HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy A35, fotografie real-life

Samsung Galaxy A35, fotografie real-life

Samsung Galaxy A35

O fotografie real-life cu Samsung Galaxy A35 a ieșit la iveală și face înconjurul publicațiilor de specialitate. Așa că ne oprim și noi câteva clipe asupra ei.

Nu avem parte de prea multe surprize. De fapt, nu avem surprize deloc. Telefoanele companiei coreene au început să fie cam toate la fel în ceea ce privește trăsăturile de ordin fizic. Vedem aceleași trei camere foto, care ies în evidență direct din suprafața spate plată a telefonului. Cu acele inele cu aspect metalic în jurul lor. Și un LED flash poziționat în lateralul acestora.

Din punct de vedere fizic, știm clar că Samsung Galaxy A35 se va baza pe un chipset proprietar Exynos 1380. Și va avea o memorie RAM de 6 GB.

Telefonul va avea un ecran cu diagonală de 6.6 inchi și rezoluție fullHD+. Un panel Super AMOLED cu rată de refresh de 120 Hz, care va integra sub el cititorul de amprentă digitală. Și care va fi protejat de o sticlă Gorilla Glass 5.

Sistemul de operare va fi un Android 14 cu OneUI 6.0 peste el. Autonomia va fi asigurată de un acumulator de 5000 mAh, care se încarcă cu 25W.

Camera selfie va avea un senzor de 13 MP, iar sistemul foto de pe spatele lui Samsung Galaxy A35 va fi guvernat de un senzor de 50 MP. Acesta va fi ajutat de un ultrawide de 8 MP și de o cameră macro de 2 MP.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep