HomeFeaturedFocusReview Huawei Watch GT 3 SE: varianta mai ușoară a lui Watch...

Review Huawei Watch GT 3 SE: varianta mai ușoară a lui Watch GT 3 Pro!

Huawei Watch GT 3 SE este varianta pentru sportivi a lui Watch GT 3 Pro, cu (aproape) toate calitățile celui din urmă.
Huawei Watch GT 3 SE este varianta pentru sportivi a lui Watch GT 3 Pro, cu (aproape) toate calitățile celui din urmă.

Când am văzut anunțul lansării lui Watch GT 3 SE am spus că acesta pare un produs interesant din prisma faptului că are (aproape) toate funcțiile lui GT 3 Pro, dar într-un format mai ușor și la un preț mai competitiv. După ce l-am testat am ajuns la concluzia că am avut dreptate: Huawei Watch GT 3 SE este o alegere bună și să aflați de ce.

Lansat în toamna anului trecut, Watch GT 3 SE este un ceas smart oferit de Huawei pentru pasionații de sport, care vor un ceas mai ușor și mai versatil, dar care să păstreze majoritatea funcțiilor aduse de modelul Pro. Și bineînțeles la un preț mai accesibil.

Construcție: aspect sportiv

Huawei Watch GT 3 SE: carcasă din fibră de polymer.

Primul lucru cu care Huawei Watch GT 3 SE iese în evidență este construcția sa mai sportivă, demonstrată de folosirea unei carcase din fibră de polymer – are o dimensiune de 46,4 mm × 46,4 mm × 11 mm, pentru un cadran de 46mm. Se poate observa și că design-ul nu mai urmează liniile fine, fără prea multe încrustații, ale seriei PRO. În schimb apare un design mai futurist, cu suprafețe denivelate și dese schimbări de unghiuri. Pe lângă componenta touch a display-ului sunt păstrate și cele două butoane de control – unul sub forma unei rotițe, celălalt fiind un buton clasic.

Combinația arată bine, însă nu am înțeles de ce a ales Huawei să replice o construcție a display-ului cu margini canelate, dacă acesta este fix. Poate că a fost o decizie de design pură – după cum am spus, nu arată raău.

Îmi place cum este construit sistemul de prindere al curelei – apropo, cureaua este construită pentru o dimensiune a mâinii de 140 – 210 mm, gamă ce acoperă zona de adulți. Pentru un adolescent s-ar putea să fie puțin cam mare.

Huawei Watch GT 3 SE.

Ziceam că display-ul este înconjurat de o margine cu caneluri pe care sunt inscripționate minutele, chestie evident utilă pentru toate aplicațiile de măsurare a timpului. Detaliile sunt vopsite în culoare albă, iar pentru intervalele de 10-20-30-40-50 există și denivelări.

Arată bine, însă cred că în timp, combinația de plastic și vopsea, mai ales la o folosire intensă în apă/soare, s-ar putea ca informația să se deterioreze.

Huawei Watch GT3 SE.

Trecând la partea din spate, aceasta este deja clasică pentru un ceas smart, cu denivelarea necesară montării senzorului de măsurare a bătăilor inimii.

Huawei Watch GT 3 SE.

Cureaua standard pentru acest model este una din fibră TPU, ușor de purtat și maleabilă. Din experiență spun că ar trebui să dureze liniștit măcar 2 ani, dacă aveți grijă de ea – adică o spălați regulat cu apă curată, mai ales după ce folosiți ceasul în apă, indiferent dacă vorbim de piscină sau mare.

Marele avantaj al modelului Watch GT 3 SE față de modelul Pro este acela că este mai ușor – datorită carcasei de plastic cântărește undeva la 35 de grame (fără curea) și are o grosime de doar 11 mm. Acești doi factori îl fac mai ușor de folosit – practic nu simți că ai ceasul la mână. Dezavantajul alegerii unei carcase din plastic este acela că are mari șanse să se spargă sau să se zgârie – pentru situațiile de acest gen Cristi a găsit o soluție ce constă în montarea unei protecții.

Display: AMOLED de 1,43 inci

Merg acum la display: așa cum ne-a obișnuit Huawei, este un AMOLED excelent de 1,43 inci, cu vizibilitate bună în toate condițiile de iluminare. Funcția de ajustare automată a luminozității merge foarte bine și vă sfătuiesc să lăsați activ modul automat, pentru că așa obțineți maximul de autonomie. Există mai mute niveluri, cel maxim merge foarte bine în soare puternic – uitați cum se vede în imaginea de mai jos.

Huawei Watch GT 3 SE:

Culorile sunt redate foarte bine și mă bucur să văd că în oferta implicită de teme pentru acest ceas smart există multe variante optimizate pentru folosirea în modul sport, cu mult fundal negru – util pentru lizibilitate și pentru creșterea autonomiei.

Display-ul este unul touch, care răspunde foarte bine la comenzi, iar dacă vreți puteți activa și funcția de always-on, cu câteva skin-uri de ceas reușite. Ca fapt de divers, recomandarea mea este să nu faceți asta și să alegeți în schimb funcția de deschidere automată a ecranului atunci când senzorii detectează mișcarea încheieturii mâinii.

O chestie care nu îmi place la ultimele modele de ceasuri smart Huawei este că nu se poate bloca ecranul, în așa fel încât să nu vă treziți că se apasă aiurea butoanele sau touch-ul e activat de haine.

Funcționalitate: centrat pe măsurarea activității fizice

Huawei Watch GT 3 SE este un ceas smart ce oferă posibilitatea de măsurare a activității fizice și în același timp să funcționeze ca platformă de livrare a notificărilor de pe smartphone. Cel mai bine merge împreună cu aparatele Huawei, însă cu orice alt smartphone Android are performanțe similare. Eu l-am testat împreună cu un iPhone și pentru funcțiile de bază (măsurarea activității fizice, notificări, apeluri) merge excelent.

Bătăile inimii raportate de Huawei Watch GT 3 SE.

În primul rând avem opțiunea de măsurare a ritmului cardiac, unde se descurcă bine. Senzorul optic de pe spatele carcasei trebuie să aibă contact permanent cu pielea și astfel datele furnizate sunt corecte. Ele sunt transmise aplicației Huawei Health de pe smartphone – apropo, Watch GT 3 SE nu are posibilitatea de folosire a unui SIM, așa că e absolut necesar să îl legați de un smartphone prin Bluetooth. Conexiunea e stabilă și merge până la 7-8 metri.

Împreună cu accelerometrul și giroscopul prezente în ceas, software-ul poate detecta automat undeva la 100 de tipuri de antrenament plus nivelul de oxigen din sânge și înregistra datele legate de somn pe parcursul momentelor de repaos. Pentru asta trebuie să activați monitorizarea automată, din aplicația Huawei Health de pe smartphone.

Ceilalți senzori montați pe ceas – adică magnetometru și barometru plus receptorul GPS sunt utili pentru folosirea ceasului în natură pe post de instrument de navigație: activați busola, vedeți care sunt datele legate de presiunea atmosferică și eventual unul dintre modurile de antrenament pentru ca ulterior să puteți recrea traseul făcut.

După cum spuneam, Watch GT 3 SE este un ceas smart, capabil să ofere notificările preluate de pe smartphone. Mă refer aici la cele de tip text – mesaje, email-uri, notificări de pe social media etc. plus posibilitatea de preluare sau efectuare de apeluri direct de pe ceas. Pentru asta e nevoie să aveți ceasul legat la smartphone prin Bluetooth și acesta să aibă acces la rețeaua de telefonie mobilă.

Microfonul și difuzorul ceasului sunt bune, calitatea sunetului e suficient de bună în mai toate condițiile de folosire. În timpul apelului puteți ajusta nivelul audio, după preferință.

Am folosit ceasul smart Huawei Watch GT 3 SE pe scenariile de mai sus și nu am văzut să fie mari diferențe între performanța sa și a lui Watch GT3 Pro, ceea ce îmi spune că Huawei a făcut o treabă bună.

Extra: pentru Android și HarmonyOS

Există câteva elemente extra pe care utilizatorii de Android și în special cei de aparate Huawei cu HarmonyOS beneficiază. În primul rând posibilitatea de folosire a ceasului pe post de instrument de plată contactless – din nou e necesară prezența conectivității cu smartphone-ul Android.

Apoi, din aplicația Health de Android pot fi personalizate ușor temele de ceas și încărcate melodii pentru a-l folosi pe post de media player.

Sau dacă e nevoie să îl folosiți pe post de telecomandă pentru activarea și declanșarea camerei foto de pe smartphone. Sunt fără îndoială funcții utile, dar nu neapărat unele suficient de importante încât să nu puteți sta fără ele dacă legați ceasul de un dispozitiv Apple. Tot legat de conectarea cu un iPhone vreau să știți că transferul prin Bluetooth al update-urilor merge îngrozitor de greu, un pachet de 300MB putând să dureze și mai bine de 30 de minute.

Concluzie: variantă mai ieftină pentru Watch GT3 Pro, dar cu neajunsuri

Și așa ajung la final: cum e Watch GT 3 SE? Își merită banii?

Am folosit acest ceas zilnic, timp de aproape o lună și ocazional pentru măsurare activității fizice (plimbare/hiking) în exterior. Îmi place foarte mult ecranul său și faptul că e ușor, nu îl simți la mână.

Autonomia e un atu: 9 zile liniștit, în condițiile în care aveam luminozitatea pe auto și cu 5 minute de apeluri de voce zilnic, cu toți senzorii activi. Huawei zice că în anumite condiții se poate duce și la 14 zile, eu nu am reușit asta.

Mi-ar fi plăcut să îl văd și în acțiune pe pârtia de schi, doar că anul acesta zăpada nu a venit în Brașov. După 5 minute de mers a putut să detecteze că am pornit o activitate fizică și mi-a propus să selectez una.

Huawei Watch GT 3 SE.

Măsurarea nivelului de oxigen din sânge nu mi-a oferit aceleași date ca modelul Watch GT 3 Pro, nu îmi dau seama de ce. E posibil să fie vorba de o altă calibrare sau de faptul că nu l-am purtat cum trebuie, adică cu contact permanent pe piele – dar asta îmi oferă prilejul să vă reamintesc că acest gen de aparate dau detalii cu nivel informativ și trebuie să citim trendul și nu valoarea în sine!

Huawei Watch GT 3 SE: prognoza meteo.

Sunt mulțumit de cum merge legat de iOS, atât pe partea de notificări cât și pe cea de sincronizare. Mi s-a părut mai eficient decât GT 3 Pro, dar explicația poate fi legată și de faptul că în perioada de test a venit un update important pentru aplicația Huawei Health de pe smartphone.

În zona de lucruri mai puțin bune pun doar carcasa de plastic: am o bănuială că în folosire intensă, pe activități sportive cu combinație de apă sărată și medii umede, nu va rezista mult. Ca să nu mai zic că privit în detaliu, nu pare deloc un ceas premium. Și faptul că display-ul nu este un sapphire, trebuie să depuneți efort pentru a-l proteja de zgârieturi.

Altfel, răspunsul meu e simplu: e un ceas smart bun, util, care își justifică banii. Lipsesc anumite funcții din modelul Pro – EKG, detecția blocajelor arteriale, ecran sapphire, carcasă de titan, eSIM, dat toate astea îi permit un preț la aproape 50% din cel al modelului Pro.

Merită diferența? Eu zic că pentru cine nu are bugetul de Pro și vrea totuși un ceas smart versatil, aceasta este o opțiune bună.

informații: Huawei

Preț: 899 LEI

PROCONTRA
+ display AMOLED foarte bun
+ SpO2, ritm cardiac, detecție a somnului
+ ușor
+ autonomie 9-14 zile
+ merge și cu iOS
+ subțire
+ detectează 100+ activități fizice
+ microfon/difuzor pentru preluarea apelurilor pe ceas
+ multe skin-uri și teme de ceas
– carcasă de plastic
– nu toate funcțiile merg pe iOS
– lipsă EKG
Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep