HomeFeaturedFocusZUK Z1 va fi disponibil la nivel global

ZUK Z1 va fi disponibil la nivel global

În momentul în care compania ZUK, care se bucură și de sprijinul Lenovo, printre alți finanțatori care îi susțin eforturile de dezvoltare, a anunțat primul său produs, modelul de smartphone Z1, am fost destul de sceptic în ceea ce privește promisiunile de expansiune globală pe care aceasta de declara cu tărie. Iată însă că apar noi informații legate de posibilitatea ca ZUK Z1 să fie vândut și în afara granițelor Chinei. Și nu oricum, ci cu un software total nou. Se pare că Android-ul va fi înlocuit de Cyanogen OS 12.1. Se pare că astfel ambele companii își unesc eforturile de a pătrunde mai aproape de Occident cu produsele lor.

Informația este una oficială, însă nu conține prea multe detalii. Probabil însă că vom afla mai multe informații despre această intenție cu ocazia evenimentului de mâine al ZUK. Sunt foarte curios cât de mult se va transforma prețul de 285 de dolari pe care în are în prezent ZUK Z1 pe piața din China în momentul în care se va apropia de Europa. Dacă se va apropia vreodată de Europa. Pentru că la prețul actual, configrația terminalului nostru este una ușor atractivă, deși există și variante similare de la alți producători chinez, unii chiar mai cunoscuți.

Cu o apropiere rapidă de Occident, ZUK ar putea să facă rapid o diferență între el și restul găștii. Însă dacă disponibilitatea  trâmbițată și care va fi anunțată mâine se va rezuma la câteva piețe limitrofe Chinei, terminalul se va pierde într-o mulțime destul de populată de telefoane atractive care rămân un fruct interzis pentru utilizatorii din Europa sau America de Nord.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep