HomeMobileAndroidHackerii au spart reteaua Samsung si au furat codul sursa pentru Galaxy

Hackerii au spart reteaua Samsung si au furat codul sursa pentru Galaxy

Samsung a confirmat informația conform căreia hackerii au reușit să spargă rețeaua companiei (și să fure bucăți din codul sursă pentru modelele Galaxy).
Samsung a confirmat informația conform căreia hackerii au reușit să spargă rețeaua companiei (și să fure bucăți din codul sursă pentru modelele Galaxy).

Pentru Samsung lucrurile nu stau deloc bine în perioada asta, în ciuda lansării Galaxy S22: după ce a apărut informația conform căreia a trișat în scorurile din benchmark-uri și Geekbench a anulat rezultatele aparatelor Galaxy, azi aflăm că hackerii au spart rețeaua Samsung și au furat codul sursă pentru seria Galaxy. Informația este confirmată de către Samsung și suntem asigurați că detaliile asociate conturilor utilizatorilor nu au fost atinse.

Responsabili pentru acest eveniment sunt membrii grupului Lapsus$, care recent au reușit să spargă și rețeaua Nvidia. Aceștia au publicat niște imagini despre care spun că arată detalii despre 200GB de date, printre care și codul sursă din aparatele Galaxy, responsabil pentru criptarea și decriptarea folosind senzorii biometrici. Samsung a ieșit cu o declarație în care confirmă că a existat un incident de securitate dar nu au dat detalii despre ce informații au fost furate, singurul lucru menționat fiind acela că datele utilizatorilor sunt in siguranță. Doar informații generice legate de codul sursă al Galaxy.

În cazul Nvidia, hackerii au cerut ca limitele de folosire pentru minarea cryptomonedelor folosind plăcile video Nvidia să fie ridicate din driver-e, altfel datele furate vor fi publicate online. Pentru moment, despre Samsung nu se știe încă nimic vizavi de intențiile hacker-ilor.

Dar ca să fiți siguri, ar fi bine să vă schimbați totuși parolele asociate conturilor Samsung. Doar așa, din precauție.

via SM

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep