HomeFeaturedFocusUnii cu cota de piata, altii cu profitul

Unii cu cota de piata, altii cu profitul

M-am ferit să mai pun numele încă din titlu, dar vă dați seama că este vorba despre Samsung și Apple, cu al lor etern duel. M-am ferit și mai tare să vă intoxic cu titluri de genul celui din link-ul sursă, cum că Apple a acaparat 95% din profitul industriei de smartphone. Nu de alta, dar este puțin cam amețitor și matematic doar parțial corect. O să vă rog doar să aveți în vedere că, per total, profitul pieței de smartphone este dat de suma profiturilor unora mai harnici sau mai norocoși, din care se scade suma pierderilor înregistrate de cei mai puțin fericiți. De restul calculelor vă ocupați voi, eu sunt convins că înțelegeți că titlul ăsta cu Apple este ușoară intoxicație, mai ales că, în corpul articolului, procentul mai scade puțin. Titlul era de impact, bravo PhoneArena și bravo și compania care a realizat studiul și a livrat rezultatele în forma în care le-a livrat.

Pe de altă parte, nici nu putem să le contestăm meritele celor de la Apple, care chiar fac profit frumos cu fiecare telefon pe care îl vând. O simplă comparație între prețul mediu de vânzare pentru terminalele Apple, care este de 670 dolari și cel mediu pentru un terminal Samsung, care este de doar 180 de dolari, spune multe. Și despre business-ul Apple, dar mai ales despre marja de profit pe care Apple o are la fiecare terminal.

Aici, fanboy-șii Apple ar trebui să cadă puțin pe gânduri. Este vorba despre cum sunt ei priviți, ca și clienți, de către compania căreia îi sunt fideli.

Mă întreb dacă cei de la Apple conștientizează faptul că asemenea materiale, umflate cu pompa și bombastice, provenite cel mai probabil de la firme de cercetare de piață și publicații care se găsesc pe statul de plată al companiei, nu sunt tocmai benefice pentru imaginea companiei.

via PhoneArena, sursa foto: www.justice.ro

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep