HomeMobileAndroidHuawei a prezentat oficial Mate 9 si Mate 9 Porsche Design

Huawei a prezentat oficial Mate 9 si Mate 9 Porsche Design

mate-9-porsche-fit

Producătorul chinez nu se dezminte și prezintă oficial unul dintre cele mai așteptate terminale de top ale momentului. O posibilă alternativă la Note 7 (una pe care presa de specialitate o tot caută), care vine cu specificații de top, însă fără stylus. Un phablet care, cel puțin pe hârtie, se prezinta bine (și pe care, în mod evident, abia așteptăm să îl testăm). În plus, pentru entuziaști, Huawei aduce și o ediție premium, care nu e prevazuta sa vina in volume mari, a acestui smartphone, numită Mate 9 Porsche Design, justificând astfel alegerea Germaniei ca loc de lansare pentru acest terminal. Dar să le luăm pe rând și să vedem cum sta treaba.

mate-9_champagne-gold-front-back

Huawei Mate 9 propune un display IPS de 5,9 inchi full HD, protejat de o sticlă 2.5D. În spatele acestuia pulsează un chipset proprietar Kirin 960 cu procesor octa-core (4 x Cortex-A73 la 2,4 GHz și 4 x Cortex-A53 la 1,8 GHz) și GPU ARM Mali-G71 MP8, asortat cu o memorie RAM de 4 GB. Pentru stocarea interna avem 64 GB, ce poate poate fi extinsă via microSD cu încă 256 GB. În partea din spate Mate 9 vine cu un sistem dual camera cu un senzor RGB de 12 megapixeli și unul monocrom de 20 megapixeli, dezvoltat în parteneriat cu Leica și capabil să înregistreze video în format 4K. Pentru camera frontala este prevazuta una cu un senzor de 8 megapixeli.

Un acumulator de 4000 mAh cu tehnologie SuperCharge (5A) prin USB Type-C, un Android 7.0 Nougat, un senzor pentru citirea amprentei, conectivitate LTE și o paletă diversificată de culori (Space Gray, Moonlight Silver, Champagne Gold, Mocha Brown, Ceramic White și Black) sunt restul specificațiilor care contează.

Prețul recomandat pentru Europa pentru Huawei Mate 9 este de 699 euro.

mate-9-porsche-design

Ediția specială, Huawei Mate 9 Porsche Edition, are un display AMOLED curbat (în stil edge) de 5,5 inchi și rezoluție QHD. Același chipset Kirin 960 este acum susținut de o memorie RAM de 6 GB. Capacitatea internă de stocare este de 256 GB, iar restul specificațiilor se păstrează de la Mate 9, inclusiv acumulatorul de 4000 mAh. Diferențele se văd și la nivel de design.

huawei-mate-9-porsche-design

Terminalul se va găsi doar în magazinele Porsche Design Store și va avea un preț valabil în Europa de 1395 euro. Nu o să fac comentarii pe marginea acestui preț exagerat, pentru că nu am o părere foarte bună despre ediții premium.

Dar, întorcându-ne la Mate 9 cel clasic, cred că noul flagship al celor de la Huawei are toate șansele să facă o figură frumoasă.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep