HomeFeaturedFocusHuawei Nova 9 SE: trei argumente PRO

Huawei Nova 9 SE: trei argumente PRO

Huawei Nova 9 SE

Am primit la teste un Huawei Nova 9 SE, un telefon din zona de mid-range, care are câteva argumente interesante de partea sa. Un dispozitiv cu display mare, cu baterie cu încărcare ultra-rapidă și cu accente evidente pe zona de fotografie. Acest ultim aspect m-a convins să îl iau cu mine în vacanța în care tocmai plecam în momentul în care telefonul a sosit.

Deși nu m-am bucurat de o vreme ideală pentru fotografiat în nici una dintre cele patru zile ale scurtului city-break, m-am bucurat totuși de zona centrului vechi (Citta Alta) din Bergamo. Un obiectiv turistic pe care nu trebuie să îl ratați dacă ajungeți în Lombardia, în nordul Italiei. Chiar și în aceste condiții ușor vitrege, rezultatele au fost destul de bune. Mai ales dacă avem în vedere că vorbim totuși despre un telefon cu un preț de vânzare de 1599 lei pe huaweistore.ro.

Prețul este valabil pentru versiunea cu 8 GB de memorie RAM și 128 GB capacitate internă de stocare. Telefonul are și o variantă care dublează spațiul de stocare internă, dar care pare că nu este disponibil și pe piața locală.

Specificații tehnice Huawei Nova 9 SE

Pentru că am văzut care este prețul acestui dispozitiv, cred că putem trece în revistă și configurația sa. Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Huawei Nova 9 SE:

  • Ecran: IPS LCD
  • Diagonală: 6,78 inchi
  • Rezoluție: fullHD+ (2388 x 1080 pixeli)
  • Densitate: 387 ppi
  • Rată de refresh: 120 Hz
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 680
  • Procesor: octa-core (4 x 2.4 GHz Kryo 265 Gold + 4 x 1.9 GHz Kryo 265 Silver)
  • GPU: Adreno 610
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Memorie internă: 128 GB, 256 GB
  • Card microSD: da, de tip hibrid
  • Sistem de operare: Android 11, EMUI 12, cu Huawei Mobile Services
  • Cameră foto principală: quad-camera (108 MP, f/1.9, wide, 1/1.52″, 0.7µm, PDAF + 8 MP, f/2.2, 112˚, ultrawide + 2 MP, f/2.4, macro + 2 MP, f/2.4, depth)
  • Cameră foto frontală: 16 MP, f/2.2, 22mm, wide
  • Cititor de amprentă digitală: da, plasat lateral
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4000 mAh
  • Încărcare rapidă: de, 66W
  • Altele: dual-SIM (hibrid), USB Type-C
  • Dimensiuni: 164.6 x 75.6 x 7.9 mm
  • Greutate: 191 g
  • Culori: Midnight Black, Pearl White, Crystal Blue

Acum, că am văzut prețul de vânzare pentru acest dispozitiv, dar și lista cu caracteristicile tehnice oferite pentru acest preț de vânzare, cred că putem spune fără să greșim că Huawei Nova 9 SE propune un raport preț/specificații destul de atractiv.

Se disting clar câteva argumente de partea terminalului, cele mai importante fiind, după părerea mea, ecranul și sistemul foto de pe spate.

La polul opus i s-ar putea reproșa lipsa serviciilor Google Mobile. Care, așa cum am văzut când am testat Huawei P50 Pocket, nu este o problemă chiar atât de gravă pe cât pare. Soluții sunt și Huawei face eforturi pentru a le aduce la îndemâna utilizatorului. Nu mai dezvolt.

La nivel de performanțe, dacă tot am trecut în revistă specificațiile tehnice ale acestui dispozitiv, am rulat rapid și două teste benchmark. Așteptările nu erau foarte mari, vorbim totuși despre un mid-range. Însă aveți mai jos capturile de ecran din Geekbench 5.

Și mai apoi scorul realizat în testul de performanță din PCMark.

Construcție și display

Îmi place foarte mult construcția acestui dispozitiv. Se ține foarte bine în mână, în ciuda dimensiunilor destul de mari. Ecranul are margini foarte înguste, chiar finuțe. La fel este și orificiul plasat central, pentru camera foto frontală.

Se observă atenția acordată la finisaje și faptul că totul pare foarte bine închegat, Nu există linii care să iasă în evidență, toată forma terminalului este una foarte cursivă.

Carcasa din spate pare a fi realizată dintr-un plastic destul de glossy. Îmi place mult culoarea (am testat versiunea Crystal Blue), pare să își schimbe nuanța în funcție de lumina de afara. Nu îmi place faptul că suprafața este glossy, lucioasă, pare să fie un adevărat magnet pentru urmele de degete.

Însă, ca un mic plus, în pachetul standard avem inclusă și o husă de protecție realizată din silicon transparent. Un accesoriu binevenit. Cei care doresc alte culori sau un grad mai mare de protecție, au la dispoziție oferta partenerilor noștri de la MobileDirect.

Ecranul lui Huawei Nova 9 SE are o luminozitate foarte bună, care asigură o vizibilitate excelentă chiar și atunci când vremea este însorită. Bine, așa cum o să vedeți în fotografiile de mai jos, nu prea a fost cazul în Italia. Culorile sunt foarte vii, fără însă a se îndepărta de realitate.

Răspunde foarte bine la comenzi, meritul ratei de refresh de 120 Hz, care vine la pachet cu un touch rate pe măsură.

Cameră foto

Aveam așteptări destul de mari de la un sistem foto de patru camere, cu senzor principal de 108 megapixeli. O caracterisică destul de impresionantă pentru un telefon de 1599 lei.

Și chiar dacă nu m-am bucurat de condiții meteo perfecte pentru activitățile fotografice, sunt mulțumit de rezultatele obținute.

Vedeți mai jos câteva fotografii realizate în Bergamo, în orașul vechi (Citta Alta).

Condițiile de lumină nu prea au fost OK, însă chiar și așa, mi se pare că sistemul foto (cu tot cu optimizări software) și-a făcut treaba.

Se observă că cerul (acolo unde se vede) a fost deschis excesiv la culoare, probabil pentru a lumina mai bine subiectul fotografiei (focusul a fost pe clădirile impozante și încărcate de istorie din acest oraș). În funcție de acest focus, se schimba și nuanța cerului. Care oricum a fost mai mult înnorat. Vedeți mai jos doua focalizări diferite care schimba și luminozitatea fotografiei.

Chiar și la interioare, unde condițiile de lumină erau și mai slabe, telefonul s-a descurcat excelent.

Încă o dată, rezultatele trebuiesc privite și prin prisma prețului de doar 1599 de lei pentru acest terminal.

Fotografiile la dimensiuni mai mari pot fi găsite într-un album evidențiat separat pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Alte argumente și concluzii

Pe lângă construcție, display și camere foto, Huawei Nova 9 SE mai are un argument de partea sa. Viteza de încărcare a acumulatorului. Deși capacitatea de 4000 mAh poate fi considerată mică pentru un telefon cu dimensiunile sale, acest lucru este compensat de viteza de încărcare de 66W. Oficialii chinezi spun că o încărcare completă durează doar 31 de minute.

Și prețul de vânzare ar putea fi considerat un argument în favoarea acestui smartphone. Galaxy A53 5G de la Samsung, unul dintre competitorii direcți, costă cu 4-500 de lei mai mult. Iar configurațiile celor două terminale nu sunt chiar atât de diferite.

Două reproșuri i se pot aduce acestui terminal. Lipsa serviciilor Google Mobile, care, mă văd nevoit să repet, nu este o problemă chiar atât de gravă pe cât pare la prima vedere. Și eventual lipsa suportului pentru rețelele 5G. Rețele care încă nu sunt chiar atât de răspândite la noi în țară.

Oricum, acest al doilea aspect a fost rezolvat de Huawei, care a lansat și Nova 9 SE 5G, echipat cu un chipset Snapdragon 695 5G și care încă nu este disponibil și la noi în țară.

Însă pentru cineva care caută un telefon în jurul pragului de 1500 lei, cu camere bune și o construcție elegantă, cu siguranță Huawei Nova 9 SE este un candidat care nu poate fi ignorat.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep