HomeMobileAndroidTrei aspecte care mi-au plăcut la Motorola Razr 40

Trei aspecte care mi-au plăcut la Motorola Razr 40

Motorola Razr 40

Am așteptat cu oarecare nerăbadare întâlnirea cu acest pliabil de la Motorola, mai ales după experiența excelentă avută cu Motorola Razr 40 Ultra, varianta de top și, din punctul meu de vedere, regele pliabilelor de tip flip de până acum. Cumva ștacheta a fost ridicată destul de sus de acest model de top și așteptările de la versiunea mai accesibilă erau destul de mari. Mă bucur să spun că telefonul se ridică la înălțimea acestor așteptări.

Deși este lipsit de puterea de calcul la nivel de flagship a fratelui său mai mare și mai ales de ecranul exterior de dimensiuni generoase, care practic permitea utilizarea telefonului fără să mai fie nevoie să îl deschidem, modelul standard este totuși la înălțime.

Are același ecran intern de 6.9 inchi (rezoluție 1080 x 2640 pixeli), cu tot cu aceeași cameră selfie de 32 MP. Păstrează pe spate un sistem foto dual-camera destul de ambițios, deși diferit de cel al fratelui său. Și, în plus, vine cu un acumulator mai mare, de 4200 mAh (față de 3800 mAh), care se poate încărca cu 30W și care oferă același suport pentru încărcarea wireless de 5W.

Și, poate cel mai important, este totuși un pliabil, un telefon care impresionează prin forma sa și prin abilitatea de a fi îndoit pentru a ocupa mai puțin loc în buzunar. Un dipspozitiv practic, ce reprezintă viitorul în piața de smartphone, fără urmă de îndoială.

Ca o scurtă paranteză, îmi place mult această decizie a celor de la Motorola de a oferi două modele de pliabil de tip flip. Mi se pare strategia perfectă pentru a lupta cu Flip-ul celor de la Samsung, singurul rival notabil, cel puțin pe piețele europene. O strategie cu șanse destul de mari de reușită.

Dar să trecem la o analiză mai detaliată a acestui telefon. Și, înainte de a face acest lucru, să trecem în revistă configurația sa.

Specificații tehnice complete Motorola Razr 40

Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Motorola Razr 40:

  • Ecran: Foldable LTPO AMOLED, 1B colors
  • Diagonală: 6.9 inchi
  • Rezoluție: 2640 x 1080 pixeli
  • Aspect ratio: 22:9
  • Rată de refresh: 144 Hz
  • Densitate: 413 ppi
  • Screen-to-body ratio: 85.1%
  • Altele: HDR10+, 1400 niți (top), protecție plastic pliabil
  • Ecran exterior: AMOLED
  • Diagonală: 1.5 inchi
  • Rezoluție: 368 x 194 pixeli
  • Densitate: 282 ppi
  • Luminozitate: 1000 niți (top)
  • Protecție: Gorilla Glass Victus
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 7 Gen 1 (4 nm)
  • Procesor: octa-core (1 x 2.4 GHz Cortex A710 + 3 x 2.36 GHz Cortex A710 + 4 x 1.8 GHz Cortex A510)
  • GPU: Adreno 644
  • Memorie RAM: 8 GB sau 12 GB
  • Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
  • Slot card microSD: nu
  • Sistem de operare: Android 13
  • Camera foto principală: sistem dual-camera 64 MP (f/1.7, wide, 0.7µm, PDAF, Laser AF, OIS) + 13 MP (f/2.2, 120˚, ultrawide, 1/3″, 1.12µm, AF)
  • Camera foto frontală: 32 MP (f/2.4, wide, 0.7µm)
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4200 mAh
  • Viteză de încărcare: 30W
  • Încărcare wireless: da, 5W 
  • Cititor de amprentă digitală: da, poziționat lateral
  • Altele: USB Type-C 2.0, NFC, water-repellent coating, dual-SIM
  • Dimensiuni: 170.8 x 74 x 7.4 mm (deschis), 88.2 x 74 x 15.8 mm (închis)
  • Greutate: 188.6 grame
  • Construcție: plastic față spate, Gorilla Glass pe ecranul exterior, ramă din aluminiu (seria 7000), balama din oțel inoxidabil
  • Culori: Sage Green, Vanilla Cream, Summer Lilac, Grape Compote

Vedem o configurație mid-range destul de ambițioasă, pe care o putem poziționa în partea de sus a acestei categorii.

Noi am testat varianta de culoare Sage Green, care pare mai degrabă un fel de gri, poate un gri-verzui. Unitatea testată a fost echipată cu o memorie RAM de 8 GB și cu o capacitate internă de stocare de 256 GB.

Preț de vânzare atractiv

În momentul în care vedem configurația pe care o propune un telefon mobil, se ridică automat două întrebări. Prima dintre acestea este legată de preț. Cât mă costă lista de specificații tehnice pe care tocmai am parcurs-o?  Ei bine, aici avem parte de prima surpriză plăcută: Motorola Razr 40 are un preț de vânzare de 3999 lei în oferta Altex. Mai jos aveți o captură de ecran cu acest preț.

Mi se pare un preț foarte bun pentru un telefon pliabil actual, de generație nouă. Cei care își doresc un astfel de dispozitiv, dar vor totuși să țină sub control bugetul alocat, au în această apariție un candidat evident.

Un alt plus mare la acest capitol este reprezentat de prezența în pachetul standard a încărcătorului de 33W și a unei huse de protecție, în fapt două capace de tip cover, realizate dintr-un plastic semi-transparent, pentru cele două jumătăți care se pliază una peste cealaltă. Par destul de solide și cu sigurață conferă un plus de protecție pentru acest dispozitiv, care ar putea părea fragil tocmai datorită formei sale pliabile.

Două accesorii care achiziționate separat, ar mai adăuga undeva spre 200 de lei la prețul telefonului. Și pe care, în cazul lui Razr 40, utilizatorul le are incluse, spre deosebire de competitorul principal de la Samsung.

Din acest punct de vedere, aș considera prețul de vânzare va fiind un argument în favoarea acestui telefon. Nu din perspectiva raportului preț/specificații, ci mai corect spus pentru raportul preț/formă/specificații. Vorbim despre un ecran pliabil, despre un telefon cu o construcție specială, care iese fără îndoială în evidență.

Performanțe de premium mid-range

O să trecem rapid și prin partea de performanțe. Dincolo de forma sa, la nivel de nucleu hardware, Motorola Razr 40 este un mid-range 5G. Iar performanțele sale reflectă acest statut. Am rulat cele mai importante aplicații benchmark pentru a ilustra acest lucru.

În primul rând, am rulat popularul, dar și controversatul AnTuTu Benchmark. Ce a ieșit vedeți în capturile de ecran de mai jos.

A urmat mai apoi testul de performanțe din PCMark. La fel, rezultatul mai jos.

Testul de procesor din Geekbench 6 a returnat următoarele rezultate:

Am rulat și toate testele din GFXBench. Rezultatele le aveți în screenshot-urile de mai jos.

În cele din urmă, câteva teste din 3DMark. Mai întâi Sling Shot și Sling Shot Extreme.

Și la final Wild Life și Wild Life Extreme. 

Așa cum am spus, rezultatele din benchmark-uri confirmă statutul de premium mid-range din punctul de vedere al configurației. Lucru care se verifică și în zona de utilizare cotidiană a dispozitivului. Nu s-a închis, nu s-a blocat nu s-a resetat cât timp l-am folosit. S-a încins puțin atunci când am rulat benchmark-urile de mai sus, dar atât. Telefonul are o configurație stabilă și asta contează foarte mult pentru orice utilizator. Ca un fel de concluzie, dispozitivul va răspunde fără probleme tuturor solicitărilor venite din partea unui utilizator mediu de Android. Și poate chiar mai mult!

Autonomie peste medie

Tot la partea de performanțe poate fi inclusă și autonomia unui dispozitiv. Și aici Motorola Razr 40 impresionează în mod plăcut. Rezultatul testului de autonomie din PCMark este la același nivel cu cel al vârfului de gamă Razr 40 Ultra. Sau, dacă doriți o comparație mai extinsă, cu două ore mai bun decât cel scos de Samsung Galaxy Z Flip4. Aveți mai jos capturile de ecran cu acest rezultat.

Motorola a știut mereu să optimizeze acumulatorii telefoanelor sale. Și această expertiză se vede inclusiv la nivel de pliabile. Tocmai de aceea, consider că și partea de autonomie reprezintă un argument în favoarea acestui terminal. Cu atât mai mult cu cât pentru telefoanele foldable bateria a reprezentat mereu un călcâi de-al lui Achile.

Iar în ceea ce privește utilizarea cotidiană, bariera psihologică a unei zile de utilizare fără nevoia încărcării a fost trecută cu brio. Chiar și în ziua în care am realizat testele benchmark, am încheiat ziua cu peste 30% baterie. Cu puțin noroc cred că se pot atinge chiar două zile de utilizare a telefonului fără să apară necesitatea conectării unui încărcător.

Construcție premium cu finisaje de excepție

Ajungem la principalul argument al lui Motorola Razr 40. Dincolo de toate aspectele evidențiate în acest material, vorbim totuși despre un telefon pliabil. Aici nu avem alt termen de comparație, decât alte pliabile de tip flip. Și într-o astfel de comparație, eroul nostru iese destul de bine. Pe cât de bruta și insipidă a fost prima generație de flip-uri de la Motorola, pe atât de elegantă și atent lucrată a ieșit a doua generație.

Marginile telefonului sunt foarte cursive, elementele de construcție de pe acestea nu deranjează absolut deloc și sunt foarte bine integrate în arhitectura telefonului. Îmi place foarte mult materialul care acoperă suprafața spate a telefonului, textura acestuia. Este o imitație de piele naturală, realizată dintr-un material ușor cauciucat, care asigură și o aderență bună a telefonului și care pare să fie imun la urmele de degete. Știu că aprecierea este subiectivă, dar îmi place foarte mult această textură, acest material.

Inginerii de la Motorola au lucrat foarte atent și balamaua de închidere, realizată dintr-un oțel inoxidabil. Aceasta asigură o închidere perfectă între cele două jumătăți. Nu este loc rămas liber acolo, unde să se poată aduna scame și alte chestii de prin buzunarele utilizatorilor. O chestiune cu care Samsung s-a luptat și pe care pare să o fi rezovat de-abia anul acesta.

Tot în zona de construcție, cu implicații directe în partea de funcționalități, poate fi adus în discuție și ecranul exterior. Acesta poate fi configurat pentru a putea fi folosit în mai multe interacțiuni cu telefonul, lucru care poate fi exploatat în funcție de preferințele utilizatorului. Mai jos aveți câteva exemple, dar și meniurile care permit configurarea funcționalităților acestui al doilea ecran.

Una peste alta, din punctul de vedere al aspectului fizic, telefonul nostru stă foarte bine. Avem un flip phone pliabil care face un balans echilibrat și bine executat între funcționalitățile specifice acestui tip de construcție, specificații/performanțe și prețul de achiziție.

Performanțe foto peste așteptări

Oricare ar fi telefonul testat, rezultatele foto sunt destul de importante. Utilizatorii de smartphone se bazează aproape exclusiv pe telefoanele lor pentru a surprinde momentele de neuitat din vacanțe sau din alte evenimente importante din viața lor. Și atunci contează destul de mult calitatea acestor rezultate.

Iar Motorola Razr 40 surprinde în mod plăcut. Depășește așteptările. Recunosc că aici am avut oarecum cele mai mari emoții. Dar rezultatele obținute sunt mai mult decât satisfăcătoare. Vedeți mai jos ce am reușit cu telefonul într-o zi nu foarte însorită, în jurul Brașovului.

Modul Macro își face bine treaba, deși nu avem un senzor dedicat. Rolul acestuia este preluat de senzorul ultrawide.

Funcționează foarte OK și modul Portrait.

O mențiune specială aici pentru modul Photo Boot, care permite realizarea automată a unei secvențe de selfie-uri, la o distanță de câteva secunde unul de celălalt, pentru a permite utilizatorilor să își schimbe poziția. Mod care, combinat cu Flex View (afișarea unor aplicații, inclusiv a celei de Cameră pe jumătatea de sus a ecranului) și cu posibilitatea de a ajusta deschiderea telefonului pentru a-l face să stea singur pe diferite suprafețe în timpul fotografiatului, oferă un instrument amuzant, dar deopotrivă util pentru fanii selfie-urilor.

Concluzii, argumente pro și contra

Am stabilit destul de clar primele trei mari argumente în favoarea lui Motorola Razr 40. Acestea sunt, în ordine, construcția, prețul de vânzare și autonomia. Ar mai fi și alte aspecte care îmi plac la acest terminal. Spre exemplu, interfața software aerisită, intuitivă și mai ales neîncărcată de bloatware inutil. Care se bazează destul de mult pe aplicațiile Google și lasă la alegerea utilizatorului dacă dorește și alternative terțe. Un adevărat exemplu din acest punct de vedere, mai ales pentru producătorii chinezi care nu par dispuși să renunțe la un număr mare de aplicații terțe preinstalate pe telefoanele lor.

Ecranul este suficient de luminos, chiar și în condiții de lumină puternică, exterioară. Culorile sunt redate corect, așa că îl consider și pe el ca fiind un plus al acestui telefon.

La nivel de reproșuri putem menționa lipsa unui slot pentru card microSD, destul de greu de integrat mai ales într-un pliabil. Sau faptul că sistemul de răcire al telefonului pare ușor deficitar, tot din cauza construcției speciale. Așa cum am spus și mai sus, Razr 40 s-a cam încins în momentul în care a rulat benchmark-urile ceva mai solicitante pentru nucleul hardware.

La final, balanța este înclinată decisiv în favoarea argumentelor pro Motorola Razr 40. Un telefon perfect pentru cei care vor să facă trecerea la o construcție foldable, fără să facă un efort financiar ieșit din comun. Și care deși vine la un preț competitiv, nu își privează utilizatorii de nici unul dintre beneficiile utilizării unei astfel de construcții (încă) inedite.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep