HomeOpiniiReview Huawei nova 10 Pro, un (premium) mid-range stylish pentru generația tânără

Review Huawei nova 10 Pro, un (premium) mid-range stylish pentru generația tânără

Huawei nova 10 Pro

Conform dicționarului Oxford Languages, termenului “stylish” îi este atribuită semnificația “fashionably elegant and sophisticated”. Mi se pare cea mai potrivită descriere pentru Huawei nova 10 Pro, telefonul pe care l-am testat în ultima vreme. M-am bucurat că pot să induc această descriere folosind un singur termen, pentru că nu prea îmi plac titlurile lungi. În plus, orice tentativă de a traduce această construcție o face să își piardă din sugestivitate.

Așadar, avem un terminal mid-range modern, elegant și, de ce nu, chiar sofisticat. Un telefon adresat generației tinere, lucru care reiese și din argumentele sale forte: ecranul, construcția, camera selfie și autonomia. Aș spune că dintre aceste patru argumente clare pe care le etalează terminalul, sistemul de camere foto frontal, cu tot cu funcțiile software și modurile cu care vine, pare să fie cel mai important. Motiv pentru care văd telefonul ca fiind adresat celor care generează foarte mult conținut digital la persoana întâi. Știți voi mai bine la ce categorie fac referire.

O să detaliem toate aceste aspecte care reprezintă puncte forte ale terminalului (cel puțin în viziunea mea). Și o să trecem în revistă și punctele vulnerabile ale acestui terminal. Dar înainte de asta trebuie să vedem exact cu ce avem de-a face.

Configurație Huawei nova 10 Pro

Să vedem ce configurație propune acest mid-range. Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Huawei nova 10 Pro:

  • Ecran: OLED
  • Diagonală: 6.78 inchi
  • Rezoluție: 2652 x 1200 pixeli (1.5K)
  • Densitate: 429 ppi
  • Aspect ratio: 20:9
  • Screen-to-body ratio: 91.1%
  • Rată de refresh: 120 Hz
  • Altele: HDR10
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 778G 4G
  • Procesor: octa-core (4 x 2.4 GHz Kryo 670 + 4 x 1.8 GHz Kryo 670)
  • GPU: Adreno 642L
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
  • Slot card memorie: nu
  • Sistem de operare: Harmony OS 2.0 (construit pe Android 11 open source)
  • Camera foto principală: sistem de trei camere (50 MP, f/1.8, 27mm, wide, PDAF + 8 MP, f/2.2, 112˚, ultrawide, AF + 2 MP, f/2.4, adâncime)
  • Camera foto frontală: sistem dual-camera (8 MP, f/2.2, portrait + 60 MP, f/2.4, 100˚, ultrawide, AF)
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4500 mAh
  • Încărcare rapidă: 100W
  • Wireless charging: nu
  • Reverse charging: da
  • Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub display
  • Altele: USB Type-C, NFC, dual-SIM
  • Dimensiuni: 164.2 x 74.5 x 7.9 mm
  • Greutate: 191 g
  • Culori: Black, Silver, Green, Violet

Vedem o configurație de premium mid-range oarecum ieșită din tipar. Corespunde la nivel de nucleu-hardware, cu două mici observații. Prima legată de lipsa suportului pentru rețelele 5G, o trăsătură pe care Huawei o imprimă tuturor telefoanelor lansate în Europa. Cea de-a doua, legată de sistemul de operare, rămas la nivel de Android 11. Dar pe aceasta o să o detaliem separat.

Noi am testat modelul de culoare neagră (Starry Black), cu capacitate internă de stocare de 256 GB.

Performanțe de nivel mid-range

În mod automat, după ce avem contact cu lista de specificații tehnice pe care o etalează un terminal, se ridică o primă întrebare. Legată de performanțele pe care le generează această configurație. Un prim răspuns în această direcție (și o posibilitate de comparație cu diverși competitori) este dat de cele mai populare aplicații de benchmark.

Am rulat popularul (dar și contestatul) AnTuTu Benchmark. Scorul obținut, cu tot cu detalii, poate fi văzut în capturile de ecran de mai jos.

Am rulat mai apoi testul de performanță din PCMark. La fel, rezultatul în screenshot-urile de mai jos.

În cele din urmă, am rulat și Geekbench 5. Ce a ieșit vedeți mai jos.

Rezultatele sunt specifice zonei de mid-range. Nici mai jos, nici mai sus. Iar comportamentul din timpul utilizării cotidiene lasă fix această senzație. Telefonul nu a avut probleme de rulare, nu s-a încins, nu s-a blocat și nu s-a restartat sau oprit. L-am folosit pentru chestiile uzuale ale unui utilizator de nivel mediu de Android. Adică mail, browsing, fotografii, unele aplicații, social media. Fără jocuri. Cred că se descurcă și la partea de jocuri, până la un nivel mediu. Nu este făcut pentru titlurile pretențioase.

Autonomie normală, încărcare de excepție

Tot în zona de performanțe poate fi încadrată și autonomia acestui telefon. Cu o baterie de 4500 mAh (probabil împărțită în două celule), autonomia este în ton cu categoria din care telefonul face parte. Vedeți mai jos o captură de ecran cu testul de baterie din PCMark.

Rezultatul este unul mediu. Poate că are mai puțină importanță acest test. Contează mai mult că telefonul trece fără emoții testul utilizării unei zile întregi, între două încărcări de noapte. Asta mi se pare că este bariera psihologică pentru un utilizator de smartphone, iar Huawei nova 10 Pro o trece fără probleme.

Tot în zona de acumulator apare unul dintre marile argumente ale acestui telefon. Reprezentat de viteza de încărcare. Cu cei 100 W, o încărcare completă durează sub 30 de minute. Mi se pare spectaculos, cu atât mai mult cu cât compania chineză a inclus încărcătorul respectiv în pachetul standard. Un mare plus pentru Huawei aici, în fața competitorilor care au scos încărcătoarele inclusiv din pachetele telefoanelor mid-range.

Și tot aici, tot ca un plus în fața acestor competitori, în pachetul standard avem și o husă transparentă din silicon. Un accesoriu care în mod normal mai costă cel puțin câteva zeci bune de lei.

Preț destul de mare

Intrăm puțin în zona de minusuri. Prețul de achiziție pentru Huawei nova 10 Pro pare să fie o piatră de moară care ar putea trage în jos terminalul. În prezent acesta este de 3000 lei. Cam mult pentru un mid-range din categoria sa, cu toate accesoriile de mai sus incluse în acest preț.

Există totuși o șansă destul de mare de a face acest preț ceva mai digerabil. Ea este reprezentată de oferta promoțională pe care o derulează în prezent compania chineză. Până la finalul lunii octombrie, cei care se abonează la newsletterul Huawei Store beneficiază de un voucher de 200 RON la achiziționarea oricărui telefon din seria Huawei nova 10

A fost și mai interesantă oferta pentru cei care au achiziționat un nova 10 Pro în perioada de precomandă și care au primit cadou un set de căști Huawei FreeBuds Pro 2. Care, achiziționate separat, ar costa undeva la 899 lei în oferta Huawei sau 799 pe eMAG.ro.

Însă și doar cu voucherul de 200 de lei, prețul cam mare este puțin mai ușor de digerat.

Construcție elegantă și aspect premium

Consider că un alt argument al acestui terminal este construcția sa. Dispozitivul este elegant, pare atent construit, cu materiale de bună calitate. Îmi place suprafața din spate, cu o textură mată, ceva mai abrazivă, mai aderentă, care pare imună la urmele de amprentă digitală pe care o sticlă glossy le-ar fi atras ca un magnet.

Profilul terminalului este unul destul de subțire, lucru care contribuie la o siluetă elegantă.

Tocmai de aceea, modulul foto este puternic scos în evidență. Atât fizic, ca element care iese în relief, cât și vizual, datorită inserțiilor aurii. Nu prea sunt fan al culorii, dar ca accente peste un negru mat arată bine. Este o combinație care le-a ieșit inginerilor chinezi.

Cam multe scrisuri totuși în zona modulului foto.

Îmi mai place mult felul în care a fost scos în evidență butonul principal, cel de pornire a dispozitivului. Cu o culoare roșie, care ar contrasta puternic cu negrul telefonului, dar totuși foarte discret. De altfel, toate finisajele par atent lucrate, așa că pe merit aspectul fizic este o bilă albă pentru eroul nostru.

Ecran de calitate

Ecranul lui Huawei nova 10 Pro este unul de o bună calitate. Culorile sunt redate fidel, iar luminozitatea ajută elimină problemele de vizibilitate, chiar și în lumina puternică din exterior. Un panel cu așa numita rezoluție 1.5K, care este puțin peste fullHD+ pe care o au mai toți competitorii direcți ai terminalului nostru.

Am însă o problemă cu marginile laterale. Faptul că ele sunt curbate aduce un plus de eleganță pentru terminal. Personal îmi plac telefoanele care vin cu această caracteristică. Însă mi se pare că ea este nepotrivită pentru publicul către care se îndreaptă terminalul. Hai să spunem pentru publicul tânăr și dinamic, care realizează mult conținut video (mare parte la persoana întâi), pentru că sunt sigur că produsul țintește în fapt mai multe categorii de public.

Dincolo de faptul că marginile curbate reprezintă un punct vulnerabil pentru telefon, din punct de vedere fizic, în cazul unor incidente nefericite (și sunt mai greu de protejat chiar și cu o husă), mai avem o problemă. Faptul că un astfel de telefon se pretează la a fi folosit destul de mult prins în suporți de tip selfie-stick sau trepied. Cu siguranță prinderea va fi mai greoaie și mai puțin sigură datorită acestei caracteristici.

Tocmai de aceea mă feresc să consider cu toată inima ecranul ca fiind un argument forte al telefonului. Are calitate, nimic de spus, dar am această reținere. Așa că o să în încadrez în zona de “așa și așa”.

Camera foto cu performanțe decente

La fel se întâmplă și cu performanțele sistemului foto de pe spatele lui nova 10 Pro. Poate fi încadrat în aceeași zonă. Fotografiile rezultate, așa cum se poate vedea mai jos sunt reușite, respectă culorile reale, nu le accentuează excesiv cum se întâmplă la multe mid-range-uri.

Până la urmă vorbim de Huawei, o companie care a dominat multă vreme topul DxOMark (și încă mai are terminale acolo sus). Care a demonstrat că știe să facă optimizări foto foarte bune și care a inovat mereu pe acest segment. O parte din aceste tehnologii și-au făcut loc și pe telefoanele mai ieftine ale producătorului, nu doar pe segmentul high-end.

Chiar dacă nu impresionează în mod excepțional în cazul acestui mid-range, merită remarcat că nu au existat incidente, fotografii nereușite. Cât timp am utilizat camerele foto, și-au făcut treaba fără probleme. Vedeți mai jos câteva fotografii realizate într-o zi destul de luminoasă.

O mențiune specială pentru modul super macro, care își face treaba foarte bine. Mi-a plăcut că focalizarea nu durează foarte mult. La fel, mai jos aveți câteva exemple.

Fotografiile la dimensiuni mai mari le găsiți într-un album evidențiat separat pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Tot în zona de competențe fotografice trebuie remarcat sistemul foto frontal. Cei de la Huawei au inovat din nou și propun un senzor de 8 MP pentru portrete și un ultrawide de 60 MP. Rezultatul acestei combinații inedite este un sistem capabil de multe artificii. Vă exemplific doar cu zoom 5x în modul selfie. Și deși ar părea ciudată această posibilitate, poate fi folosită în videouri de efect pentru TikTok și alte platforme pentru tineret.

Acestei combinații hardware i se alătură o grămadă de funcții software. Astfel că posibilitățile și formele de exprimare pentru cei care realizează fotografii și clipuri video în mod selfie sunt neîngrădite. Nu exemplific cu poze, nu sunt tocmai fotogenic, dar vă las câteva capturi de ecran care arată posibilitățile pe care le oferă acest telefon. Posibilități și instrumente datorită cărora îl consider în primul rând destinat publicului amintit mai sus.

Concluzii, argumente PRO și CONTRA

Una peste alta, Huawei nova 10 Pro este genul de terminal care se apropie destul de mult de zona high-end, încât să ofere suficientă încredere celor care îl dețin și îl utilizează. Are clar argumentele sale, reprezentate de construcția elegantă și atent lucrată, sistemul foto frontal și mai ales de autonomia care elimină orice griji (în special prin viteza de încărcare). Aspecte detaliate mai sus.

Are și anumite minusuri și trebuie să le evidențiez pe scurt. Nu îmi place faptul că nu are slot pentru card de memorie. Un utilizator care generează materiale video (fie ele normale sau în mod selfie) are nevoie să fie lipsit de griji în momentul în care folosește telefonul. Să nu trebuiască să șteargă anumite clipuri, pentru a putea filma altele. De aceea consider că versiunea cu 128 GB de memorie internă nu prea este recomandată. Desigur, există instrumente care permit stocarea în cloud, dar știm cu toții că ele nu sunt tocmai atractive pentru public.

Un alt minus este limitarea vitezei de transfer de date la 4G. Asta cu atât mai mult cu cât chipset-ul folosit ar fi permis 5G. Este o problemă curentă a companiei chineze în Europa, pe care sper că o vor rezolva cât mai repede.

Am anumite obiecții și în ceea ce privește sistemul de operare. Și culmea, nu mă deranjează lipsa serviciilor Google Mobile preinstalate sau că vorbim de un HarmonyOS făcut peste Android 11. Inginerii de la Huawei lucrează la foc continuu ca să compenseze această lipsă și rezultatele se văd. nova 10 Pro face un mare pas în față din acest punct de vedere în comparație cu Huawei nova Y70 pe care l-am testat cu aproximativ două luni în urmă. Progresele se văd, AppGallery este îmbunătățit în mod continuu (cele mai recente aplicații adăugate local sun Tazz și UniCredit) și instrumentele Google ajung rapid pe telefon prin Gspace.

Mă deranjează în schimb faptul că Huawei pune în continuare o grămadă de bloatware pe telefoanele pe care le vinde. Este un efort să dezinstalezi (acolo unde se poate) aplicațiile pe care telefonul le are în mod nativ. Mult mai puține aplicații preinstalate și mai ales o interfață ceva mai aerisită ar fi fost mult mai pe gustul meu.

Și ar fi mers și o trecere la o versiune curată de Android 12 (de ce nu 13) pentru core-ul pe care este construit sistemul de operare proprietar.

În mod normal aș fi trecut și prețul în această listă, dar campania promoțională din prezent (care oferă un voucher de 200 lei) și faptul că în pachetul standard se găsește un încărcător de 100W și o husă de protecție îndulcesc puțin din senzația amară a unui preț mare.

Puse în balanță, aceste plusuri și minusuri, aceste bile alble și bile negre par totuși să încline înspre o senzație pozitivă. Telefonul este frumos, elegant și cum bine am punctat la început, stylish. Până la urmă prima impresie contează cel mai mult, așa că ar fi de dorit să încercați să intrați în contact cu el. Sunt showroom-uri ale operatorilor, ale marilor rețele de retail și chiar ale celor de la Huawei, unde acest lucru este posibil. Din fericire cei de la Huawei sunt destul de prezenți în piață!

Decizia finală o veți lua singuri. Eu o să închei cu o concluzie scurtă, dar, cred eu, sugestivă. Huawei nova 10 Pro este un mid-range care bate la ușa categoriei high-end.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep