HomeFeaturedFocusLenovo ThinkPad X1 Fold 2022 prezentat oficial

Lenovo ThinkPad X1 Fold 2022 prezentat oficial

Lenovo ThinkPad X1 Fold 2022

Compania chineză a prezentat în cadrul evenimentului de la IFA și noul laptop foldable. Lenovo ThinkPad X1 Fold 2022 vine să ofere o alternativă la Asus Zenbook 17 Fold OLED, semn că și pe această nișă exclusivistă este loc de competiție. Și încă una destul de ascuțită, pentru că produsul celor de la Lenovo vine cu un preț destul de agresiv, de competitiv. Mult mai ieftin decât cel propus de Asus. Dar în același timp destul de ridicat.

Din punct de vedere al scenariilor de utilizare, cele două produse sunt similare. Un ecran mare, flexibil, care poate fi folosit pe post de monitor, împreună cu tastatura fizică magnetică. Sau poate fi îndoit și folosit ca laptop, cu două suprafețe de display, eventual cu o tastatură virtuală. Sau mult mai aproape de forma de laptop, cu tastatura magnetică adăugată peste jumătate de display. Și posibilitățile sunt chiar mai multe, depinde mult de imaginația fiecărui utilizator.

De altfel, filmul de prezentare de mai jos este grăitor.

La nivel de hardware, Lenovo ThinkPad X1 Fold 2022 vine echipat cu procesor Intel vPro Core i5 sau Core i7 de generația a 12-a, cu chip grafic Iris Xe Graphics. Memoria RAM poate ajunge la 32 GB LPDDR5, iar stocarea internă de tip SSD este de 1 TB.

Ecranul este un OLED de 16.3 inchi (mai mic decât Asus-ul) cu rezoluție 2560 x 2024 pixeli, luminozitate de top de 600 niți și acoperire integrată DCI-P3. Vine cu suport pentru Dolby Vision.

Bateria este de 48 Wh. I se poate adăuga o baterie suplimentară de 16 Wh, inserabilă în a doua jumătate de display.

Sistemul de operare este Windows 11, camera web frontală are o rezoluție de 5 MP, iar tastatura magnetică este iluminată și are și un cititor de amprentă digitală.

Și ajungem la aspectul cel mai important, prețul! Lenovo ThinkPad X1 Fold 2022 are un preț de pornire de 2499 euro, mult mai mic decât cel al competitorului direct. Va fi pus în vânzare începând cu luna noiembrie a acestui an.  

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep