HomeFeaturedFocusNubia Flip devine disponibil la nivel global

Nubia Flip devine disponibil la nivel global

Nubia Flip

Când am vorbit prima dată despre Nubia Flip, am spus că este cel mai ieftin telefon foldable de tip flip. Lucru care se baza la acel moment doar pe afirmațiile companiei producătoare din comunicatele de presă. Între timp, compania chineză aflată sub tutela ZTE tocmai a comunicat că dispozitivul devine disponibil la nivel global.

Există acolo o listă impresionantă de țări pe a căror piețe se va vinde acest pliabil. Deși include 20 de piețe, printre care avem inclusiv Statele Unite sau Australia, nu apare nimic despre Europa sau Marea Britanie. Lucru care ridică oarecare semne de întrebare. Sunt totuși ceva speranțe că dispozitivul va ajunge și mai aproape de noi. Ar fi și păcat să nu se întâmple așa ceva.

Avem totuși o referință legată de prețul de vânzare pentru acest terminal atractiv. Pe site-urile oficiale ale companiei din aceste țări, varianta cu 8 GB de RAM și 256 GB capacitate internă de stocare costă 499 dolari. Un preț extrem de atractiv, pentru o combinație de memorii mai mult decât decentă. Versiunea de Nubia Flip cu 12 GB de memorie RAM și stocare internă de 512 GB costă 699 dolari.

Telefonul este disponibil în trei variante de culoare: Cosmic Black, Sunshine Gold și Flowing Lilac.

Dispozitivul are un ecran interior OLED cu diagonală de 6.9 inchi, rezoluție de 1188 x 2790 pixeli și o rată de refresh de 120 Hz. Ecranul exterior este rotund și are o diagonală/un diametru de 1.43 inchi (466 x 466 pixeli). Este înconjurat de un inel pe care se găsește sistemul foto dual-camera. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP și este ajutat de un senzor de adâncime de 2 MP. Camera selfie, integrată într-un orificiu, are un senzor de 16 MP.

La interior, Nubia Flip este echipat cu un chipset Snapdragon 7 Gen 1 de la Qualcomm. Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 4310 mAh, care se poate încărca cu până la 33W. Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep