HomeFeaturedFocusSeria Xiaomi 12 a fost lansata la nivel global

Seria Xiaomi 12 a fost lansata la nivel global

Xiaomi 12 Pro

Compania chineză a avut ieri un eveniment de lansare la nivel global pentru seria de dispozitive Xiaomi 12. Pe lângă Xiaomi 12 și vârful de gamă Xiaomi 12 Pro, în această familie mai avem și modelul 12X, ceva mai accesibil. Se pare că toate cele trei telefoane vor ajunge oficial în Europa. Și, implicit, vor fi la un moment dat disponibile și pe piața din România.

Cel mai atractiv este fără îndoială modelul Pro. Acesta va avea un preț de pornire de 1000 euro, pentru varianta cu memorie RAM de 8 GB și capacitate internă de stocare de 256 GB. Va ajunge în Europa și o variantă cu 12 GB de RAM și aceeași memorie internă de 256 GB. Însă pentru aceasta nu avem deocamdată un preț de vânzare.

Modelul standard este ceva mai accesibile decât Xiaomi 12 Pro. Varianta de pornire are 8 GB de RAM și o memorie internă de 128 GB. Iar prețul ei de vânzare, valabil în Europa, este de 800 euro. Și aici avem și variante mai atractive. Chiar două! Una cu 8 GB de RAM și memorie internă de 256 GB și una de top, cu 12 GB de RAM și 256 GB memorie internă.

Xiaomi 12X pornește cu prețul de la 700 euro (pentru varianta 8 GB + 128 GB). Și aici o să avem o versiune mai atractivă, cu 8 GB de RAM și memorie internă de 256 GB.

Pentru Xiaomi 12 și 12 Pro, compania promite trei upgrade-uri majore de sistem de operare (care sună foarte bine având în vedere că ele sunt deja echipate cu Android 12), plus patru ani de update-uri de securitate. 12X nu beneficiază de acest tratament.

În schimb, toate cele trei dispozitive au inclusă în garanția de doi ani o schimbare de ecran (în primele șase luni de la achiziție) în cazul unui incident nefericit.

Cu asemenea argumente Xiaomi reușește să facă mult mai atractiv prețul de vânzare pentru această categorie de flagship-uri (cel puțin Xiaomi 12 Pro și Xiaomi 12 sunt vârfuri de gamă echipate cu Snapdragon 8 Gen 1).

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep