HomeEvenimenteIn octombrie vedem un nou Surface, ne spune Panos Panay. Posibil Centaurus!

In octombrie vedem un nou Surface, ne spune Panos Panay. Posibil Centaurus!

Pe 2 octombrie Microsoft va lansa o nouă generație Suface, posibil și Surface Centaurus.
Pe 2 octombrie Microsoft va lansa o nouă generație Suface, posibil și Surface Centaurus.

Ieri seară am văzut pe Twitter că Microsoft va avea un eveniment de prezentare pentru o nouă generație Surface. Via Panos Panay aflăm că pe 2 octombrie Microsoft va transmite live evenimentul de prezentare a noii serii Surface.

În acest moment nu avem leak-uri pe baza cărora să putem ghici ce va prezenta Microsoft la începutul lunii viitoare. Mulți speculează că ar putea fi vorba despre un nou produs Surface și e foarte posibil să fie așa, pentru că de fiecare dată când Panos Panay a dat detalii criptice despre un nou Surface, s-a și întâmplat. Nu uitați că în luna iunie a apărut un zvon legat de Surface, conform căruia ar exista un prototip hibrid (Centaurus), dual-screen.

Centaurus e noua încarnare a proiectului Courier, dispozitivul cu două ecrane la care Microsoft a început să lucreze cu foarte mult timp în urmă și care a fost abandonat din cauza limitărilor hardware.

O altă variantă ar fi că vedem primul Surface cu cipset AMD.

Eu unul m-aș bucura să văd Centaurus, mai ales că a trecut mult timp de când Microsoft nu a mai zis nimic despre un nou produs hardware.

Unii spun că e posibil ca și Satya Nadella (Microsoft CEO) să fie prezent la eveniment, asta putând să însemne că vedem mai mult decât o iterație incrementală a seriei Surface. Pe de altă parte, Nadella a fost prezent și la lansarea Galaxy Note 10, unde a fost anunțat parteneriatul cu Samsung pentru a facilita integrarea dintre Galaxy Note 10 și Windows.

Până pe 2 octombrie nu mai e așa de mult și în stilul clasic al leak-urilor mă aștept să vedem detalii mai multe cât se poate de curând.

Evenimentul Surface va fi transmis în direct de Microsoft pe 2 octombrie, ora 10:00 ET, adică ora 17:00 a României. Detaliile sunt aici.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep