HomeFeaturedFocusA fost lansata familia Lenovo Moto G4

A fost lansata familia Lenovo Moto G4

Lenovo-Moto-G4

Primele telefoane sub acest nume, care încă sună ciudat în urechile celor care au interacționat cu lumea dispozitivelor mobile de ceva ani buni, au fost prezentate de către Lenovo. Partea bună aș spune eu este reprezentată de faptul că s-a păstrat M-ul consacrat de Motorola și că altceva nu scrie pe telefoane. Nu vreau să fiu rău cu nimeni, dar Motorola este un brand mult mai puternic chiar și în zona de smartphone decât este Lenovo. Așa că decizia luată de producătorul chinez mi s-a părut cam aiurea. Iată însă că este doar la nivel de nume, telefonul arată neschimbat din acest punct de vedere.

Seria Moto G de la Lenovo a venit cu câteva îmbunătățiri evidente la nivel de hardware și le propune fanilor trei versiuni de dispozitive: Lenovo Moto G4, Lenovo Moto G4 Plus și Lenovo Moto G4 Play. Ba chiar mai mult, lucrurile se mai complică puțin, întru-cât există și variații de memorie RAM și de stocare internă.

Motorola-Moto-G4-Plus

Așa că, în ideea de a păstra lucrurile cât mai simple, să ne ocupăm de cel mai puternic dintre acești trei eroi. Lenovo Moto G4 Plus vine cu un display de 5,5 inchi și rezoluție full HD, protejat cu Gorilla Glass 3, în spatele căruia ticăie un chipset Qualcomm Snapdragon 617, cu un procesor octa-core de 1,5 GHz (Cortex-A53) și un GPU Adreno 405. La nivel de memorii, vom avea o versiune cu 4 GB de RAM și 64 GB stocare internă, una cu 3 GB de RAM și 32 GB ROM și una cu 2 GB memorie RAM și 16 GB disponibili pentru stocare internă. Ca să existe opțiuni pentru toată lumea. Camerele foto sunt de 16 și respectiv de 5 megapixeli, acumulatorul de 3000 mAh cu suport pentru fast charging (are chiar și încărcătorul Turbo Charger inclus în pachet), sistemul de operare este Android 6.0 Marshmallow, există și un senzor de amprentă digitală. La nivel de prețuri, vom avea un preț de pornire de 200 dolari pentru versiunea cu 2 GB de RAM și 16 GB stocare internă. Cea cu 3 GB de RAM și 32 GB stocare va costa 225 de dolari. Deocamdată telefoanele vor fi disponibile pe Amazon și tot deocamdată nu se știu detalii despre cea mai puternică variantă. G4 Plus sună tare bine, cel puțin pe hârtie și, având în vedere prestația înaintașilor săi, există toate premisele să facă o impresie bună încă de la debut.

Următorul pe listă este Lenovo Moto G4, care seamănă destul de mult cu fratele mai puternic. Același display full HD de 5,5 inchi, același chipset Snapdragon 617, același acumulator de 3000 mAh cu suport pentru fast charging, dar fără încărcătorul special în pachet și același sistem de operare. Coboară camera foto principală, care ajunge la 13 megapixeli (cea frontală rămâne la fel), dispare senzorul pentru citirea amprentei digitale, iar memoria RAM este de 2 GB. La capitolul stocare internă, există versiuni cu 16 și cu 32 GB. Versiuni care complică rău alegerea utilizatorului.

lenovo moto g4 play

Cel mai slăbuț din familie este Lenovo Moto G4 Play, un telefon mai mic și ca dimensiune, cu un ecran de doar 5 inchi și 720p rezoluție, cu un chipset Qualcomm Snapdragon 410 cu procesor quad-core de 1,4 GHz și GPU Adreno 306. Memoria RAM este de 2 GB (bravo!), stocarea de 16 GB, camera foto principală de 8 megapixeli, cea frontală de 5 megapixeli, iar acumulatorul are o capacitate de 2800 mAh. Un plus destul de însemnat este sistemul de operare Android 6.0.1 curat.

Despre ultimele două telefoane din familia Lenovo Moto G4 nu se cunosc încă detalii de natură comercială, însă, cel mai probabil, acestea nu vor întârzia să apară.

via Motorola

5 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep