HomeFeaturedFocusHuawei a vandut peste 7 milioane de unitati din seria Mate 30

Huawei a vandut peste 7 milioane de unitati din seria Mate 30

Huawei Mate 30 Pro

Este cifra de vânzări pentru primele două luni de disponibilitate. Afirmația a fost scoasă pe tejghea în cadrul evenimentului de lansare a lui Huawei MatePad Pro, pentru că era nevoie de o reconfirmare a faptului că și fără Google compania merge la fel de bine. Sau măcar de niște aparențe în această direcție.

Oficialii Huawei se mândresc cu faptul că această cifră este cu 75% mai mare decât cea înregistrată pentru aceeași perioadă de disponibilitate a familiei Mate 20 în urmă cu un an. Și că în doar două luni s-au vândut peste 7 milioane de telefoane din seria Mate 30.

Cifra absolută poate că nu este atât de impresionantă în totalul vânzărilor de unități pentru Huawei, dar creșterea procentuală este interesantă. Iar oficialii companiei nu au ratat momentul și au scos această creștere în față, într-un moment în care lucrurile nu sunt chiar roz pentru companie din perspectiva colaborării cu Google.

Ce este important pentru ecuația vânzărilor (și cei de la Huawei omit să spună) este că seria Mate 30 s-a vândut aproape exclusiv în China și în piețele învecinate. Și că această creștere poate fi și rezultatul unei solidarități venite din partea populației din țara natală.

Pe de altă parte, inclusiv în bula mea de prieteni am cunoștințe care și-au achiziționat telefonul și au depășit relativ lejer inconvenientul lipsei aplicațiilor Google, care au putut fi instalate în mai puțin de jumătate de oră. Și da, Huawei Mate 30 Pro este un flagship impresionant.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep