HomeFeaturedFocusHuawei P10 Lite listat in Europa

Huawei P10 Lite listat in Europa

Deși telefonul nu a fost prezentat oficial de către Huawei (și s-ar putea nici să nu se întâmple), apare listat în ofertele diferitelor magazine online de prin Europa. Ba mai mult, informațiile se potrivesc de la un capăt la altul, atât în ceea ce privește specificațiile tehnice ale terminalului, cât și din perspectiva prețului de vânzare. Așa că mergem pe ideea că ele sunt corecte și vi le prezentăm și vouă. La nivel de preț, Huawei face un pas în față cu P10 Lite, care ajunge la 345 euro (pentru telefonul liber de rețea și fără obligații contractuale cu operatorii). Un preț puțin mai mare decât cele cu care ne-a obișnuit până acum producătorul chinez pentru versiunile Lite ale flagship-urilor din seria P.

E drept, și terminalul face un pas în față și urcă în partea de sus a categoriei mid-range. Huawei P10 Lite este construit în jurul unei platforme HiSilicon Kirin 658 cu procesor octa-core de până la 2,1 GHz (Cortex-A53) și GPU Mali-T830MP2, ascuns în spatele unui display full HD (1080 x 1920 pixeli) de 5,2 inchi. O memorie RAM de 4 GB, o capacitate internă de stocare de 32 GB, o cameră foto principală cu senzor de 12 megapixeli, una frontală de 8 megapixeli, un acumulator de 3000 mAh, un Android 7.0 Nougat, cu interfața proprietară Emotion 5.1 UI și un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe partea din spate a telefonului, completează lista de specificații tehnice.

O listă care chiar arată bine și care face din Huawei P10 Lite o opțiune serioasă pentru cei cu un buget limitat petru achiziția unui smartphone. Telefonul chiar pare capabil să ducă mai departe moștenirea predecesorilor săi, care au făcut rezultate excelente de vânzări.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep