HomeMobileAndroidReview Motorola Edge 40 Neo: mid-range elegant si accesibil

Review Motorola Edge 40 Neo: mid-range elegant si accesibil

Motorola Edge 40 Neo

Motorola Edge 40 Neo a venit la teste acum vreo trei săptămâni de zile. Timp suficient să îl întorc pe toate părțile și să pot să livrez o opinie completă despre toate plusurile și minusurile acestui mid-range greu de ignorat. Ca de obicei, Motorola a pus accentul pe design și construcție, pe materialele folosite, pentru a evidenția acest dispozitiv în fața competitorilor direcți. Și cred că s-ar putea spune că i-a ieșit și de această dată. Pentru cei care vor să se încadreze într-un buget foarte clar, telefonul reprezintă o alternativă greu de ignorat.

În cele ce urmează vom vedea împreună care sunt argumentele pe care mizează acest dispozitiv. Dar și una s-ar mai putea lucra. Și vom trage o concluzie despre dispozitiv, care, sperăm noi, îi va ajuta pe cei mai puțin hotărâți.

Ca o scurtă paranteză, telefonul vine ca urmaș al lui Motorola Edge 30 Neo. Un predecesor care a ridicat destul de sus standardele în materiel de aspect fizic (ajutat și de colaborarea cu Pantone pe partea de culori). Lansat în septembrie anul trecut, acesta a fost primul fashion statement al companiei deținute acum de Lenovo. Așa că așteptările erau destul de ridicate și de la urmașul Edge 40 Neo. Și trebuie spus că acesta nu dezamăgește. Ba chiar aduce niște plusuri evidente în comparație cu modelul anterior.

Avem așadar un mid-range 5G cu potențial destul de mare. Pe care o să începem să îl luăm la disecat. Și o să începem cu configurația sa. Să vedem ce ne propune el din punct de vedere hardware.

Specificații tehnice complete

Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Motorola Edge 40 Neo:

  • Ecran: P-OLED
  • Diagonală: 6.55 inchi
  • Rezoluție: 2400 x 1080 pixeli
  • Aspect ratio: 20:9
  • Densitate: 402 ppi
  • Screen-to-body ratio: 90.2%
  • Rată de refresh: 144 Hz
  • Protecție: Gorilla Glass 3
  • Altele: HRD10+, luminozitate de top 1300 niți, margini laterale curbate
  • Chipset: MediaTek Dimensity 7030
  • Procesor: octa-core (2 x 2.5 GHz Cortex A78 + 6 x 2.0 GHz Cortex A55)
  • GPU: Mali-G610 MC3
  • Memorie RAM: 8 GB sau 12 GB
  • Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
  • Slot card microSD: nu
  • Sistem de operare: Android 13
  • Camera foto principală: sistem dual-camera 50 MP (f/1.8, wide, 1/1.5″, 1.0µm, multi-directional PDAF, OIS) + 13 MP (f/2.2, 120˚, ultrawide, 1.12µm, PDAF)
  • Camera foto frontală: 32 MP (f/2.4, wide, 0.7µm)
  • Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub display
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 5000 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 68W
  • Altele: USB Type-C 2.0, OTG, NFC, dual-SIM, certificare IP68
  • Dimensiuni: 159.6 x 72 x 7.9 mm
  • Greutate: 170 g
  • Construcție: față sticlă, spate plastic, rama plastic
  • Culori: Soothing Sea, Caneel Bay, Black Beauty

Vedem o configurație specifică pentru un premium mid-range 5G, o configurație reprezentativă pentru partea superioară a acestei categorii de mijloc. De asemenea, vedem că dincolo de upgrade-urile incrementale față de generația anterioară, avem câteva plusuri evidente. Ca exemple, un ecran mai mare, cu marginile laterale curbate sau o certificare superioară IP68.

Trebuie precizat că din cele două combinații de memorii (8 GB RAM + 128 GB și 12 GB RAM + 256 GB), noi am testat varianta cu 12 GB de RAM și memorie internă de 256 GB. Cea de culoare neagră, o culoare numită de Pantone Black Beauty.

Preț de vânzare foarte atractiv

De obicei, după ce vedem lista cu specificații tehnice pentru un dispozitiv, se ridică automat două întrebări. Cât costă și ce performanțe generează. În încercarea de a răspunde la prima dintre aceste două întrebări, ajungem la unul dintre argumentele forte ale lui Motorola Edge 40 Neo. Și anume un preț de vânzare foarte atractiv.

Dispozitivul, în varianta testată de noi (12 GB RAM + 256 GB) are un preț de vânzare de 1699 lei la partenerii Motorola din România. Mai jos aveți o captură de ecran din oferta Altex. Desigur, poate fi găsit și la Orange, și acolo s-ar putea să existe anumite subvenții pentru cei care încheie și un contract cu operatorul de telefonie mobilă.

Trebuie specificat și faptul că în pachetul standard pot fi găsite atât o husă de protecție de tip back case, cât și încărcătorul de 68W, cu tot cu cablu. Accesorii care în mod normal mai costă undeva spre 200 lei. Și pe care un cumpărător de Edge 40 Neo (și în general de telefoane Motorola) nu va mai trebui să cheltuie suplimentar.

Desigur, dacă doriți un grad mai ridicat de protecție sau o gamă de culori mai variată, aveți la dispoziție oferta celor de la MobileDirect pentru mai multe opțiuni de huse de protecție.

Una peste alta aș spune că prețul este foarte bun pentru pachetul oferit, pentru un telefon mid-range cu aspect premium plus accesoriile enumerate mai sus. Și ajungem la ceea ce spuneam la începutul materialului de față. Cei care au un buget limitat pentru achiziția unui smartphone (și nu vor să sară de 1800 lei) au în Motorola Edge 40 Neo un candidat care nu trebuie ignorat.

Performanțe de mid-range, fără surprize

Legat de a doua întrebare pe care o ridică lista cu specificații tehnice a unui telefon, cea despre performanțele pe care este capabilă configurația respectivă să le genereze, probabil că cel mai bun răspuns îl oferă aplicațiile de benchmark cele mai populare. Așa că am pornit cu testele în încercarea de a acoperi tot spectrul.

Primul a fost controversatul, dar foarte popularul AnTuTu Benchmark. Rezultatele le vedeți în capturile de ecran de mai jos.

Următorul pe listă a fost testul de performanță din PCMark. Vedeți mai jos scorul obținut de telefonul nostru.

A urmat mai apoi Geekbench. Rezultatele obținute în capturile de ecran de mai jos.

Am rulat și toate testele din GFXBench. Ce a ieșit în următoarele screenshot-uri.

În fine, câteva teste din 3DMark. Mai întâi Sling Shoot si Sling Shoot Extreme.

Iar la final Wild Life și Wild Life Extreme.

Așa cum spuneam, performanțe în linie cu categoria din care face parte telefonul, fără surprize. Nici neplăcute, dar nici fericite.

În utilizarea cotidiană senzația este aceeași. Un telefon stabuil, care nu se blochează, nu se încinge, nu s-a repornit sau oprit cât timp l-am folosit. Un telefon care, ca și concluzie din acest punct de vedere, va face față cu brio cerințelor unui utilizator mediu de Android.

Aspect fizic elegant, atenție la detalii

Ajungem și la partea de construcție, la partea fizică legată de Motorola Edge 40 Neo. Telefonul are un aspect premium, care trece dincolo de culorile speciale alese în colaborare cu Pantone. Are linii elegante, un profil subțire și este realizat din materiale de calitate. Noua generație vine cu un ecran cu marginile laterale curbate, care amplifică în mod fericit această senzație.

În ciuda subțirimii sale, care îi conferă la rândul ei eleganță, pare totuși bine închegat și lasă o impresie de soliditate atunci când este ținut în mână. Iar plusul de ecran în comparație cu generația anterioară nu se resimte la fel și în dimensiunile finite ale telefonului.

Două dintre variantele de culoare, Soothing Sea și Caneel Bay, au spatele din piele ecologică. Aș spune că acestea arată cel mai bine. Textura specială completează senzația de dispozitiv premium și face casă bună cu cele două opțiuni de culoare ceva mai vesele.

O scurtă paranteză și pentru partea de sustenabilitate în care Motorola este tot mai implicată ca entitate. Tot cartonul folosit la cutia telefonului este reciclat. Plasticul din telefon este în mare parte recuperat din oceanele planetei (undeva la 60%, spun materialele de PR ale companiei). Iar carcasa suplimentară de protecție este realizată din deșeuri vegetale (semințe de in și de cânepă) și este biodegradabilă. Mai mult, aceasta din urmă pare să facă un tot unitar cu terminalul, nu lasă acea impresie specifică unei huse de protecție.

Autonomie

Motorola Edge 40 Neo se descurcă bine și la nivel de autonomie. Mai jos aveți rezultatele testului de baterie din PCMark. Un rezultat în media categoriei. Deloc dezamăgitor, așa cum am mai văzut feedback-uri, dar nici excepțional.

Oricum, contează și senzația lăsată în timpul utilizării cotidiene. Atunci când am depășit lejer bariera (considerată de mulți ca fiind foarte sensibilă) unei zile întregi de utilizare. La final de zi, chiar și atunci când am testat telefonul mai intens (cu benchmark-uri sau poze), am rămas în mod constant cu aproximativ 40% nivel de baterie. Aș spune că se potrivește și aici de minune concluzia din zona de performanțe. Pentru un utilizator mediu de Android, bateria se descurcă de minune.

Ecran de calitate

Ecranul telefonului este unul dintre punctele forte ale sale. Și nu mă refer aici doar la partea de aspect, acolo unde marginile curbate au adus în mod clar un plus de eleganță în comparație cu generația anterioară. Fac referire la calitatea imaginii, la redarea corectă a culorilor. Și mai ales la luminozitatea bună a panelului (cea de top ajunge la 1300 niți), care asigură o vizibilitate foarte bună chiar și în lumina soarelui.

Merită amintită aici și rata de refresh de 144 Hz, o caracteristică destul de rară pe segmentul mid-range. Care ar trebui să îi ajute mai ales pe cei care se joacă pe telefon sau care consumă destul de mult conținut multimedia.

Interfață software aerisită

Ca de obicei pentru Motorola, avem de-a face cu una dintre cele mai aerisite interfețe software. Fără bloatware inutil și destul de apropiată de un Android stock. Asta îmi place foarte mult și îl plasează pe Motorola Edge 40 Neo la polul opus de telefoanele producătorilor chinezi. Acestea vin cu interfețe stufoase și greoaie, cu o grămadă de aplicații inutile preinstalate.

Așa că și din acest punct de vedere, terminalul se distinge în comparație cu o parte consistentă a competitorilor săi direcți.

Performanțe foto satisfăcătoare

Am lăsat la urmă partea de performanțe foto. Pe de-o parte din cauza vremii nu foarte prietenoase din Brașov, pe de altă parte și din cauză că mare parte din review-urile citite penalizau acest aspect. Aș putea spune că s-a îmbunătățit vizibil calitatea fotografiilor. Încă lipsește o constanță în zona calității, adică poți avea rezultate mai puțin fericite, fără o cauză foarte clară.

Culorile ies în continuare puțin șterse, dar pozele sunt suficient de bune. Mai jos câteva fotografii realizate într-o dimineață nu foarte senină, în cursul unei plimbări până pe Tâmpa.

Plus câteva poze realizate în interior, sau folosind funcția macro (deși telefonul nu are un senzor foto dedicat).

Cred că mai este de lucrat doar la partea de optimizări. Și aici poate că expertiza unei companii din industria fotografică nu ar strica. Vedem colaborări ale multor producători de smartphone cu Zeiss, Leica sau Hasselblad. Cred că și Motorola ar putea derula un astfel de parteneriat.

Concluzii, argumente PRO și CONTRA

Am ajuns și la partea de concluzii. În mod clar Motorola Edge 40 Neo are de partea sa câteva argumente solide. Acestea ar fi prețul avantajos de vânzare, aspectul fizic premium, elegant, atent lucrat (aici gusturile pot fi totuși diferite), performanțele decente și autonomia pe măsură, dar și interfața software aerisită și ecranul de calitate.

Se văd îmbunătățiri și în zona de cameră, în mod evident. Poate că mai este puțin de lucru, dar direcția este una bună.

În plus, telefonul vine de la o companie care oferă suport și post achiziție pentru utilizatorii telefoanelor sale. Edge 40 Neo are promise două upgrade-uri majore ale sistemului de operare și minim trei ani de suport la nivel de patch-uri de securitate.

Contează de asemenea și prezența solidă pe piața locală. Vizibilă în rapiditatea cu care telefoanele companiei devin disponibile în România după momentul prezentării oficiale globale.

Toate acestea fiind spuse, telefonul cred că este un candidat solid pentru cei care vor să investească cel mult 1800 de lei într-un telefon și vor să maximizeze această investiție, să primească cât mai mult de la telefonul ales. Dacă vă aflați în această situație, încercați să luați contact cu el, să îl vedeți și să îl butonați puțin. Showroom-urile partenerilor Motorola sunt medii propice pentru așa ceva. Este posibil să vă convingeți destul de rapid de unele dintre argumentele lui Edge 40 Neo.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep