HomeFeaturedFocusLG U, un terminal inedit lansat de producatorul coreean

LG U, un terminal inedit lansat de producatorul coreean

lg-u

LG a prezentat în țara de origine un telefon destul de neobișnuit pentru companie, care iese din tiparele pe care le-au respectat relativ fidel ultimele produse ale coreenilor. Cu un spate drept, din sticlă, fără senzor pentru citirea amprentei sau buton fizic, cu camera foto poziționată într-un colț, pentru a fi cât mai puțin evidențiată în suprafața plană a dispozitivului. O filosofie ce pare a fi respectată și în partea din față, care pare a prezenta doar butoane capacitive.

Din punct de vedere hardware, gurile rele spun că avem o clonă de Google Nexus 5X (telefon fabricat tot de LG), cu modificări minore. Un display de full HD de 5,2 inchi, o memorie RAM de 2 GB și o capacitate internă de stocare de 32 GB, precum și dimensiunile și greutatea aproape identice, sunt trăsăturile pe care cele două terminale le au în comun.

Deja ne-am dat seama că LG U este un smartphone aflat la intersecția dintre entry-level și mid-range. Iar chipset-ul Snapdragon cu procesor octa-core de 1,14 GHz, camera foto principală de 13 megapixeli, cea frontală de 8 megapixeli, acumulatorul de 3000 mAh, confirmă acest lucru.

Din păcate, prețul de 340 dolari nu reflectă fidel această poziționare și pare puțin cam sus. Ceea ce mă face să cred că LG merge pe ideea de fashion cu acest smartphone. Au tot încercat de-a lungul vremii această combinație, iar LG Prada este exemplul perfect.

Deocamdată LG U este disponibil doar în țara natală, Coreea de Sud. Și nici nu există semne că acest lucru are șanse să se schimbe în viitorul apropiat.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep