HomeFeaturedFocusUn misterios Huawei LDD-xx trece pe la TENAA, sa fie oare Honor...

Un misterios Huawei LDD-xx trece pe la TENAA, sa fie oare Honor 9 Lite?

Așa spun unele voci care par să fie mai în temă cu sistemul de codificări folosit de producătorul chinez. Indiferent de numele comercial pe care îl va purta acest dispozitiv în momentul în care va fi anunțat oficial, important este că terminalul pare să arate destul de interesant  din punctul de vedere al specificațiilor tehnice (cele care se cunosc până în prezent) și, așa cum ne-a obișnuit Huawei, ar putea să vină și cu un preț atractiv. De altfel există chiar niște speculații care dau un preț de aproximativ 240 dolari pentru varianta cu memorie RAM de 4 GB și capacitate internă de stocare de 64 GB, preț care chiar arată bine.

Din perspectiva memoriilor, zvonurile spun că va exista și o versiune ceva mai slabă, cu doar 3 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 32 GB, care va avea un preț de vânzare de aproximativ 195 dolari.

Ambele prețuri sunt foarte bune pentru un dispozitiv cu aspect modern, cu display alungit, care se întinde pe aproape toată suprafața frontală, diagonală 5,65 inchi și rezoluție fullHD+ (2160 x 1080 pixeli), cu chipset Kirin 659 și cu două sisteme dual camera, unul pe spate și unul frontal. Despre cel de pe spatele telefonului se spune că va fi compus dintr-un senzor de 20 megapixeli și unul de 13 megapixeli. Acumulatorul se pare că va avea o capacitate de 3000 mAh.

Deocamdată aceste sunt detaliile care se știu despre acest terminal, rămâne de văzut când își va face el apariția oficială. Cred că CES-ul de la începutul anului viitor este o ocazie perfectă.

via Roland Quandt

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep