HomeFeaturedFocusMotorola Edge 30 Neo pune accentul pe aspectul fizic

Motorola Edge 30 Neo pune accentul pe aspectul fizic

Motorola Edge 30 Neo

Dacă Edge 30 Ultra este fără îndoială un terminal focusat pe performanțe, un powerhouse, cum l-au numit oficialii companiei, Motorola Edge 30 Neo este un fashion statement din partea companiei. Un terminal care pune accentul pe aspectul fizic și care încearcă să arate că pot fi făcute lucruri frumoase și din acest punct de vedere.

Nu întâmplător evenimentul de lansare pentru această serie de telefoane a avut loc la Milano.

S-a lucrat în parteneriat cu Pantone, care au sugerat patru variante de culoare pentru noul dispozitiv.

Printre acestea și Very Peri, culoarea anului 2022 desemnată de către cei de la Pantone. O culoare în care am văzut-o și pe Lady Gaga, am văzut și elemente de vestimentație de la creatori celebrii. Și în care vedem acum și un smartphone. În total sunt disponibile patru opțiuni de culoare, toate patru realizate pe baza sugestiilor celor de la Pantone.

Mie personal îmi place mai mult versiunea Aqua Foam, un fel de verde deschis, pe care o vedeți în fotografiile de mai jos. Celelalte două culori sunt Black Onyx și Ice Palace.

De precizat că în pachetul standard există și o carcasă spate transparentă, care lasă la vedere culoarea dispozitivului, dar crește gradul de protecție al dispozitivului. Și că acesta vine cu o certificare IP52.

Și ca o nouă dovadă că terminalul este și un fashion statement, Motorola a colaborat cu o companie specializată, care a dezvoltat un parfum ce va putea fi simțit în fiecare cutie de telefon. Practic acestea sunt parfumate în interior.

Din punct de vedere hardware, Motorola Edge 30 Neo stă suficient de bine încât să nu aibă probleme cu cerințele unui utilizator de Android peste medie. Este echipat cu un chipset Snapdragon 695, care oferă suport și pentru conectivitatea 5G și propune două combinații posibile de memori. Una cu 8 GB RAM + 128 Gbși una cu 8 GB RAM + 256 GB. Nici el nu pare să aibă slot pentru card microSD. Sistemul de operare este același Android 12 curat, fără modificări majore din partea Motorola.

Terminalul este cel mai mic din familie, cu un display de 6.28 inchi. Un OLED cu rată de refresh de 120 Hz, rezoluție fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9) și care integrează și un cititor de amprentă foarte rapid. Singurul ecran plat din noua familie.

În partea de sus există un orificiu discret pentru o cameră foto frontală de 32 MP.

Sistemul foto de pe spate are doar două camere. Un senzor principal de 64 MP și unul ultrawide de 13 MP. Acesta din urmă culege și informații de adâncime, dar poate realiza și fotografii de tip macro.

Acumulatorul are o capacitate de 4020 mAh și se încarcă cu 68W. Suportă și încărcarea wireless de 5W.

Prețul de vânzare pentru Motorola Edge 30 Neo pornește de la 369 euro. Un preț accesibil, chiar atractiv.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep