HomeFeaturedFocusCateva impresii despre castile SONY WH-1000XM2

Cateva impresii despre castile SONY WH-1000XM2

SONY WH-1000XM2

Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt simple: primim la teste căștile SONY WH-1000XM2, ne îndreptăm către Dan Minciu, audiofilul nostru preferat. De aici, hățurile acestui subiect sunt la el!

După ce acum câtva timp am avut plăcerea să testez căștile SONY MDR-1000X, colegul meu mi-a rezervat plăcerea unui „reloaded” tot de la producătorul japonez: SONY WH-1000XM2.

Am fost curios, am luat gadget-ul și… fuguța la teste.

Rezultate:

Forma exterioară este identică cu modelul anterior, în schimb finisajele sunt mai atent prelucrate, senzația de „luxury toy” este mult mai pregnantă. Porțiunile cromate se îmbină mult mai elegant cu pielea sintetică neagră aducând o notă de eleganță proodusului în ansamblu.

SONY WH-1000XM2

Tehnologia, aranjamentul butoanelor, de fapt al zonelor sensibile(touch) este identică cu cel de la suratele lor mai mici. De altfel, din punct de vedere fizic, asemănările sunt multe, așa că rămâne oarecum în picioare descrierea făcută atunci.

„Căştile sunt supra-aurale, aşezându-se foarte bine în jurul pavilioanelor, oferă o senzaţie de confort, chiar la utilizare îndelungată. Spuma cu memorie permite o închidere a spaţiului de audiţie perfectă, izolând destul de bine faţă de mediul înconjurător.

SONY WH-1000XM2

Banda de fixare este prelucrată elegant, căptusită cu spumă şi acoperită cu piele sintetică, presiunea exercitată asupra capului fiind distribuită uniform, fără a crea disconfort.

Sistemul elastic este asigurat de o bandă de oţel care păstrează elasticitatea constantă.

Driverele (difuzoarele) sunt dome, ceea ce permite o apropiere mai mare de ureche, reducând astfel spatiul prin care se propagă sunetul. Cupele sunt mici, dar deja știam că nu-mi vor presa lobii urechilor precum căştile on-ear… nu există contact între lobul urechii şi interiorul căştii…

SONY WH-1000XM2

Articulaţiile cupelor permit mişcarea acestora circa 170 grade în plan orizontal si cca 15 grade în plan vertical, unghiuri care asigură aşezarea corectă pe cap”.

Surpriza a venit la performanțe. Dacă la funcționarea în regim digital nu am simțit îmbunătățiri majore, în regim analogic tot ce nu mi-a convenit la testul suratelor lor a dispărut ca prin farmec: sunetul este cristalin, puternic, cu o fidelitate extrem de bună. Nu am avut posibilitatea măsurării plajei de frecvențe redate, dar cam tot ce știam că ar trebui să fie prezent în scena acustică a pieselor ascultate, era acolo.

Așa cum mă așteptam, conectarea prin BlueTooth este simplă, dispozitivul împerechindu-se ușor cu orice dispozitiv smart. Distanța de comunicare sigură, fără pierderi de conexiune este cca 10m, practic într-o cameră(living) poate fi folosit cu performanțe maxime.

SONY WH-1000XM2

Cu o bună separare spațială, naturală, fără spațiu liber pe mijlocul „scenei”, localizarea instrumentelor fiind ușor de făcut, pot spune că o primă diferență între chipset-urile celor două modele am întrezărit-o.

La funcţionarea cu sistemul pornit, fără NoiseCancellation, nu am mai constatat distorsiuni în banda frecvenţelor medii. A fost eliminată deasemeni și amestecarea imaginii sonore, senzaţia de „înghesuială acustică”.

Noise Canceling este la fel de total ca la suratele lor, nu insist deoarece nu-mi place. Personal. Funcționează, mă izolează de tumultul acustic înconjurător foarte bine (nu dau cifre… cine dorește sunt în fișa tehnică a căștilor)… dar… cu riscul de a mă repeta, zic: nu e natural. În schimb, ca „Feature”, SONY a implementat „Personal Noise canceling Optimizing and Atmospheric Pressure Optimizing” care se vrea un reglaj pentru nivelul de atenuare a zgomotului ambiental,  setabil de catre utilizator. Bună  treabă!

SONY WH-1000XM2

De asemeni conectarea cu dispozitive SONY cât și codarea/decodarea digital-analogic și invers este asistată de 3 tehnologii care asigură conversia fără pierdere de calitate, „High-quality audio with DSEE HX™”, „S-Master HX ™”, „LDAC”.

DSEE-Digital Sound Enhancement Engine, tehnologie care încearcă să recreeze detaliile fine în domeniul frecvențelor înalte, pentru a depăși limitările cauzate de frecvența de eșantionare a CD-urilor audio și de compresia cauzată de conversia la MP3 a semnalului audio, este tehnologie proprietară SONY care se bazează pe analiza unor surse de semnal, pentru a corecta și completa înregistrarea ascultată(disponibilă doar la conectarea cu dispozitive proprietare SONY – ex. Xperia).

S-Master HX ™ – Tehnologie proprietară SONY care amplifică semnalele acustice direct în format digital, fără a face mai întâi conversia în analog și ulterior amplificare. Necesită amplificatoare digitale SONY.

SONY WH-1000XM2

LDAC – codec audio de la Sony, care permite un sunet wireless de înaltă calitate printr-o conexiune Bluetooth. Când sunetul este transmis prin Bluetooth, în mod normal, acesta utilizează codecul standard SBC Bluetooth, ceea ce poate duce la pierderea calității. LDAC transmite de 3 ori mai multe date decât codecul SBC, menținând audio de înaltă calitate prin Bluetooth și oferind o experiență îmbunătățită de ascultare fără fir pentru toată muzica.

Trecând acum la redarea analogică – modul de funcționare care mă atrage cel mai mult – pot afirma că la versiunea de chipset/firmware pe care-l dețin aceste căști deficiențele constatate la cele dinaintea lor au fost corectate

  • Testarea a fost făcută cu:
  • Sony Xperia XZ2
  • PC IBM-ThinkCentre
  • SoundBlaster audigy 24bit
  • SONY CDPlayer – CDP397
  • Chris De Burgh – Moonfleet And Other Stories MP3
  • Bucovina – Ceasul Aducerii-Aminte FLAC
  • Eva Cassidy – The Best FLAC
  • Eagles – Hotel California Live FLAC
  • Gipsy Kings – Live FLAC
  • Vangelis – Best Of CD audio
  • ModernTalking – Year Of The Dragon CD audio

Cu ce se ocupă Dan în timpul său liber puteți vedea pe pagina de Facebook Dan Vintage Audio.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep