HomeFeaturedFocusMicrosoft Lumia 640 si 640 XL prezentate in Romania

Microsoft Lumia 640 si 640 XL prezentate in Romania

Cele două terminale Windows Phone, prezentate oficial în cadrul MWC-ului cu aproape două luni în urmă, au avut ieri parte și de o lansare oficială în România. Nu prea s-a pupat cu momentul punerii în vânzare, ele fiind deja disponibile de vreo două săptămâni și pe piața noastră. Însă chiar și așa, evenimentul de prezentare a avut parte de câteva confirmări interesante.

Pe de o parte, avem și la nivel oficial o confirmare a prețurilor recomandate. 649 de lei pentru Lumia 640 și 949 de lei pentru Lumia 640 XL. Prețurile sunt chiar bune, chiar dacă la comercianții care au deja în oferă terminalele, își face apariția un plus la aceste prețuri. Deh, fiecare își face calculele sale. Oricum, ca orice terminal din seria Lumia, sunt convins că în ofertele operatorilor cele două telefoane vor arăta mult mai bine.

Și mai interesantă este promoția prin care orice cumpărător de Lumia 640 și 640 XL beneficiază de o subscripție pentru un an de zile la Microsoft Office 365 Personal. Promoția este condiționată de descărcarea aplicaţiei Office 365 Gift din Windows Phone Store, prin care utilizatorul își activează licența. După activare aceasta poate fi instalată pe un PC, o tabletă şi un telefon. Adăugați 1 TB de spaţiu de stocare OneDrive si 60 de minute lunare Skype. Nu știu cât de mult mai contează pe lângă 1 TB, dar se mai pot primi 15 GB de stocare cloud suplimentară în cazul activării back-up-ului pentru Camera Roll.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep