HomeFeaturedFocusOppo F5 Youth prezentat oficial, focus pe realizarea de selfie-uri

Oppo F5 Youth prezentat oficial, focus pe realizarea de selfie-uri

Cred că nu este o surpriză prea mare că această versiune ceva mai ieftină a lui Oppo F5 merge înspre publicul tânăr (până la urmă și numele este grăitor), cu înclinații înspre realizarea de autoportrete digitale. Însă terminalul arată bine în ansamblul său, așa că am considerat că merită câteva clipe din atenția noastră.

La fel ca și fratele său, este construit în jurul unui display cu aspect 18:9, de 6 inchi și păstrează și rezoluția full HD+ (2160 x 1080 pixeli). Cu alte cuvinte, vine cu un aspect modern, pe care îl scot în față tot mai des marile nume din industrie, cu margini foarte subțiri ale ecranului. Oppo F5 Youth păstrează și chipsetul MediaTek Helio P23 cu procesor octa-core. Memoria RAM însă scade la doar 3 GB, iar capacitatea internă de stocare coboară la 32 GB (Oppo F5 avea și variantă cu 64 GB). Camera foto principală are un senzor de 13 megapixeli, în timp ce pentru selfie-uri avem o cameră frontală de 16 megapixeli. Se păstrează însă o mare parte din funcțiile software care contribuie la realizarea de fotografii de tip selfie cât mai reușite.

Acumulatorul are o capacitate de 3200 mAh, senzorul pentru citirea amprentei digitale este prezent (plasat pe spate), sistemul de operare este un Android 7.1 Nougat, telefonul oferă suport pentru Face Unlock, iar prețul de vânzare este de aproximativ 275 dolari.

Dat fiind că este deja disponibil, însă în Asia, cred că va avea o concurență destul de acerbă, pentru că prețul nu mi se pare a fi chiar cel mai atractiv.

via Oppo

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep