HomeFeaturedFocusHuawei a prezentat modelele P9 si P9 Plus

Huawei a prezentat modelele P9 si P9 Plus

Așa cum spuneam, este o zi importantă pentru iubitorii de smartphone și main-event-ul acestei zile este prezentarea de către Huawei a modelelor P9 și P9 Plus, care s-a întâmplat cu foarte puțin timp în urmă. Puțină surpriză nu strică, mai ales când s-au tot scurs informații și materiale despre eroii acestei zile, iar Huawei a reușit să vină cu surprize din plin. Iată că P9 Max devine P9 Plus, cu o diagonală de doar 5,5 inchi, pentru a se alinia mai bine cu cerințele pieței și cu ceea ce aduc ceilalți competitori în fața consumatorilor. Probabil că va urma și ziua lui P9 Max și probabil P9lite, dar ceva mai încolo. Acum să ne întoarcem la cei doi eroi ai momentului.

Huawei P9 propune un display IPS LCD full HD de 5,2 inchi, cu margini suficient de subțiri încât să le permită în cadrul prezentării o comparație cu iPhone 6s, care la dimensiuni foarte apropiate vine cu un ecran de doar 4,7 inchi.

Huawei-P9-display-840x560

În spatele său ticăie un chipset proprietar Kirin 955 cu patru nuclee tactate la 2,5 GHz (Cortex-A72) și patru la 1,8 GHz (Cortex-A53) și un GPU Mali-T880 MP4. La nivel de memorii, se desprind două versiuni, una cu 3 GB de memorie RAM și o stocare internă de 32 GB și una ceva mai avansată, cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB memorie internă. La nivel de camere foto, pe partea din spate telefonul are un sistem dual cu două camere de câte 12 megapixeli fiecare, sistem dezvoltat împreună cu Leica. Plus o cameră foto frontală de 8 megapixeli. Acumulatorul este de 3000 mAh, iar printre particularități se remarcă și connector-ul USB Type-C.

1459757674_huawei-p9-press

Huawei P9 Plus vine, așa cum spuneam, cu un display de 5,5 inchi (de această dată AMOLED) și aceeași rezoluție full HD. Însă display-ul aduce o tehnologie de tip Force Touch, pe care Huawei o numește Press Touch. P9 Plus vine doar în varianta cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB pentru stocare internă și, tot ca un plus, beneficiază de o tehnologie de încărcare rapidă denumită dual-IC Rapid Charge. Evident, acumulatorul este ceva mai mare și ajunge la 3400 mAh.

Huawei-P9-color-options-840x280

Telefoanele vor fi disponibile din data de 16 aprilie, inclusiv în Europa. Prețurile vor fi de 649 euro pentru Huawei P9 și de 749 euro pentru modelul P9 Plus.

via Android Authority

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep