HomeFeaturedFocusXiaomi Redmi K60 va avea Dimensity 8200

Xiaomi Redmi K60 va avea Dimensity 8200

Producătorul chinez de telefoane este destul de aproape de lansarea oficială a noii sale serii Redmi K60. Așa că nu ar trebui să ne mire faptul că informațiile despre aceste telefoane sunt tot mai frecvente. Cel mai recent astfel de zvon face referire la modelul standard al familiei, Xiaomi Redmi K60. Care se pare că va fi echipat cu un chipset Dimensity 8200 de la MediaTek.

Un chipset care încă nu și-a făcut apariția oficială, dar despre care diverși leakster-i au tot vorbit. Și care este urmașul lui Dimensity 8100. Au circulat chiar și detalii despre nucleul de top al acestui chipset. Un Cortex-X2 CPU tactat la 3.1 GHz, la fel ca în cazul modelului de top de la MediaTek, Dimensity 9000.

Sursa care a făcut asocierea dintre modelul standard K60 și viitorul chipset Dimensity 8200 a fost Digital Chat Station. O sursă care de cele mai multe ori a oferit detalii care s-au adeverit în cele din urmă.

Ca o scurtă paranteză, aceeași sursă a specificat în cadrul unui tweet diferit că un alt telefon care stă să apară în viitorul apropiat va fi echipat cu același chipset Dimensity 8200 de la MediaTek. Este vorba despre modelul iQOO Neo 7 SE de la Vivo.

În ceea ce-l privește pe Xiaomi Redmi K60, dincolo de confirmarea chipset-ului, avem și alte informații de natură tehnică. Știm spre exemplu că telefonul va fi echipat cu un senzor foto cu rezoluție de 48 MP. Oarecum ciudat pentru un terminal cu pretenții de flagship. Sistemul foto va fi compus din trei camere. Iar camera selfie va fi echipată cu un senzor cu rezoluție de 20 MP.

La polul opus pare să fie ecranul, pentru care zvonurile dau o rezoluție QHD+. Care de această dată pare cam mare pentru un premium mid-range. Oricum, se pare că vom avea un OLED cu diagonală de 6.67 inchi și rată de refresh de 120 Hz.

Avem detalii și despre acumulatorul viitrului smartphone. Va avea o capacitate de 5500 mAh. Și va oferi suport pentru încărcarea rapidă de 67W. Plus o încărcare wireless de 30W.

Xiaomi ar putea introduce ceva similar Dynamic Island

Unul dintre șefii de la Xiaomi și-a interogat publicul prin social media în legătură cu un feature inedit. Fanii companiei chineze au fost întrebați dacă ar aprecia un Dynamic Islan în genul celui introdus de Apple și pe telefoanele Xiaomi.

Entuziaștii au făcut imediat legătura cu Xiaomi Redmi K60. Așa că nu trebuie să ne mire că există anumite speculații cum că vom vedea un astfel de feature pe telefonul despre care vorbim acum. Tind totuși să cred că dacă vom vedea așa ceva la noua serie K60, o vom vedea la unul dintre vârfurile acestei serii, nu la modelul standard.

Deocamdată alte informații despre eroul nostru nu avem. Având în vedere că va fi echipat cu un chipset care încă nu a fost lansat pe piață, cred că va mai dura puțin până la apariția oficială a acestui telefon.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep