acest model și nici nu va fi ultima. Deja s-a anunțat etapa următoare.

Pare puțin surprinzător acest comportament al cumpărătorilor din Asia, dar, până la urmă, fiecare piață are specificul ei. Eu sunt destul de convins că acest model de vânzare nu ar funcționa în Europa. Și aici am putea avea prima explicație a faptului că majoritatea acestor producători aleg să nu iasă din Asia cu dispozitivele lor.

via GSM Arena, GizmoChina

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep